Anunț șocant al președintelui Barcelonei: "Situaţia clubului este dramatică”. La cât se ridică datoriile și pierderile

messi barcelona fc  d

Dimensiune font:

| 16-08-2021 21:13

Preşedintele FC Barcelona, Juan Laporta, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă că gruparea catalană a înregistrat pierderi de 451 de milioane de euro şi datorii de 1,35 de miliarde de euro, informează marca.com, conform news.ro.

Din cele 1,35 de miliarde de euro datorii, 617 milioane sunt către bănci, 389 de milioane către jucători, 56 de milioane în proiectul Espai Barca, 90 de milioane în litigii, 40 de milioane către abonaţi şi 79 de milioane, drepturi de televiziune primite în avans.

"Barcelona are o balanţă netă negativă de 451 milioane de euro şi o factură salarială care reprezintă 103 la sută din venitul total al clubului. E cu 20-25 la sută mai mult decât concurenţii noştri. Situația clubului e dramatică", a precizat Laporta.

Dezastrul financiar a fost produs de vechea conducere, cea a lui Josep Maria Bartomeu, potrivit lui Laporta, care a cerut un audit când a prleuat clubul, în ianuarie, iar rezultatele vor fi gata în septembrie, Până atunci, anumite neregului au ieşit deja la iveală.

"Au fost plătite comisioane importante intermediarilor, nu agenţilor, pe care le considerăm improprii şi care au produs efecte grave pentru economia entităţii. De exemplu, opt milioane au fost plătite pentru un transfer de 40. O altă persoană din America de Sud a primit opt ​​milioane de euro pentru descoperirea jucătorilor", a arătat Laporta.

"Începe o nouă eră. Perspectivele pe termen scurt sunt dificile, dar pe termen mediu sunt magnifice. Nu le putem realiza decât printr-un angajament. Mi-a plăcut reacţia vestiarului şi sunt sigur că va fi o tendinţă pozitivă pe tot parcursul sezonului. A fost o reacţie foarte „barceloneză”, începând cu corpul tehnic. Toţi jucătorii sunt mai motivaţi ca niciodată şi ştim acest lucru de la căpitanii care vor lupta pentru ca sezonul să aibă succes. Duminică, s-a demonstrat că fanii vor fotbal şi să vadă o echipă care luptă şi joacă bine", a spus preşedintele, despre viitor.
 

Barcelona va miza în continuare pe jucători din cadrul academiei clubului, însă nu va renunţa la vedetele rămase, excepţie făcând jucătorii ce nu intră în planurile antrenorilor.

"Obiectivul reducerii salariilor cu 200 de milioane s-a schimbat. Vom paria pe La Masía, care ne va permite să intrăm în modelul dorit. Nu avem în vedere vânzarea de jucători cu o valoare de piaţă ridicată, cu excepţia cazului în care aceştia nu fac parte din planurile managementului sportiv. (n.r. - Pjanici, Umtiti, Coutinho, Collado, care nu intră în planurile antrenorului Ronald Koeman)

Sunt decizii sportive, apoi există o problemă de interpretare: dacă am vrea să-i vindem, cel mai bun lucru ar fi ca ei să joace pentru ca să fie văzuţi. Sunt decizii sportive unice şi exclusive.

(n.r. - despre transferuri) Cu regula 1-4, dacă vom elibera 100 de milioane, putem avea 25. Deocamdată, vedem echipa foarte motivată, Koeman este fericit şi vede pe ce jucători contează şi pe cine nu. Perioada de transferuri nu se închide până pe 31 august, acum cu acordul cu CVC vor exista echipe care vor avea o masă salarială mai mare... Trebuie plecări pentru a putea avea intrări.

(n.r. - despre salarii) În acest moment lucrăm, jucătorii au un salariu fix şi unele bonusuri, toate acestea sunt raţionalizate. Unii jucători, precum Piqué, la care cel mai clar lucru a fost o reducere pentru a putea înregistra jucători, ne-au permis să facem asta. În celelalte cazuri, se are în vedere o amânare sau o reducere a bonusurilor. Se vede o dorinţă şi ideea este de a restructura totul în întreagul lot, a existat deja o reducere din cauza covid, a fost solicitată o a doua reducere şi răspunsul a fost o surpriză", a explicat Laporta.

Dina cauza gravelor probleme financiare, Barca a trebuit să se despartă de jucătorul ei cel mai important, Lionel Messi, care a ales să plece la PSG.  

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
La Iași, încep Campionatele Internaționale ale României la tir
15/11/2024 00:00

  Multipla campioană europeană Laura Ilie este, deja, cu gandul la Jocurile Olimpice din 2028 La Iasi debutează, astăzi, vineri, 15 noiembrie, Campionatele Internationale ale Romaniei si etapa a V-a ...

Fotbaliștii de la Politehnica Iași pleacă în Republica Moldova. Vor juca meciuri amicale contra Sheriff Tiraspol și Petrocub Hîncești
14/11/2024 11:17

 În pauza competitională din Superligă, fotbalistii de la Politehnica Iasi pleacă in Republica Moldova pentru a disputa două meciuri amicale. Adversarii sunt ultimele două campioane din campiona ...

SuperLiga: Derby de Ziua Națională a României – Programul etapelor 18 și 19
13/11/2024 20:10

      CFR Cluj.   Liga Profesionistă de Fotbal a anuntat programul etapelor #18 si #19 din SuperLiga, iar Universitatea Craiova si CFR Cluj se vor duela pe 1 decembri ...

Scandalul de la JO de la Paris - Jordan Chiles refuză să-i trimită Anei Bărbosu medalia de bronz
13/11/2024 08:46

Jordan Chiles a vorbit deschis despre "perioada foarte dificilă" prin care a trecut de la pierderea medaliei de bronz castigate la Jocurile Olimpice de la Paris, desi obiectul rămane incă in posesia sa. Int ...

La Campionatele Internaționale de Tir ale României, la Iași
11/11/2024 20:01

Pentru al doilea an consecutiv, Iasul va găzdui Campionatele Internationale de tir (pistol si puscă) cu aer comprimat – 10 metri. La start se vor alinia nume sonore pe plan european si mondial ale acest ...

Galațiul va avea o pistă de biciclete lungă de 25 de kilometri
11/11/2024 11:52

Lucrările la cea mai lungă pistă de biciclete din judeţul Galaţi, unică in regiune, care va măsura 25 de kilometri şi va uni Lacul Vanători cu Pădurea Garboavele, au prins "viteză", după c ...

Tinerele voleibaliste ieşene, din nou victorioase!
10/11/2024 18:39

Noua echipă  CSM Iaşi 2020, inscrisă in acest an in Divizia A2 de senioare, a reuşit să obţină un al doilea succes in campionat. Lotul pregătit de Cătălin Ştirbu şi Oana Pralea a intalnit, pe t ...

Nouă înfrângeri consecutive şi ultimul loc în clasament pentru CSM Iași 2020!
10/11/2024 18:38

 * CSM Iasi 2020 – CSM Targu Jiu 17 - 24 (10 - 12) Indiscutabil, partida dintre CSM Iasi 2020 si CSM Tg. Jiu, din etapa a IX-a a Ligii Florilor, a confirmat, dacă mai era nevoie, problemele majore ...

Poli Iași, o echipă sufocată de mediocritate
10/11/2024 18:37

 * FC Politehnica Iasi – Sepsi Sfantu Gheorghe 1-2 (1-1) Cand toată lumea se astepta ca Poli Iasi să lege, in premieră, două victorii in campionat si să urce pe loc de play-off, jucătorii au f ...

Surprizele lui Mircea Lucescu pentru meciurile cu Kosovo și Cipru
10/11/2024 11:33

 Selecţionerul Mircea Lucescu a anunţat, sambătă, lotul pentru următoarele două partide ale Romaniei din grupa C2 a Ligii Naţiunilor, ultimele jocuri din acest an.        Vi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei