Urșii din Maramureș au început să atace stânele. Au ucis deja două vaci
Dimensiune font:
Urşii au ucis două bovine la stâne situate în zonele Petriceaua şi Vinderel, comuna Repedea din Munţii Maramureşului, a informat, joi, preşedintele Asociaţiei de Vânători 7 Repedea, Gavrilă Bor.
"Am crezut că e doar un atac ocazional. Numai că azi-noapte, într-o altă zonă a localităţii Repedea - zona Vinderel, Munţii Maramureşului - ursul a atacat din nou. O altă vacă a fost sfâşiată şi târâtă în pădure. Noi nu am avut astfel de incidente până acum. În zona noastră nu ar trebui să avem urşi, doar din cauza Ministerului Mediului am inventariat 40 de urşi în zona noastră. Vă închipuiţi ce înseamnă asta? E o chestiune de timp până vom avea şi victime omeneşti. Oamenii ne cer ajutorul însă noi suntem legaţi de mâini şi de picioare. Nu putem face absolut nimic", a spus Gavrilă Bor.
Potrivit acestuia, în cursul zilei de joi va avea loc o şedinţă la Primăria Repedea, la care vor participa păgubiţii, gestionarul fondului cinegetic, reprezentanţii Gărzii Forestiere şi Gărzii de Mediu.
"În urma acestei şedinţe se vor decide paşii care vor trebui urmaţi pentru a preîntâmpina astfel de atacuri în zonă" a adăugat Gavrilă Bor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau