Doctorul naturist Doru Laza: Prostiile din supermarketuri vă pot îmbolnăvi

Dimensiune font:

| 08-05-2022 12:01


Doctorul naturist Doru Laza, cel care amenajat în comuna bihoreană Şuncuiuş o clinică cu dietă vegană, unică în România, recomandă tuturor românilor, ca primă măsură preventivă, o alimentaţie sănătoasă, dar şi reconectarea cu Dumnezeu, trezirea credinţei, deoarece aceasta înseamnă "imunitate absolută".

"În contextul actual, marcat de criza sanitară, primul lucru pe care ar trebui să-l facă fiecare român ar fi acela de a-şi trezi credinţa. Dacă tot suntem creştini, aşa cum se vede din recensământ, peste 80%, atunci să reînvie credinţa în inima românilor. Pentru că, dacă avem credinţă în inimă, înseamnă imunitate absolută. Trăiţi sănătos! Nu mai mâncaţi prostiile care se vând în supermarketuri. Mergem la ţăranii noştri şi le dăm lor bani. Având credinţă, pe plan mental, oamenii vor fi echilibraţi, armonioşi, iar pe plan fizic, alimentând corpul cu o hrană sănătoasă, din pământ românesc, nu ne trebuie altceva ca să fim sănătoşi", a spus medicul Doru Laza.

Omul are nevoie de o hrană sănătoasă şi un stil de viaţă edenic, în care, foarte important, să fie inclusă şi mişcarea, strâns legată de natură, trăind în comuniune cu Dumnezeu, atât pe verticală, prin studiu, meditaţie şi rugăciune, cât şi pe orizontală, cu semenii, practicând altruismul.

Medicul, azi în vârstă de 65 de ani, este absolvent al UMF Cluj Napoca în 1983, secţia Medicină Generală. S-a specializat în terapii naturiste şi a vindecat mii de pacienţi prin metodele sale. Autor de cărţi, a susţinut multe conferinţe pe teme naturiste în ţară şi peste hotare.

Timp de 11 ani, a fost medicul şi directorul clinicii "Eden" din Breaza, Prahova. Recunoscut şi apreciat pe plan internaţional, doctorul Doru Laza a primit, în 2005, pentru renumele adus localităţii, titlul de ''cetăţean de onoare'' al comunei Breaza. În semn de recunoştinţă pentru tratamentul salvator, o familie, Konrad, din Germania i-a donat o clinică modulară.

Cu toate dificultăţile, visul lui este de a înfiinţa acest centru de sănătate pentru Bihor şi pentru România, deoarece "nu va fi doar un brand naţional, ci unul mondial", afirmă acesta.

Tratamentul doctorului Laza se bazează pe o dietă alimentară exclusiv vegetariană - cereale, fructe, zarzavaturi şi nuci sau seminţe oleaginoase, alături de alte proceduri de detoxifiere, regenerare, kinetoterapie, terapie cu apă, cu argilă, masaj, băi, reflexoterapie etc. până la sacroterapie.

Doctorul "recită" formula pe care, de ani de zile, o recomandă şi o aplică pacienţilor, dar şi oamenilor, în general, pentru a fi sănătoşi: "Fără carne, lapte, ouă; zero cafea, tutun, alcool, ciocolată, cacao. De asemenea, zero sare iodată, zero zahăr, zero făină albă, zero ceai negru, zero ceai verde, zero prăjeli, zero produse aditivate".

"Cu un asemenea regim, goleşti spitalul de bolnavi. Toţi se vindecă. Pentru că hrana naturală, vie, curăţă trupul şi oferă rezistenţă organismului. România are un potenţial de veganism absolut. Ţara noastră este cea mai mare furnizoare de materie primă ecologică din Europa. De ce să nu beneficiem de ea? Valorificaţi repertoriul creaţiei, adică dieta vegană. Consolidaţi-vă sistemul imunitar prin alimentaţie, nu prin medicamente. Mulţi se întreabă ce să-i dea copilului pentru a-i întări imunitatea. Unui copil nu-i poţi întări imunitatea decât cu o atmosferă familială excepţională, de armonie, să simtă copilul că este iubit, să simtă că tati şi mami se preocupă de sănătatea lui oferindu-i alimentele sănătoase, cele mai bune calitativ, pentru că ţara noastră are acest potenţial. Dieta vegană este una salutară şi cu scop profilactic, dar şi terapeutic. Şi aceste lucruri sunt demonstrate", a apreciat dr Doru Laza.

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str.Dumitru Iov nr.284, judetul Botosani, telefon 0231/552.351, fax 0231/552.626, e-mail: orasflamanzi@yahoo.com, cod fiscal 3372173. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general; Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 36/17.03.2025 privind aprobarea bugetului local pentru anul 2025, a bugetului activitatilor finantate integral din venituri proprii. Suma totala alocata de la bugetul local este de 40.000 Lei si se aloca in intregime pentru activitati cultural sportive. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul privind acordarea de finantare nerambursabila de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local aprobat prin Hotararea Consiliului Local Flamanzi nr. 10/31.01.2014, modificata prin Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 48/28.03.2025. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Orasului Flamanzi: https://orasul- flamanzi.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabila se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: https://orasul- flamanzi.ro si se poate procura de la sediul Orasului Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 12.06.2025, ora 16.00, la adresa: Orasul Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este 16.06.2025 -17.06.2025.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Municipiul Vaslui, cu sediul in municipiul Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui, telefon 0235/310.999, fax 0235/315.946, e-mail: pmv@primariavaslui.ro, cod fiscal 3337532. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -4 terenuri apartinand domeniului public al Municipiului Vaslui, in vederea amplasarii de terase provizorii, situate in municipiul Vaslui, F.N., conform caietului de sarcini, H.C.L. Vaslui nr. 151/30.04.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019, identificate astfel: -T1 -suprafata de 75 mp, situat in imediata vecinatate a cladirii fostului Palat al Telefoanelor; -T2 -suprafata de 35 mp, situat pe platoul pietonal din zona Teatrului de Vara, in fata restaurantului Crama Domneasca; -T3 -suprafata de 64 mp, situat in partea dreapta fata de intrarea principala a Teatrului de Vara; -T4 -suprafata de 67 mp, situat in partea stanga fata de intrarea principala a Teatrului de Vara. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: de la sediul Municipiului Vaslui sau de pe site-ul institutiei: www.primaria vaslui.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Patrimoniu, etaj 2, cam. 210 din cadrul Municipiului Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 22.05.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 30.05.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Municipiul Vaslui, Registratura, municipiul Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depun intr-un singur exemplar, in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 02.06.2025, ora 10.00, la sediul administrativ al Pietei Centrale din municipiul Vaslui, Str. Nicolae Iorga nr. 2, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, municipiul Vaslui, Str.Stefan cel Mare nr.54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.05.2025.
Hipertensiunea arterială afectează aproape jumătate dintre adulții români. Alarmant: tot mai mulți tineri și copii suferă de această boală tăcută
16/05/2025 09:33

Hipertensiunea arterială rămane una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică la nivel mondial si national. În Romania, aproape 50% dintre adulti sunt diagnosticati cu această afectiune p ...

Untura de urs fortifică organismul și vindecă multe afecțiuni
14/05/2025 21:37

  Untura de urs este un produs de culoare albă, cu o usoară tentă gălbuie. Se prezintă sub formă lichidă la temperatura de 27-30 grade Celsius si ca o compozitie solid ...

Sprijin financiar de 15.000 lei pentru cuplurile cu infertilitate. Program național în dezbatere
14/05/2025 12:19

Cuplurile care se confruntă cu probleme de infertilitate si isi doresc un copil pot beneficia de sprijin financiar de la stat, printr-un nou program national aflat in prezent in dezbatere publică. Potrivit pr ...

Șeful Secției de Neurochirurgie de la „Bagdasar-Arseni” şi managerul Institutului de Neurologie, sub control judiciar pentru mită
14/05/2025 12:08

 Radu-Mircea Gorgan, seful Sectiei de Neurochirurgie din Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”, si Corneliu Toader, manager al Institutului Naţional de Neurologie şi Boli Neurov ...

Criza medicamentelor generice se adâncește. Producătorii avertizează asupra impactului creșterii euro și cer măsuri urgente
14/05/2025 11:30

Criza medicamentelor generice din Romania, nerezolvată de ani de zile de autorităti, riscă să se agraveze in perioada următoare, pe fondul cresterii cursului valutar euro/leu. Producătorii trag un nou sem ...

Semnal de alarmă! Peste 60% dintre români suferă de afecțiuni gingivale
14/05/2025 11:09

Colegiul Medicilor Stomatologi din Romania (CMSR) trage un semnal de alarmă cu privire la starea precară a sănătătii orale in randul populatiei. Potrivit celui mai recent studiu national realizat de CMSR i ...

 România, locul al doilea în Uniunea Europeană la mortalitatea prin cancer ovarian
14/05/2025 09:51

Cancerul ovarian este, in continuare, una dintre cele mai tăcute si agresive boli oncologice care afectează femeile. Desi medicina a avansat spectaculos, această formă de cancer ginecologic rămane greu d ...

Alimentul care nu trebuie să lipsească din bucătăria ta: Previne atacul de cord, reglează tensiunea și scade glicemia
14/05/2025 06:38

Lintea, aliment de bază in multe diete, ajută la prevenirea atacului de cord, sustine medicul endocrinolog Francisco Rosero. El recomandă consumul zilnic de leguminoase pentru trei beneficii esentiale: imbun ...

Celulita, boala care duce la izolare socială
13/05/2025 15:50

Într-o lume care valorizează aparenta mai presus de structură, celulita a fost ani de zile redusă la un detaliu cosmetic neglijabil sau ironizat. În realitate, insă, celulita este o afectiune cr ...

Românii vor putea efectua apeluri video către 112. De când va fi disponibilă funcția?
13/05/2025 15:03

 Romanii vor putea efectua apeluri video către 112. De cand va fi disponibilă functia? Serviciul de Telecomunicaţii Speciale lucrează la o nouă aplicaţie Apel 112 care va avea opţiuni suplimentare. ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei