Premierul Marcel Ciolacu continuă intervențiile în mijlocul sinistraților: Deplasare specială la tabăra de sinistrați din Slobozia Conachi
Dimensiune font:
Premierul Marcel Ciolacu va ajunge în scrut timp la tabăra de sinistrați de la Slobozia Conachi. Premierul și președintele Senatului, Nicolae Ciucă, au petrecut noaptea la Galați, unde, împreună cu autoritățile județene și locale, au căutat soluții pentru persoanele sinistrate. Premierul Marcel Ciolacu va ajunge la tabăra de sinistrați de la Slobozia Conachi, județul Galați, în jurul orei 9.00.
Premierul și președintele Senatului, Nicolae Ciucă, au rămas în cursul nopții la Galați.
Ciolacu, împreună cu miniștrii Apărării, de Interne și Mediului au mers de sâmbătă la Slobozia Conachi, localitate din Galați grav afectată de inundații. Aceștia au avut o celulă de criză la Consiliul Județan Galați, unde s-au luat mai multe decizii pentru a-i ajuta pe sinistrați. Sâmbătă după-amiaza, la Galați a ajuns și președintele Senatului, președinte al PNL, Nicolae Ciucă.
Sute de sinistrați au fost evacuați la Galați
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, la Galați, reuniunea Comandamentului pentru Situații de Urgență în care au fost luate mai multe decizii pentru protejarea vieții persoanelor afectate de inundații și acordarea de ajutor în regim de urgență, transmite, sâmbătă seara, Executivul.
Până în prezent au fost evacuate și mutate în siguranță 271 de persoane, autoritățile fiind in dialog cu alți 14 locuitori din comuna Pechea pentru a-i convinge să meargă într-o zonă sigură.
Pentru cazarea populației evacuate, au fost deja amenajate 30 de locuințe modulare din cele 50 din primul lot trimis deja către zonele afectate, fiecare având capacitatea să găzduiască patru persoane.
Prim-ministrul a cerut suplimentarea cu încă 200 de locuințe modulare, care vor fi operaționalizate în regim de urgență și amplasate în zone sigure, stabilite împreună cu reprezentanții Apelor Române.
Potrivit Guvernului, în localitățile Slobozia Conachi și Pechea vor fi amenajate două tabere, cu o capacitate de 400 de locuri fiecare, ce vor fi pregătite pentru preluarea persoanelor ale caror locuințe sunt grav afectate de inundații. Oamenilor le vor fi asigurate apă, alimente, paturi si lenjerii de pat, saci de dormit și tot ce este necesar pentru cazarea temporară.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau