Schimbarea la faţă a cinematografelor ieşene

1cinema dacia
1cinema republica trianon
1cinema tineretului2
134382322_835591857265656_1508136573367769284_n

Dimensiune font:

| 29-12-2020 00:00

Odată cu trecerea anilor, cele cinci cinematografe din Iași s-au degradat, publicul migrând spre cele private, unde filmele de peste Ocean nu erau prezentate cu întârzieri de luni bune * acum, o mână de oameni încearcă să rescrie o istorie veche de câteva decenii, redând cinematografelor din oraş utilitatea, dar mai ales farmecul de odinioară * Victoria este deja restaurat, însă există o propunere pentru o nouă înfăţişare arhitecturală * Dacia are deja un proiect avizat şi urmează a fi transformat în Ateneul Copiilor * Republica, devenit Trianon între timp, aşteaptă bani de la Guvern pentru a fi modernizat, în vreme ce cinematograful Tineretului va fi demolat şi refăcut într-o ipostază cât mai apropiată de imaginea originală, din primul deceniu al secolului XX

Cu aproape trei decenii în urmă, vizionarea unui film în Iași era cel mai simplu lucru cu putință. Cinci cinematografe funcționau cu o medie de șase spectacole pe zi, iar spectatorii dădeau buzna pentru a viziona western-uri, comedii, pelicule indiene, filme de acțiune sau ecranizări după romane celebre. Trei dintre ele – Victoria, Republica și Tineretului  - erau grupate în zona centrală a orașului, în timp ce Copoul și, ulterior, Dacia, erau considerate cinematografe de cartier, aici fiind prezentate o parte din filmele care rulaseră la Republica sau Victoria. Declinul cinematografelor ieșene, aflate sub administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor România Film (RADEF) începe să se producă în perioada 1994-1995. Era perioada în care Iașul fusese împânzit cu videoteci, unele dintre ele ajungând să funcționeze în locuri improprii cum ar fi, de exemplu, Clubul Panificației. Nici starea clădirilor în care funcționau cinematografele nu-i mai tentau pe ieșeni să cumpere bilete, cei mai mulți incriminând frigul din săli, scaunele distruse, ba chiar prezența rozătoarelor. S-a ajuns în situația ca statul să-și ia mâna de pe aceste edificii, emițând o lege în acest sens, 303/2008 – încredințarea cinematografelor autorităților publice locale, dar pe care încă RADEF nu a pus-o în aplicare.

Disputat de RADEF și prelați, cinematograful Tineretului a fost incediat de... aurolaci!

Lupta pentru preluarea cinematografelor păstorite de RADEF s-a extins în mai multe direcții, Cinematograful Tineretului a fost, ani buni, motiv de zâzanie între Biserica Banu și RADEF, prelații susținând că clădirea este, de fapt, un acaret al bisericii, omițând, cu bunăștiință, că aici a funcționat în trecut Coloseul Bragadiru, loc de întâlnire a lumii mondene ieşene, a scriitorilor şi artiştilor. După 1944, în clădire a fost instalat cinematograful Tineretului care a funcţionat timp de 50 de ani. Din 1994, imobilul a fost abandonat, devastat de oamenii străzii și incendiat tot de aceștia în 2014, ajungând o ruină.

Cinema Copou, vândut pe o nimica toată. A ajuns supermarket...

Atracția studenților, cinematograful Copou a dispărut din peisaj după ce șefii RADEF au încercat să obțină profit închiriindu-l unor moldoveni cu 2.000 de euro pe lună. Aceștia urmau să modernizeze clădirea, menținându-i funcțiunea zece ore pe zi, numai că spațiul a fost transformat în bar. De altfel, tranzacția încă face face obiectul unui dosar la Parchet. În prezent, fostul cinematograf ajuns să fie transformat în supermarket.

O soartă asemănătoare ar fi putut avea și cinematograful Dacia, închiriat de același RADEF fostului deputat PP-DD, Daniel Oajdea. 2.000 de metri pătrați au fost amenajați pentru a servi acțiunilor politice, fiind transformat  ulterior în depozit pentru materiale de curățenie. Însă anul 2017 avea, însă, să consfințească victoria Primăriei Iași în demersul acesteia de a prelua cinematografele din oraș. Dacă în aprilie 2016 Curtea de Apel Iaşi dăduse câştig de cauză Primăriei MunicipiuluIui Iaşi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins pe 29 martie 2017, recursurile declarate de (Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor România Film) RADEF şi SC Alba ca Zăpada SRL, firma fostului deputat Daniel Oajdea. Practic, municipalitatea ieşeană câştiga definitiv dreptul de proprietate asupra cinematografelor Victoria, Republica, Dacia şi Tineretului, anunțând proiecte ambițioase pentru toate cele patru clădiri.

În luna august 2017, cinematografele din oraș au fost preluate în administrare de Ateneul Tătărași, directorul instituției,  Andrei Apreotesei anunțând faptul că în mod sigur acestea vor fi redate circuitului cultural-artistic, însă după expertizarea lor de către specialiști. „Este greu de estimat costurile cu reabilitarea clădirilor cinematografelor Republica, Victoria și Dacia, îi vom lăsa pe experți să se pronunțe. Avem, însă, sprijinul Primăriei Iași și sperăm să le putem redeschide în aprilie 2018. În schimb, cinematograful Tineretului se mulează pe axa fondurilor europene. Faptul că 2.000 de oameni au plătit bilete de când Ateneul a preluat cinematografele ne obligă să le modernizăm pentru le reda ieșenilor. Vă asigur că toate vor dispune de echipamente de ultimă generație, așa cum am făcut cu cinematograful de la Ateneu”, afirmă acesta.

Victoria, primul cinematograf modernizat

Doi ani mai târziu, în a doua decadă a luni august 2019, au început lucrările de reabilitare a Cinematografului Victoria din Iaşi. Proiectul a constat în consolidarea acoperişului, modernizarea sălii de spectacole şi racordarea la reţeaua de energie termică a municipiului Iaşi. Primele intervenții s-au făcut la acoperiș, unde a fost amenajată o grădină suspendată, prima de acest fel din Iași de pe o clădire publică. Ulterior, s-a trecut la lucrările din spațiile interioare. În total, suma investită a ajuns la peste 250.000 euro, Lucrările au fost finalizat în octombrie 2019, iar deschiderea oficială a Sălii Unirii, cum a fost botezată sala cinematografului, în decembrie 2019.

Mai nou, şefii Ateneului din Iaşi au prezentat schiţe cu o nouă  restaurare arhitecturală pentru viitoarea Sală a Unirii (fostul cinematograf Victoria). Însă cei mai mulţi dintre ieşeni consideră că propunerea este total inadecvată pentru o clădire din centrul oraşului, în timp ce alţii spun că aşa cum a fost gândită nouă clădire, aceasta se arfmonizează perfect cu Hotelul Traian.

Design modern la cinematograful Dacia

În cronologia deciziilor luate de municipalitatea ieşeană, al doilea cinematograf care urmează a fi reabilitat este cinematograful Dacia.

În ședința din 21 martie 2019, consilierii locali au adoptat și un proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate cu elemente de DALI, a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru proiectul „Reabilitare, modernizare, extindere și dotare cinematograf Dacia”.

Ajuns într-un stadiu avansat de degradare - aceasta şi prin contribuţia unor foşti parlamentari ieşeni, care l-au transformat în depozit de materiale de construcţii - cinematograful va deveni un punct de atracţie pentru ieşeni prin modernizarea lui prin fonduri europene. Prin intermediul unui proiect deja avizat, se propune amenajarea unor spații pentru recuzită și pentru actori, precum și reabilitarea, modernizarea și dotarea clădirii pentru a respecta standardele și cerințele actuale, inclusiv realizarea unei rezerve de apă în conformitate cu legislația și normativele în vigoare. Primele imagini cu reabilitarea cinematografului au fost publicate ieri de municipalitatea ieşeană. „Cinematograful Dacia va intra în modernizare. Vizăm extinderea scenei, modernizarea sălii şi a aparaturii. Scena va fi una dublă ca suprafaţă, ceea ce va permite expunerea de programe de toate tipurile. Sala va avea 400 locuri. Sub statutul de Ateneul copiilor, cinema Dacia va deveni cea mai importantă sală de spectacole în care ei, prin intermediul şcolilor, a Palatului Copiilor, a altor cercuri artistice, să-şi poată expune actul artistic împreună cu cei care-i coordonează. Se schimbă în totalitate din punct de vedere al aspectului funcţional, se supraînalţă partea de scenă şi, desigur, îi îmbunătăţim aspectul vizual, design-ul clădirii, am lucrat cu o echipă de arhitecţie”, a explicat primarul Mihai Chirica.

Valoarea totală a proiectului este de 11.019.143,63 lei inclusiv TVA. Suma este consistentă în condiţiile în care se schimbă instalaţia de climatizare, va fi achiziţionat echipament pentru difuzare filme, pentru mecanizarea scenei, pentru sunet şi lumini.

Fostul cinematograf Republica, modernizat cu bani de la Guvern!

În luna ianuarie 2020, primarul municipiului Iași, Mihai Chirica a anunțat că Ministerul Lucrărilor Publice și Dezvoltării a alocat suma de 29 de milioane de lei pentru lucrările de modernizare a cinematografului Republica care va deveni Trianon. „Cinematograful Trianon se află pe lista scurtă de investiţii a Guvernului. Vor fi realizate lucrări de refacere a fațadelor după modelul original care a fost ciunțit de comuniști și transformat într-o cutie de chibrituri. Am vrut să mulțumim celor care s-au preocupat de introducerea pe lista finanțărilor a acestui obiectiv”, a spus Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, Mihai Chirica.

Cinema Tineretului, reclădit de la zero

În fine, cinematograful Tineretului, care, din păcate, care se află într-o stare de degradare avansată, așteaptă intervențiile imperios necesare pentru a putea fi salvat și redat comunității. În cazul acestui edificiu, Ateneul Național din Iași propune o reabilitare a expresiei arhitecturale a imobilului, într-o ipostază cât mai apropiată de imaginea originală, din primul deceniu al secolului XX. Elementele de decor arhitectural (stucaturi, ancadramente, coronamente, grupuri statuare) ar urma să fie realizate prin studierea documentației de arhivă, în ateliere de sculptură, respectând, pe cat posibil, materialele și tehnicile de punere în operă, specifice epocii, fără a face rabat, însă, de la prevederile normativelor în vigoare care guvernează programul arhitectural în care va fi încadrat obiectivul. „Ne dorim ca prin toate acțiunile pe care le întreprindem și prin deciziile pe care le luăm să redăm frumusețea clădirilor pierdute în negura timpului. Deși apreciem noul, privim cu admirație spre arhitectura clădirilor care guvernau vechea Uliță Sârbească, parte a fostei Ulițe Mari a Iașului. Analizăm mai multe variante, ne consultăm cu specialiștii și factorii decidenți de pe plan local și credem că, în cele din urmă, vom găsi cea mai bună soluție pentru imaginea orașului nostru, atât prin intervențiile asupra acestui imobil, cât și în cazul celorlalte, pe care le avem în administrare”, a declarat Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Național din Iași. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Elevii din şcolile private le suflă în ceafă celor de la liceele de prestigiu
03/07/2024 23:27

Şapte elevi din Iaşi au reuşit să obţină medii de 10 la Evaluarea Naţională. Trei dintre acestia provin de la instituţii şcolare particulare. După contestaţii, ins, numărul mediilor de 10 ar putea ...

Condamnat din cauza hainelor murdare
03/07/2024 20:36

Săteanul G.C. din Perieni, comuna Probota nu s-a gandit nici in ruptul capului că o să fie condamnat din cauza hainelor murdare cu care era imbrăcat. Acuzaţia adusă de procurori este „refuzul sau su ...

Aur şi argint pentru elevii ieşeni, la Olimpiada Internaţională de Geografie
03/07/2024 20:34

Elevii Daniel Nicolae Hanganu de la Colegiul National Iasi si Andrei Moga de la Colegiul National “Garabet Ibrăileanu” Iasi au participat, in perioada 28 iunie – 4 iulie, la Olimpiada Interna ...

Un israelian s-a plimbat, ani în şir, prin Europa cu un permis de conducere fals şi încă n-a păţit nimic
03/07/2024 20:33

* a fost depistat cu actul fals in vama Sculeni şi i s-a deschis dosar penal * ancheta s-a tărăgănat, iar el a scăpat T.S. e un cetăţean israelian care s-a stabilit de caţiva ani in Republica Moldova. ...

Doi ieşeni s-au duelat în lacrimogene pentru prioritatea la pompa de benzină
03/07/2024 20:29

* caştigătorul va fi judecat, dar a scăpat de acuzaţia de distrugere O confruntare mai rar intalnită a avut loc in primăvara acestui an la o benzinărie de la intrarea in Iaşi, cum vii dinspre Holboca. ...

Robotul care lucrează în agricultură 24 de ore pe zi ajunge la Iași!
03/07/2024 20:24

* Ag Bot 5.115T2 face parte din cea mai recentă generaţie de roboţi agricoli realizaţi in Olanda * nu are cabină, fiind controlat prin telecomandă de la distanţă, inclusiv de pe smartphone sau tabletă, ...

Corul „Aletheia”,concert la Palatul Culturii. „Iubirea ca o taină”
03/07/2024 15:16

Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi, in parteneriat cu Universitatea Natională de Arte „George Enescu” (UNAGE) Iasi - Facultatea de Interpretare, Compozitie si Studii Muzicale Te ...

Tinerii din Iași cu soluții practice la provocările climatice pot fi premiați în cadrul Climate Change Summit Awards
03/07/2024 15:13

Competitia Climate Change Summit Awards, din cadrul Climate Change Summit, cel mai mare eveniment regional pe tema schimbărilor climatice, invită tinerii din Iasi sub 30 de ani, dar si intreprinderile mici si ...

Decarii Evaluării Naționale
03/07/2024 13:50

Şcolile particulare suflă in ceafa liceelor de prestigiu. Şapte elevi din Iaşi au reuşit să obţină medii de 10 la Evaluarea Naţională. Trei dintre ei provin de la instituţii şcolare particulare. C ...

Misavan inaugurează o nouă fabrică la Iași, în parteneriat cu Quimxel Spania, după o investiție totală de 10 milioane de euro și crează până la 100 noi locuri de muncă
03/07/2024 12:47

Misavan, unul dintre jucătorii de pe piata produselor profesionale de curătenie din Romania, s-a extins, in parteneriat cu firma spaniolă Quimicas Quimxel SL, si a inaugurat o nouă fabrică, in urma unei in ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei