Miorița, un nou asteroid cu nume românesc, se apropie de Pământ

Dimensiune font:

| 25-08-2024 11:53

Astronomul Adrian Șonka de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” a publicat pe Facebook detalii despre un nou asteroid recent confirmat, cu nume românesc și care se apropie de pământ.


„Recent s-a anunțat că un asteroid a primit un nume românesc. Asteroidul a fost descoperit în 2014 de programul EURONEAR, iar după 10 ani, timp în care ne-am asigurat că are o orbită bine determinată, i s-a ales un nume propus de descoperitori. Descoperitorii, membri ai programului de observații EURONEAR, au pus și alte nume pe cer, de obicei nume de astronomi vii sau morți, dar data aceasta au ales numele baladei care pică la cam toate examenele de limba română: Miorița.
Amuzant este faptul că asteroidul (622577) Miorița este un asteroid geointersector, adică are o orbită care se apropie de cea a planetei noastre. Este primul asteroid geointersector care primește nume românesc.
Miorița se apropie și de Venus, chiar mai mult decât de Pământ, iar uneori și de Marte. Este cam zburdalnic.”

Adrian Șonka a explicat pentru G4Media că un asteroid primește nume după ce face câteva orbite în jurul soarelui, iar acesta, despre care a scris public, a fost anunțat oficial în data de 14 august.

EURONEAR este un program care include și cercetători români. „Dacă descoperi un asteroid ai dreptul să îl denumești. Astronomii le pot denumi cu numele proprii sau cu alte nume”, a mai explicat acesta.

Pe site-ul Observatorului Astronomic se găsește lista cu câteva zeci de asteroizi descoperiți și denumiți cu nume românești (inclusiv Adrian Șonka se regăsește în listă). 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

NASA: Nivelul mărilor a crescut în 2024 mai mult decât se preconiza, din cauza încălzirii neobișnuite a oceanelor
14/03/2025 12:02

 Nivelul mărilor la suprafaţa globului a crescut mai mult decat se preconiza in 2024, anul cel mai cald inregistrat vreodată pe Pămant, potrivit unei analize publicate joi de agenţia spaţială americ ...

Nu vă mai încărcați telefonul așa! Metoda, interzisă de producători. Vă distruge rapid bateria
13/03/2025 19:59

    Specialistii atrag atentia că acest obicei poate reduce durata de viată a bateriei cu pană la 40% intr-un singur an. Studiile arată că mentinerea unui nivel de incărcare intre ...

Acești români nu au acces la bancomate! Ce trebuie să facă toți cei care vor să retragă bani de pe card
13/03/2025 14:16

Acesti romani nu au acces la bancomate! Este vorba despre cei care locuiesc in zonele rurale, comparativ cu cei care stau la oras. Acestia se confruntă cu o situatie dificilă din cauza numărului foarte mic d ...

Guvernul schimbă din nou cărțile de identitate: Se renunță la 'gen', iar cipul este opțional
13/03/2025 13:36

Guvernul Ciolacu a adoptat in sedinta de joi, 13 martie, două hotărari referitoare la cărtile de identiate si cărtile de identitate electronice. Se renuntă la controversata precizare referitoare la „ ...

Atenție la acest mesaj care pare de la Netflix. Rămâi fără bani în cont
11/03/2025 22:24

 Infractorii cibernetici revin cu o nouă metodă de fraudă menită să lase utilizatorii fără bani in cont. De această dată, atacatorii s-au folosit de identitatea Netflix, una dintre cele mai popula ...

Securitatea celui mai mare operator de telefonie din România, compromisă: 6,7 GB de date personale în mâinile hackerilor
10/03/2025 19:44

Directoratul National de Securitate Cibernetică (DNSC) a oferit primele concluzii ale investigatiei asupra atacului cibernetic care a vizat Orange Romania luna trecută. Conform informatiilor transmise pentru ...

Ai live-uri făcute pe Facebook? Riști să rămâi fără ele
09/03/2025 18:30

Meta, compania care detine Facebook, a informat că live-urile făcute de utlizatorii facebook vor fi sterse după 30 de zile si recomandă utilizatorilor să isi salveze materialele video. “Înce ...

Air Force One, legende și adevăr. Detalii necunoscute despre aeronava cu care zboară Trump. Gata mereu de decolare, rezistă oricărui atac nuclear
08/03/2025 21:11

 Avionul prezidential al Statelor Unite, cunoscut sub numele de Air Force One si avand la bază modelul Boeing 747, trebuie să respecte o serie de reglementări stricte pentru a garanta siguranta si efici ...

Cum să afli dacă ai fost blocat pe WhatsApp? Semnele pe care puțini români le recunosc în aplicație
06/03/2025 22:06

 Suspectezi că cineva a intrerupt orice comunicare cu tine pe WhatsApp? Dacă da, atunci aceste indicii ti-ar putea sugera dacă este adevărat sau nu.    Cum să afli dacă ai fost blocat ...

Țările cu cele mai puternice armate din Europa. Ce contribuție are România la securitatea externă
05/03/2025 13:25

Cu SUA tot mai reticentă in privinta sprijinului militar pentru Europa, discutiile despre formarea unei armate comune europene revin in prim-plan. O astfel de fortă ar putea actiona atat ca un factor de descu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei