Preşedintele CNCD, despre incidentele de la meciul România – Kosovo: Avem nevoie de legi care să permită Jandarmeriei să confişte astfel de bannere
Dimensiune font:
Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, a declarat, miercuri, pentru News.ro, în legătură cu incidentele de la meciul de fotbal România – Kosovo, că avem nevoie de legi care să permită Jandarmeriei să confişte astfel de banner, potrivit news.ro.
Partida a fost întreruptă aproximativ 50 de minute după ce un grup de suporteri a afişat bannerul “Kosovo e Serbia”. Csaba Asztalos a mai adăugat că dacă ar fi în locul Federaţiei Române de Fotbal, ar da în judecată acei suporteri care creează prejudicii de imagine.
Csaba Asztalos a declarat miercuri, pentru News.ro, ce ar trebui făcut pentru ca astfel de lucruri să nu se mai repete.
“Am nevoie de legi mai clare care să permită, de exemplu, Jandarmeriei să confişte astfel de bannere, interdicţia acelor suporteri care au afişat astfel de mesaje şi au scandat mesajele respective. Dacă aş fi în locul FRF, aş da în judecată acei suporteri în răspundere civilă pentru că ei creează prejudicii. Dincolo de prejudicii de imagine, sunt amenzi care se aplică de UEFA, suspendări de a mai juca cu spectatori ceea ce înseamnă pierderi financiare şi susţinerea echipei naţionale şi limitarea celorlalţi suporteri decenţi de a nu participa la aceste evenimente sportive. Să plătească financiar pagubele pe care le creează prin acest comportament de ani de zile. Cred că la un moment trebuie pus piciorul în prag. Libertatea nu este absolută, libertatea comportă responsabilităţi şi îndatoriri şi trebuie să înţeleagă şi acei suporteri. Dacă nu înţeleg, locul lor nu este stadion”, a declarat preşedintele CNCD.
El a mai precizat că instituţia pe care o conduce are un dialog bun de mai mulţi cu Federaţia Română de Fotbal, care face eforturi pentru a lua măsuri de prevenţie a manifestărilor de ură pe stadioane.
“Şi cu Jandarmeia avem o colaborare bună. Atât pentru partida cu Israel, cât şi pentru cea cu Kosovo, am avut colegi care au fost în centrul de comandă şi au asistat Jandarmedia cu privire la posibile mesaje şi suntem disponibili pentru aşa ceva”, a mai declarat Csaba Asztalos.
România a câştigat, cu scorul de 2-0, meciul cu Kosovo, de pe Arena Naţională, din grupa I de calificare la Euro-2024, după ce Nicolae Stanciu a marcat în minutul 83, iar Valentin Mihăilă a majorat scorul în minutul 90+3.
Meciul, întrerupt în minutul 18, din cauza torţelor şi scandărilor, s-a reluat după aproximativ 50 de minute. Un grup de suporteri a afişat un banner pe care scria: “Kosovo e Serbia”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau