Autoturism Toyota C-HR semnalat furat din Italia, oprit la Albița
Dimensiune font:
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Toyota C-HR, care figura în bazele de date ca fiind căutat de autoritățile din Italia.
În data de16 ianuarie 2022, în jurul orei 19.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 35 de ani, care transporta cu ajutorul unei platforme un autoturism marca Toyota C-HR, cu număr de înmatriculare specific Italiei.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de autoritățile din Italia. Totodată, colegii noștri noștri au constatat că certficatul de înmatriculare specific Italiei, prezentat la control pentru autoturismul marca Toyota C-HR, figurează în bazele de date ca fiind furat, cu mențiunea documente furate în alb.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul în cauză din Paris, în luna noiembrie 2022, achitând suma de 11.500 de euro și că nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autovehiculul, în valoare de 122.500 de lei, a fost reținut, împreună cu certificatul de înmatriculare, în vederea continuării cercetărilor.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau