Un nou caz de medic fals în România. Una dintre victime ar fi chiar o fostă Miss România.
Dimensiune font:
O influenceriță, fostă Miss România, pare să fi fost victima unui medic fals, cel puțin asta susține avocatul acesteia. Dacă în alte cazuri de medici, care practicau fără studii, vorbeam de proceduri sau operații estetice, de data aceasta, inflencerița a ajuns la un cabinet stomatologic în miez de noapte. Fără să îi fi cunoscut istoricul, sau să facă analize sau radiografii, persoana care era în tura de noapte a decis să o opereze. Din păcate, din punct de vedere medical aceasta a fost o decizie greșită, pentru că o infecție, care s-a extins după operație, era cauza durerii.
„A fost la un pas de tragedie după ce a nimerit pe mâinile unui medic dentist fals”
Motivul pentru care influencerița a apelat la un medic pe care nu îl cunoștea a fost pentru că a avut o urgență în timpul nopții și a ales un cabinet particular din apropiere. Din păcate fenomenul medicilor stomatologi falși este destul de întâlnit, anul trecut un cuplu, soț și soție, a fost prins că practica această profesie fără diplomă, în Capitală, iar în 2020 în Maramureș a mai fost descoperit un bărbat care nu avea studiile necesare să facă astfel de intervenții. De asemenea, 12 medici de familie au fost prinși anul acesta că prescriau rețete vârstnicilor.
„A fost deja depusă plângerea penală și probabil că este necesară o verificare a tuturor clinicilor”
Consecințele operației efectuate de presupusul medic fals sunt destul de grave astfel încât s-a apelat la instanță pentru a soluționa cazul. Avocatul Adrian Cuculis atrage atenția însă că astfel de cazuri se pot petrece în clinicile private din România din lipsa unor controale amănunțite și periodice
„A fost deja depusă plângerea penală și probabil că este necesară o verificare a tuturor clinicilor pentru că în spatele unor anunțuri pe internet se ascund persoane care pentru câteva sute de lei, din nepricepere, pot să te omoare. Ca să fie tabloul complet, “stomatologii” încă scot dinți în miez de noapte.”.
Unul dintre cele mai celebre cazuri din România a fost acela a unui fals medic italian, Mateo Politi, care a operat ani de zile într-o clinică de chirurgie estetică fără să fi absolvit nici măcar 8 clase. Acesta este sub control judiciar de 3 ani, dar imediat după ce i-au fost aduse acuzațiile a încercat să își reia activitatea.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau