Nu mai consuma carnea când arată așa! Poate fi toxică. Cum o poți recunoaște
Dimensiune font:
Carnea din comerț poate deveni un aliment toxic în momentul în care își schimbă textura și mirosul. Pentru a evita probleme de sănătate, specialiștii vin cu niște sfaturi pentru a ne ajuta să facem alegerea corectă atunci când cumpărăm acest produs din magazine.
De multe ori, carnea alterată este destul de greu depistat, iar acest lucru este și mai dificil atunci când e congelată. Totuși, există anumiți factori de care trebuie să ținem cont în momentul în care facem cumpărături.
Culoarea produsului este prima la care trebuie să ne uităm. Puiul trebuie să fie mai deschis la culoarea, în timp ce carnea de vită trebuie să fie un roşu intens. Cea de porc, în funcţie de zonă, la pulpă şi muşchi roşu închis.
De asemenea, un lucru foarte important este textura cărnii. Aceasta trebuie să fie uscată, fără mucus şi să nu fie lipicioasă. În cazul în care alegem să cumpărăm o carne cu os, aceasta trebuie să miroasă bine, să fie omogenă, să nu existe lichid tulbure, iar măduva trebuie să umple canalul, să fie albicioasă şi să nu existe un miros neplăcut.
În cazul unei puiului sutația este mai complicată, deoarece acesta se strică din interior spre exterior.
Carnea ”mascată”
Atunci când avem foarte puțin timp la dispoziție, carnea condimentată este o variantă mult mai practică. Totuși, dincolo de condimentele presărate, carnea poate fi alterată înăuntru.
Se întâmplă de multe ori ca mirosul cărnii să fie mascat prin substanţe aromate precum cimbru, boia sau usturoi, dar şi nitraţi şi nitriţi care din păcate sunt cancerigeni.
De asemenea, există şi producători care folosesc oţet pentru a masca mirosul neplăcut, așa că mare atenție în momentul în care achiziționați un astfel de produs.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau