Simona Halep s-a decis în privința retragerii din tenis. Ce le-a spus britanicilor înainte de Wimbledon
Dimensiune font:
Simona Halep, câştigătoarea turneului de la Wimbledon în 2019, a declarat că simte că în carieră mai poate reuşi multe şi precizat că este încrezătoare, informează site-ul oficial al competiţiei.
“Nu vreau să mă opresc. Nu mă gândesc la asta. Simt că pot mai mult. Pot fi o persoană mai bună, o jucătoare mai bună, aşa că abia aştept. Mă simt bine. Sunt încrezătoare. Am avut meciuri bune săptămâna trecută pe iarbă. Însă pe iarbă nu se ştie niciodată”, a spus Halep.
Simona Halep, locul 18 WTA, va juca în primul tur la Wimbledon cu sportiva Karolina Muchova (Cehia, 81 WTA). “Ştiu că ea joacă foarte bine. O cunosc foarte bine. Va fi o provocare mare. Nu am nimic de pierdut. Anul acesta am spus că îmi voi da timp pentru a deveni cât mai bună posibil. Anul trecut a fost cel mai dificil”, a mai afirmat sportiva.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau