Compania de Transport Public Iași (CTP Iași) – Programul lucrărilor de reparații ale sistemului rutier din ampriza căii de rulare
Dimensiune font:
Comunicat de presă
Programul lucrărilor de reparații ale sistemului rutier din ampriza căii de rulare
Iași, 5 iulie 2024
Compania de Transport Public Iași (CTP Iași) anunță continuarea programului de mentenanță și modernizare a infrastructurii rutiere, esențial pentru funcționarea optimă a mijloacelor de transport în comun. Având în vedere faptul că mijloacele noastre de transport funcționează aproximativ 17 ore pe zi, acest ritm intens necesită un program riguros de întreținere și modernizare.
Lucrări curente
În acest an, CTP Iași a desfășurat lucrări pentru refacerea sistemului rutier în ampriza căii de rulare pe următoarele tronsoane:
- Pasaj Octav Băncilă - intersecția Moara 1 Mai (LIDL): 782 metri cale dublă
- Intersecția str. Gării cu str. Silvestru - intersecția str. Bacinschi cu str. Străpungere Silvestru: 233 metri cale dublă
- Intersecția str. Moara 1 Mai cu str. Canta - Rond Canta: 978 metri cale dublă
- Intersecția str. Muzicescu cu str. Arcu - intersecția str. Arcu cu str. Gării: 230 metri cale dublă
- Intersecția str. Arcu nr. 2-22: 363 metri cale simplă
Lucrări programate pentru următoarele luni
După finalizarea acestor lucrări, vom continua cu refacerea și colmatarea rosturilor de-a lungul liniilor de tramvai, urmând ca recepția finală să aibă loc în toamna acestui an. În viitorul apropiat, vom începe lucrările de refacere a sistemului rutier pe tronsonul dintre intersecția str. Gării cu str. Silvestru și Podul de Piatră, pe o lungime de 801 metri cale dublă.
Lucrări finalizate
La sfârșitul anului trecut, CTP Iași a finalizat lucrările de refacere a sistemului rutier și colmatarea rosturilor de-a lungul liniilor de tramvai pe tronsonul dintre intersecția străzilor Bacinschi și Străpungere Silvestru, până la blocul CL 9, acoperind 324 de metri cale dublă.
Reprezentanții CTP Iași, în speță CTC-ul și responsabilii cu mentenanța din cadrul CTP Iași, monitorizează îndeaproape evoluția și calitatea lucrărilor. Aceștia întocmesc note de constatare, care sunt trimise executantului spre remediere acolo unde pot exista anumite abateri de la calitatea impusă prin contract.
CTP Iași își asumă angajamentul de a îmbunătăți continuu infrastructura rutieră pentru a asigura servicii de transport public sigure și eficiente. Vă mulțumim pentru înțelegere și răbdare în timpul desfășurării acestor lucrări esențiale.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați Compartimentul de Relații Publice al CTP Iași
Conducerea Companiei de Transport Public Iași
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau