Ești epuizat și suferi de stres cronic? Un medic cunoscut explică ce se întâmplă în corpul tău
Dimensiune font:
Medicul Mihail Pautov a vorbit, recent, despre riscurile stresului cronic și intens, subliniind impactul său negativ asupra sănătății fizice și mentale.
Stresul reprezintă o reacție firească a organismului în fața situațiilor dificile sau stresante, însă a devenit o problemă tot mai des întâlnită în zilele noastre. Zi de zi, oamenii sunt expuși la numeroși factori care le solicită constant atenția, energia și capacitatea de adaptare. În acest context, medicul Mihail Pautov a avertizat că stresul cronic, neîntrerupt, poate avea consecințe grave asupra sănătății.
Cunoscutul medic Mihail Pautov avertizează că stresul pe termen lung slăbește organismul din toate punctele de vedere, afectând sistemul imunitar, sănătatea cardiovasculară și funcțiile cognitive. Cu toate aceastea, el subliniază că nu este necesar să eliminăm complet stresul din viața noastră, ci recomandă introducerea unor pauze regulate în rutina zilnică, care să permită organismului și minții să se relaxeze și să se refacă. În contextul ritmului alert al societății moderne, astfel de pauze sunt esențiale pentru menținerea unui echilibru între sănătatea fizică și cea mentală. Medicul consideră, de asemenea, că recunoașterea și gestionarea stresului sunt pași cheie în prevenirea unor afecțiuni mai grave.
„E clar și cred că fiecare dintre noi poate să-și dea seama că prea mult stres, un stres prea intens, un stres fără pauză este un lucru care ne face mai slabi din toate punctele de vedere. Așa că e bine nu neapărat să evităm complet stresul, pentru că și la stres putem să devenim rezilienți, ci să avem mici pauze de respiro. Să avem pauze în care să ne gândim la alte lucruri, nu la muncă. Să avem pauze în care să ne preocupe hobby-urile noastre cu cea mai mare sinceritate și cu cea mai mare implicare în aceste hobby-uri. Și putem să mergem chiar și la exerciții de respirație, yoga și alte tehnici de relaxare”, a spus medicul Mihail Pautov, în mediul online.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau