Nicușor Dan spune că Ciolacu l-a sunat să-l felicite: „Mi-a zis că ar trebui să vorbim de viitorul Bucureştiului”
Dimensiune font:
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, marţi, că prim-ministrul Marcel Ciolacu l-a sunat pentru a-l felicita în urma obţinerii unui nou mandat şi i-a transmis că ar trebui să discute despre viitorul Bucureştiulu
„Am vorbit cu domnul Ciucă ieri dimineaţă. Am avut o discuţie, m-a felicitat. Am lăsat un dialog deschis pentru o eventuală colaborare viitoare. Domnul Ciolacu m-a sunat, de asemenea, ca să mă felicite. Domnia sa mi-a spus că ar trebui să vorbim de viitorul Bucureştiului, după ce toate lucrurile acestea se vor lămuri. Mulţi politicieni mi-au trimis mesaje de felicitare. Încă nu am apucat să răspund la toate. (...) Domniile lor m-au sunat şi m-au felicitat şi mi-au spus că sunt deschişi la dialog”, a declarat Nicuşor Dan.
El a precizat că, în ceea ce priveşte formarea unei majorităţi în viitorul Consiliu General, aşteaptă să vadă cum vor fi distribuite mandatele.
„Pare că Alianţa Dreapta Unită o să aibă 16 - 17 locuri din cele 55. REPER-ul pare că o să aibă 3 - 5 locuri. Deci, împreună o să aibă undeva la 20 de locuri. Pentru majoritate mai e nevoie de 8. Îmi doresc foarte tare ca PNL să fie parte din majoritate, ei vor avea 7 - 8 locuri. O să vedem exact numărul de locuri şi, după aceea, o să începem discuţiile. Eu am avut o colaborare bună cu PNL, USR, PMP în mandatul precedent”, a explicat primarul.
Nicuşor Dan a exclus o candidatură la alegerile prezidenţiale din acest an.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau