Decanul Facultăţii de Medicină din Sibiu s-a vindecat de COVID
Dimensiune font:
Covid 19 este o boală serioasă care nu trebuie să fie transformată în psihoză, dar nici să fie luată în glumă. Este opinia decanului Facultăţii de Medicină din Sibiu, Radu Fleacă. Profesorul Radu Fleacă a dezvăluit că el însuşi a avut Covid 19 şi că nu ştie cum s-a infectat. „Nu trebuie să avem nicio psihoză, dar nu este o glumă. Este o boală serioasă, care poate şi creează probleme dificile şi nu mă refer aici din punct de vedere al sistemului economic şi la încărcarea sistemului sanitar, ci vorbesc din punct de vedere al pacientului care a trecut prin aşa ceva şi care îşi lasă amprenta asupra capacităţii fizice şi psihice pentru o perioadă mult mai lungă decât o gripă. Încă nu se ştie cum este evoluţia acestui virus şi a pacienţilor şi a imunităţii, sunt o grămadă de necunoscute”, a declarat Radu Fleacă. El a dezvăluit faptul că el s-a infectat deşi s-a protejat foarte mult.
„Noi cred că ne protejăm cel mai mult. Eu personal am purtat tot timpul mască şi afară, nu am fost în spaţii aglomerate, dar nu ştiu de unde am luat boala. Măcar mă bucur că nu am transmis decât soţiei mele, din păcate, dar nu am reuşit să infectez pe altcineva”, a precizat Radu Fleacă, decanul Facultăţii de Medicină din Sibiu.
Decanul Facultăţii de Medicină s-a infectat cu Covid-19 în urmă cu aproape două luni. El a fost internat la spitalul din Sibiu şi s-a vindecat.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau