ULTIMĂ ORĂ Un deputat PNL cere MODIFICAREA legislației în caz de ultraj și violențe asupra cetățenilor
Dimensiune font:
Propunere de ultimă oră a PNL după escaladarea cazurilor de violență în stradă. Trebuie adoptate urgent prevederi legale mai ferme pentru oprirea cazurilor de agresiune şi violenţă, chiar împotriva forţelor de ordine, declară deputatul PNL Marilen Pirtea. Acesta susține o lege a autoapărării pe timp de noapte, pentru atacuri desfăşurate la domiciliu, conform Mediafax.
„Mă văd obligat să revin din nou, imperios, la necesitatea adoptării de urgenţă a unor prevederi legale mai ferme în vederea stopării cazurilor de agresiune şi violenţă, chiar împotriva forţelor de ordine. Este inacceptabil ca – aşa cum s-a întâmplat recent în judeţul Olt – doar intervenţia forţelor SAS din Jandarmerie să readucă ordinea publică şi să asigure protecţia poliţiştilor aflaţi în misiune. Din nou, atrag atenţia că riscul de apariţie a violenţelor şi distrugerilor de domiciliu, mai ales pe timpul nopţii, este tot mai mare. Sunt necesare, în opinia mea, măsuri ferme pentru protecţia persoanelor şi bunurilor, în aşa fel încât cetăţenii să simtă că statul îi ocroteşte”, a declarat vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Marilen Pirtea.
El spune că România ar trebui să preia modelul italian, în care majorarea pedepselor a influenţat reducerea infracţiunilor şi violenţelor.
Legea autoapărării pe timp de noapte, pentru atacuri desfăşurate la domiciliu, adoptată în Italia la începutul epidemiei, contituie un model de eficacitate şi bună practică în planul măsurilor imediate, adoptate pentru scăderea infracţiunilor împotriva bunurilor şi persoanelor aflate la domiciliu, desfăşurate mai ales pe timpul nopţii, spune liberalul.
În cazul Italiei, ţară puternic afectată de pandemie, creşterea pedepselor şi amenzilor pentru furturi şi violenţe a determinat o rapidă scădere, cu 20%, a numărului acestor infracţiuni.
„Este inadmisibil şi iresponsabil să asistăm fără reacţie la ascensiunea infracţionalităţii mai ales acum, în această perioadă de după starea de urgenţă”, a completat deputatul liberal.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau