FC Braşov - Politehnica Iaşi 2-2. Situaţia se complică
Dimensiune font:
Deşi a ţintit clar victoria, Politehnica Iaşi nu s-a întors decât cu un singur punct din deplasarea de la Braşov. Partida de sâmbătă, de pe Stadionul Tineretului din localitate, a opus două combatante cu acelaşi obiectiv, accederea în play-off. Chiar dacă n-a declarat-o răspicat, judecând după atitudinea avută atât de el, cât şi de elevii săi, antrenorul gazdelor, Dan Alexa, a arătat că, de fapt, asta urmăreşte. Şi e încă posibil. Chiar dacă e acum pe locul 10, fix la mijlocul clasamentului, Braşovul n-are de recuperat decât cinci puncte, în cinci partide, faţă de echipele clasate mai sus.
De partea cealaltă, prin jocul practicat de echipa condusă de el, Leo Grozavu a dovedit că declaraţiile date de când a ajuns pe banca tehnică a alb-albaştrilor au deplină acoperire.
Ca atare, a rezultat un joc extrem de disputat, între două echipe arţăgoase şi setate pe victorie. Biciuite straşnic de pe margine, ambele formaţii au evoluat cu încrâncenare, cu iniţiativa oaspeţilor şi replica îndârjită a gazdelor. Fiecare parte a invocat greşeli de arbitraj, dar acestea sunt inerente la asemenea abordare a confruntării. La fel şi greşelile personale, care au fost de execuţie, nu de concepţie, de evaluare a situaţiei, ori de decizie. Trebuie luate în calcul.
Rezultatul final, unul normal, judecând după aspectul jocului, nu avantajează niciuna dintre combatante. Fiecare îşi trece în cont minus două puncte şi pentru fiecare urmează cinci partide cu statut de derby decisiv.
Evident şi logic, ambii antrenori au fost nemulţumiţi de deznodământ. În caz de victorie, Braşovul ar fi urcat pe poziţia a şaptea, la trei puncte de plutonul celor patru echipe aflate în pole-position pentru play-off. Dacă băieţii lui Grozavu ar fi izbândit, Iaşul ar fi fost pe podium, cu opţiune clară în lupta pentru promovare.
„Nu facem calcule deocamdată. Pentru noi era important să câștigăm, pentru că nu vrem să pierdem contactul cu primele echipe. Până la urmă asta e mai important pentru noi, să fim în play-off. Vrem să câștigăm meciurile, nu ne interesează calcule sau altceva”, avea să spună, destul de mânios, Leo Grozavu imediat după meci. Şi are de ce. Situaţia se complică. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau