Viktor Orban vine în România, întâlnire cu Kelemen Hunor. Vizita este privată. Se ridică semne de întrebare, dai frâu liber speculaţiilor
Dimensiune font:
Viktor Orban, premierul Ungariei, va efectua o vizită privată în România şi va avea întâlniri cu liderul UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor. Elena Cristian, analist DC BUSINESS, a explicat ce trebuie să facă vicepremierul pentru a nu porni un val de speculaţii.
Viktor Orban, premierul Ungariei, vine în România săptămâna viitoare. Vizita este una cu caracter privat, la Băile Tuşnad. Acolo, Orban va avea o întâlnire cu Kelemen Hunor, preşedintele UDMR şi vicepremier în guvern.
De altfel, în luna mai a avut loc şi o vizită a preşedintelui Ungariei, Katalin Novak, în România, terminată cu un scandal. Atunci, preşedintele PSD Marcel Ciolacu a catalogat vizita drept "total eronată şi provocatoare".
Întrebat cum ar putea fi văzută vizita lui Viktor Orban în România în contextul războiului, având în vedere relaţia pe care liderul maghiar o are cu Vladimir Putin, dar şi atitudinea României în sprijinirea Ucrainei, generalul în rezervă Ion Petrescu a spus, la România TV, că "România este un stat democrat, cu autorităţi tolerante, care înţeleg contextul electoral continuu al premierului de la Budapesta. Sigur că e bine că vine să respire aerul Transilvaniei. Opţiunile dânsului de politică externă le judecă alegătorii din ţara vecinei.
Pe teritoriul Ungariei, cât şi al României, au luat fiinţă grupuri de luptă NATO. În acelaşi timp, chiar dacă există conexiuni între oficiali de la Budapesta şi Moscova, poziţia NATO e clară. (...)".
"Nu pot să trec peste faptul că Kelemen Hunor, vicepremierul Guvernului României, se vede cu Viktor Orban într-o vizită privată", a punctat Niels Schnecker.
"Da, şi ai dreptate. Să ne amintim la precedenta vizită privată, la doar câteva zile după alegerile din Ungaria, preşedintele acestei ţări a venit tot într-o vizită privată şi s-a întâlnit cu oficiali din Guvernul României şi n-au fost date niciun fel de explicaţii. Când faci parte din Guvernul României, vizitele private ar trebui să fie destul de puţine. Ar trebui măcar să poţi explica public de ce este nevoie de această vizită privată, care sunt temele de discuţie şi de ce se întâmplă aşa ceva. Pentru că, altfel, se ridică semne de întrebare şi dai frâu liber speculaţiilor de tot felul şi se face mult mai mult rău", a precizat Elena Cristian.
Ce spunea Marcel Ciolacu după vizita preşedintelui Katalin Novak
”Părerea mea e că a fost o vizită total eronat gândită și provocatoare”, spune președintele PSD, Marcel Ciolacu.
El precizează că a discutat personal cu vicepremierul Kelemen Hunor, liderul UDMR.
”Nu cred că domnul Kelemen Hunor face politica Ungariei și a președintelui Ungariei. Totuși, să rămânem... Am văzut și reacția, cum e corect. Dorim să trăim în UE, dar vrem maimuțăreală și ieșiri necontrolate, care știm că în contextul războiului din Ucraina sunt încurajate de dictatorul Putin, dau dorim un dialog corect cu instituțiile statului, prin MAE?”, conchide președintele PSD.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau