FC Botoşani - Politehnica Iaşi 0-2 (0-1)

1poli

Dimensiune font:

| 27-03-2022 19:15

Hotărâţi să rupă tradiţia ultimilor ani, când pauzele din intrasezon au scos mereu echipa ieşeană din ritm şi au urmat pante descendente, oficialii clubului din Dealul Copoului au reuşit să perfecteze un amical foarte tare, cel cu liderul play-out-ului din Liga 1, disputat pe terenul acestuia.

Meciul de sâmbătă este un test foarte util, atât evoluţia alb-albaştrilor, cât şi scorul arătând că echipa are un potenţial mult peste poziţia actuală din clasament. Iaşul a înscris încă din primul minut prin Sekou Camara (jucător împrumutat, care aparţine chiar de FC Botoşani), bine găsit cu o pasă în adâncime. Până la pauză, Poli a dominat jocul şi şi-a creat alte câteva ocazii mari prin Francisc Cristea sau acelaşi Camara.

Debutul reprizei secunde a adus cu el desprinderea oaspeţilor pe tabela de marcaj, Muratovic înscriind la capătul unui contraatac.

„A fost un test foarte bun pentru noi. Am încercat să ţinem ritmul pentru campionat cu acelaşi mod de pregătire în cursul săptămânii şi cu un meci amical la final. Le mulţumim celor de la FC Botoşani pentru că au acceptat să jucăm acest meci, ştiam că va fi un adversar puternic şi ne-a ajutat foarte mult jocul de astăzi”, a declarat la finalul partidei antrenorul ieşenilor, Costel Enache.

Se spune, pe bună dreptate, că rezultatele din amicale sunt înşelătoare, că n-au relevanţă, că altceva e în partidele oficiale. În cazul de faţă, zicerea e doar parţial adevărată. Există pericolul ca pe jucători să-i ia cu infatuare, să se creadă că deja au valoare de Liga 1, că nu prea ar mai fi de muncă. Dacă Enache va şti să preîntâmpine această posibilă stare de spirit, să-i facă pe jucători să abordeze cu aceeaşi determinare meciurile viitoare, e foarte posibilă atacarea promovării în sezonul următor. Marcel FLUERARU

 

Au evoluat echipele:

FC Botoşani: Pap – Braun, Dawa, Şeroni, Dragu – Papa, Florescu, David – Mailat, Roman I, Jaja. În repriza secundă, la FC Botoşani au evoluat Contra – Patache, Haruţ, Şeroni, Filip – Târcoveanu, Florescu, Petkovski – Mateus, Roman II, Tisdell.

Politehnica Iaşi: Axinte (Brînză 67) – Tib. Serediuc (Defta 78), Cană, Fl. Plămadă (I. Pop 83), Ad. Ilie (Kouadio 67) – Kamara (Puşcaş 55), Chiorean (Vanzo 67) – Al. Stan (Aftanache 67), F. Cristea (Mărieş 55), Muratovic (Asăvoaei 67) – Camara (Plokhotnyuk 55).

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Ema Obadă, campioană națională, începe azi finala Grand Prix România
25/11/2024 07:57

Una dintre cele mai talentate sahiste ale Romaniei, Ema Obadă (19 ani), legitimată la clubul CSM Iasi 2020, a devenit campioană natională de senioare la sah blitz (timp de joc: 3 minute plus 2 secunde pe mu ...

Derbiul suferinței regionale, la Botoșani
25/11/2024 00:00

* FC Botosani – Politehnica Iasi, astăzi, incepand cu ora 17,30, in etapa a 17-a din SuperLigă Pare greu de crezut, insă Poli Iasi n-a invins la Botosani decat de trei ori in istorie! Iar ultima victo ...

FCSB - Unirea Slobozia 3-0 Campioana, victorie clară înaintea duelului cu Olympiacos din Europa League
24/11/2024 21:19

  FCSB a invins Unirea Slobozia, scor 3-0, in etapa #17 din Liga 1. După infrangerea de joi, din restanta cu FC Botosani, FCSB a intrat hotărată să-si ia revansa in fata propriilor fani. FCSB ...

Două titluri naționale pentru CSM Iași, la sabie U15
24/11/2024 17:49

Scrima ieseană demonstrează, din nou, că avem tineri valorosi si că se lucrează temeinic pentru performantă. La Campionatul National de sabie pentru juniori sub 15 ani (U15), sportivii de la CSM, Asalt si ...

Un jurnalist ieșean, locul al doilea la ultramaratonul de la Monaco
24/11/2024 15:56

Vlad Lucian Arhire  este jurnalist senior la TVR Iasi si un mare iubitor al sportului. În urmă cu o săptămană, acesta a alergat in maratonul de la Verona, inregistrand un timp excelent - 3 ore 44 ...

SuperLiga: CFR Cluj, egalată de Rapid în minutul 90 – U Cluj rămâne lider
24/11/2024 11:09

  Dan. Petrescu   CFR Cluj si Rapid Bucuresti au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat in etapa a 17-a din SuperLiga. Echipa antrenată de Dan Petrescu avea nevoie de o victorie ...

Max Verstappen a câştigat titlul mondial în Formula 1 pentru a patra oară consecutiv
24/11/2024 10:26

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a caştigat titlul mondial la Formula 1 pentru a patra oară consecutiv, după ce a terminat pe locul cinci la Grand Prix-ul de la Las Vegas La Las Vegas, Verstappen t ...

Poli Iași caută a doua victorie în deplasare, în actualul sezon
24/11/2024 00:00

* FC Botosani – Politehnica Iasi, luni, 25 noiembrie, de la ora 17,30, in runda cu numărul 17 a SuperLigii Iasul se confruntă cu Botosaniul intr-unul dintre cele mai bune momente ale formatiei conduse ...

SuperLiga: Liderul U Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui FC Hermannstadt
23/11/2024 19:31

 Universitatea Cluj a pierdut meciul disputat pe terenul echipei FC Hermannstadt, scor 1-2, in etapa cu numărul 17 din SuperLiga. Echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău a terminat turul sezonului regula ...

Victorie pe terenul campioanei en-titre! Bucovina Rădăuți – ACS USV Iași 1-2 (0-1)
23/11/2024 18:53

Nou-promovata ACS USV Iasi, pregătită de antrenorul Romeo Butnaru, a obtinut sambătă prima sa victorie in deplasare in Liga 3, dispunand cu 2-1 (1-0) de Bucovina Rădăuti, intr-un meci din etapa a XIII-a a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei