VIDEO Surpriza de pe Autostrada Moldovei. Se va deschide un tronson care i-a luat prin surprindere și pe experți
Dimensiune font:
Un tronson din Autostrada „Moldovei” A7 va fi dat în circulație în jurul datei de 20 decembrie, sfidând practic estimările inițiale ale experților independenți care nu de mult spuneau că o inaugurare până la final de an ar fi fost practic imposibilă. Ei avertizează însă că, „pe altarul vitezei, se sacrifică acum calitatea”.
Data este luată în calcul de către constructor și autorități pentru a deschide traficul pe Lotul 3 din A7 Buzău – Focșani, au declarat pentru HotNews.ro surse din rândul acestora. Este practic ultimul tronson lipsă din cele patru din A7, care unește cele două municipii reședință de județ.
Tronsonul 3, lung de aproape 36 de kilometri, va fi dat în circulație cu aproape patru luni înainte de termenul contractual.
Construit de compania românească UMB a omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, tronsonul era în urmă acum câteva luni, iar experții independenți estimau pentru HotNews.ro că o inaugurare până la final de an ar fi aproape imposibilă.
„E o surpriză” / „Pe altarul vitezei s-a sacrificat calitatea”
„E o surpriză”, recunoaște Ionuț Ciurea de la Asociația Pro Infrastructura, cea mai prezentă voce din societatea civilă care urmărește marile programe de infrastructură din țară.
„În condiții normale nu erau șanse, dar iată că s-a făcut asta. Calitatea, din păcate, nu o să fie optimă, dar pe altarul vitezei se sacrifică acum calitatea”, a declarat Ciurea pentru HotNews.ro, explicând că avansul pe final de an în șantier s-a făcut surprinzător.
„Pentru mine, cel puțin, e o surpriză că și-a asumat Umbrărescu costurile astea și că se trage atât de tare, că nu mai e niciun fel de presiune pentru a se trage tare, nu mai sunt alegeri”, spune Ciurea.
El reclamă că în ultimele săptămâni s-au turnat peste 20 de kilometri de asfalt de uzură în condiții de temperaturi mici și umezeală, ceea ce în mod normal înseamnă lucrări care ar putea fi problematice la un moment dat. „Sunt surprins de constructor că își asumă costuri și riscuri atât de mari”
Desigur, spune Ciurea, autostrada va avea un termen de garanție de 10 ani, iar constructorul își va asuma să repare autostrada pe banii săi dacă vor apărea probleme.
„Sunt surprins însă că își asumă niște costuri și niște riscuri atât de mari, că vorbim de milioane. Uzura e scumpă. Să o frezezi și să o așterni iar după doar puțin timp nu e tocmai ieftin”, spune reprezentantul API.
El spune că deschiderea traficului înainte de Crăciun nu reprezintă însă și finalizarea lucrărilor. Mai sunt lucruri de terminat, spune Ciurea: parapete, lucrări la nodurile intermediare, lucrări la supratraversări și la sferturile de con, lucrări la taluzuri și șanțuri ce sunt în afara autostrăzii etc. „Dar, da, poate să-l dea în trafic fără să fie gata tot”, spune Ciurea.
Deschiderea de pe A7, cea mai mare surpriză din 2024, la
egalitate cu un lot de drum expres terminat de turci
Reprezentantul Pro Infrastructura recunoaște că deschiderea traficului pe Lotul 3 din A7 Buzău – Focșani este cea mai mare surpriză a anului, comparabilă cu finalizarea neașteptată a primului tronson din Drumul Expres DEx12 Craiova – Pitești realizat de turcii de la Ozaltin. „Da, e o surpriză de același calibru. Eu nu mă așteptam să se deschidă atât din motive tehnice, dar și din motivul că nu mai există presiunea politică, fiind trecute alegerile”, spune expertul.
„Pe de altă parte, este presiunea asta contractuală, că acest constructor trebuie să-și mute forța de muncă pe celelalte loturi în lucru la nord de Focșani”, semnalează reprezentantul Pro Infrastructura.
VIDEO – Cum arăta Lotul 3 din A7 Buzău – Focșani înainte de inaugurare:
A7 Râmnicu Sărat – Focșani Sud (Mândrești) (Lotul 3)
- Constructorul: UMB
- Lungime: 36,1 km
- Valoare: 1,47 mld lei (fără TVA)
- Contract semnat: ianuarie 2023
- Lucrări începute: februarie 2023
- Termen oficial de execuție (proiectul tehnic este deja realizat): 26 luni
- Termen de finalizare: aprilie 2025
- Stadiu (decembrie 2024): 87%
Autostrada „Moldovei” A7 este o șosea de mare viteză, acum în lucru pe o distanță de circa 280 de kilometri, din totalul de 440 km Ploiești – Siret. Se lucrează de la intersecția cu A3 de lângă Ploiești și până la Pașcani.
I se mai spune și „coloana vertebrală” a infrastructurii rutiere pentru Moldova pentru că străbate regiunea de la Nord la Sud, legând-o cu Muntenia și urmând să preia tot traficul greu și de tranzit de pe DN2 (E85), unul dintre cele mai aglomerate și periculoase drumuri naționale din țară.
Din A7 au fost dați în trafic, în 2020, cei 16 km care servesc drept variantă ocolitoare a Bacăului.
La finalul lunii noiembrie 2024, au fost deschiși alți 42 de km – cei 31 de km de pe Lotul 2 Buzău – Focșani și alți 11 km de pe Lotul 4.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau