Compartiment pentru copiii cu autism şi ADHD, la Pediatrie
Dimensiune font:
România se confruntă cu o creştere a numărului de copii cu tulburări de dezvoltare de atenţie printre care şi tulburări din spectrul autist. Până acum, la nivel naţional au fost diagnosticaţi cu astfel de tulburări 14.000 de copii. O parte dintre ei se află în zona Moldovei.
În niciun oraş din această parte a ţării nu există vreun centru care să stea non stop la dispoziţia părinţilor aflaţi în dificultate din cauza copiilor lor care suferă de astfel de tulburări.
Pentru a veni în sprijinul părinţilor care se confruntă cu astfel de dificultăţi, cei de la Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi se gândesc să înfiinţeze un compartiment de diagnostic şi tratament în patologia din spectru autist şi ADHD. „Având în vedere incidenţa tot mai crescută a acestei patologii în rândul pacienţilor cu vârstă pediatrică, intenţionăm să înfiinţăm în cadrul spitalului un compartiment de diagnostic şi tratament. Deocamdată suntem la faza în care pregătim documentaţia necesară înfiinţării unui astfel de departament care să ofere servicii medicale de specialitate la cele mai înalte standarde. De aceea lansăm invitaţia de a veni la sediul spitalului pentru a lua parte la consultări atât asociaţiilor, fundaţiilor, organizaţiilor din domeniu, cât şi părinţilor”, a spus Alina Belu, managerul Spitalului pentru Copii. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau