Noile restricții în România au fost aprobate de guvern și intră în vigoare de sâmbătă / Lista măsurilor în valul 5 al pandemiei de COVID-19

+0000000   640x400

Dimensiune font:

| 06-01-2022 12:29

 Starea de alertă în România se va prelungi cu încă 30 de zile începând de sâmbătă, când vor intra în vigoare noi măsuri, în contextul valului 5 al pandemiei. Guvernul a adoptat joi hotărârea care include noile restricții stabilite cu o zi în urmă de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Cea mai importantă măsură vizează obligativitatea purtării măștii de protecție și în aer liber, nemaifiind permise măștile din pânză sau plastic, ci doar cele de tip medical sau FFP2.


Guvernul a aprobat Hotărârea privind prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă pe teritoriul României, începând cu 8 ianuarie, precum și măsurile care se aplică pe durata acesteia, în contextul valului 5 al pandemiei de COVID-9.

Actul normativ are la bază măsurile adoptate miercuri prin hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

Magazinele și restaurantele pot rămâne în continuare deschise până la ora 22.00.

Vor exista limitări pentru activitatea restaurantelor, pentru spectacole sau evenimente sportive, în funcție de rata de infectare din fiecare localitate. La incidență COVID sub 1 la mia de locuitori, majoritatea activităților vor fi permise la o capacitate de 50%, pentru persoanele vaccinate, trecute prin boală sau care au un test COVID negativ. La incidență peste 3 la mie, capacitatea va fi de 30%.

Principalele modificări:
  • Prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă pe întreg teritoriul țării, începând cu data de 8 ianuarie 2022
  • Purtarea măștii de tip medical sau FFP2 în toate spațiile închise și deschise. FFP înseamnă „piesă facială filtrantă” și este un standard european pentru eficiența măștii. Acest tip de mască filtrează cel puțin 94% din toți aerosolii, inclusiv virusurile din aer precum SARS-CoV-2, precizează autoritățile.
Fac excepție de la purtarea măștii de tip medical sau FFP2:
  • Copiii cu vârsta mai mica de 5 ani;
  • Persoanele care sunt singure în birou;
  • Prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  • Reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  • Vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare dintre celelalte persoane din public;
  • Persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperature ridicate, umiditate crescută etc) sau activități sportive.
Alte reglementări:
  • Menținerea măsurilor în vigoare referitoare la participarea persoanelor la activități până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori;
  • Participarea persoanelor în limita a 30% din capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori.
  • De la această regulă sunt exceptați operatorii economici a căror activitate de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase, unde este permisă participarea până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
  • Acești operatori economici sunt restricționați la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în situația în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori. Aceeași măsură se aplică și în ceea ce privește activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora.
CONSULTĂ AICI integral lista măsurilor decise de CNSU
 
 
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Toni Greblă, despre alegerile prezidenţiale: Au fost organizate 18.968 de secţii de votare, la nivel naţional, 950 de secţii în străinătate / Aproape 19 milioane de buletine de vot au ajuns la prefecturi
19/11/2024 18:25

 Preşedintele AEP, Toni Greblă, a declarat marţi, despre alegerile prezidenţiale, că au fost organizate 18.968 de secţii de votare, la nivel naţional şi 950 de secţii in străinătate. El a preciz ...

Rectorul Dan Cașcaval, o voce puternică și respectată pentru Iași, pentru Moldova!
19/11/2024 14:14

 Rectorul Universitătii Tehnice din Iasi, Dan Cascaval, candidat PSD pentru un mandat de senator, este determinat să-si impună in Parlament viziunea asupra dezvoltării acestei regiuni, să devină o vo ...

Péter Szijjártó avertizează cu privire la o catastrofă globală: Ne așteaptă cele mai periculoase două luni din ultimele decenii
19/11/2024 12:09

Ministrul de externe ungar avertizează că ne asteaptă cele mai periculoase două luni din ultimele decenii, potrivit paginii sale oficiale de Facebook. Péter Szijjártó a scris pe pagina sa de socializare ...

Cu doar cinci zile înainte de alegeri, ambasadoarea SUA l-a vizitat pe Ciolacu
19/11/2024 12:03

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut astăzi o intalnire cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii in Romania, E.S. Kathleen Kavalec, in cadrul căreia au fost discutate subiecte esentiale pentru consolidarea ...

Kremlinul 'aprinde focul' lângă butelie: doctrina nucleară, adusă în discuție după decizia lui Biden privind armele Ucrainei
19/11/2024 11:50

Modificările la doctrina nucleară a Rusiei au fost elaborate şi vor fi formalizate după cum este necesar, a declarat marţi Kremlinul, semnaland din nou ingrijorarea Moscovei cu privire la ultima decizie a ...

CTP a tras concluzia după ultima dezbatere TV: 'George Simion – câștigătorul detașat!'
19/11/2024 10:00

Scriitorul si gazetarul Cristian Tudor Popescu a analizat la cald dezbaterea TV organizată de postul de televiziune Digi 24. El a realizat o „bătălie de imagine” si a expus calitătile si gafele ...

 Trenurile Unirii vor duce românii din toată țară la Alba Iulia pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României
19/11/2024 08:50

  Duminică, 1 decembrie 2024, Romania sărbătoreste 106 ani de la Marea Unire din 1918 a tuturor provinciilor istorice romanesti realizată in timpul domniei regelui Ferdinand I. Pentru a marca even ...

Ciucă face prima mutare, după ce Orban a anunțat că se retrage și o susține pe Lasconi
19/11/2024 06:00

Candidatul Fortei Dreptei si al PMP la alegerile prezidentiale, Ludovic Orban, a anuntat luni seară, in debutul unei dezbateri la Digi24, că se retrage din cursă, el fiind primul competitor care renuntă la ...

Marcel Ciolacu: România aderă complet la Schengen pe 1 ianuarie 2025. Ciucă `și-a băgat capul în poză`
19/11/2024 05:58

1 ianuarie 2025 este data la care Romania aderă complet la Schengen, spune premierul Marcel Ciolacu. Despre vizita lui Nicolae Ciucă in Austria, Ciolacu spune că „si-a băgat capul in poză”. „Intalni ...

Ziua avansată de premierul Ciolacu pentru intrarea deplină a României în Schengen: 'Deja avem un calendar convenit'
19/11/2024 05:57

Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni seară că peste patru zile va avea loc la Budapesta o sedintă crucială pentru „a inchide documentul” privind aderarea Romaniei la Schengen si cu frontierele teres ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei