UE face ordine în privința inteligenței artificiale

2024-05-21T091043Z_736611164_RC2WU7AGQPRT_RTRMADP_3_AI-TECH-EUROPE

Dimensiune font:

| 21-05-2024 13:33

Statele membre ale Uniunii Europene au susţinut marţi acordul politic din decembrie anul trecut privind reglementarea inteligenţei artificiale (AI), iar noua legislaţie va intra în vigoare luna viitoare, transmite Reuters.

Agenţia apreciază că Legea AI din Europa este mai cuprinzătoare decât s-a obţinut în Statele Unite printr-o abordare bazată pe conformarea voluntară. În acelaşi timp, pentru China principalul obiectiv în acest domeniu este menţinerea stabilităţii sociale şi a controlului statului.

Votul statelor europene a avut loc la două luni după ce europarlamentarii aprobaseră cu amendamente importante proiectul de lege redactat de Comisia Europeană în 2021.

Îngrijorarea faţă de contribuţia inteligenţei artificiale la dezinformare, ştirile false şi materiale protejate de drepturile de autor s-a intensificat în ultimele luni în întreaga lume, odată cu popularitatea sistemelor AI generative, cum ar fi ChatGPT creat de OpenAI, sprijinit de Microsoft, şi chatbot-ul (robot de dialog) Gemini al Google.

Ministrul belgian pentru digitalizare, Mathieu Michel, a afirmat într-un comunicat că "această lege de referinţă, prima din lume în genul său, răspunde unei probleme tehnologice globale care creează în acelaşi timp ocazii pentru societăţile şi economiile noastre".

"Prin Legea AI, Europa pune accentul pe importanţa încrederii, transparenţei şi responsabilităţii în abordarea noilor tehnologii, asigurând în acelaşi timp posibilitatea ca această tehnologie în evoluţie rapidă să prospere şi să impulsioneze inovaţia europeană", a adăugat el.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Bioplasticul care se dizolvă în apă ar putea combate criza globală a poluării
18/11/2024 11:43

Bioplasticul care se dizolvă in apă ar putea combate criza globală a poluării Într-o perioadă in care plasticul sintetic a poluat aproape fiecare colt al lumii si a apărut in alimente si in corpu ...

Experții confirmă! Care sunt cele mai slabe parole din mediul online: pot fi sparte de hackeri în doar câteva secunde. Utilizatorii români le folosesc foarte des
17/11/2024 11:59

 NordPass, aplicatia de management al parolelor dezvoltată de NordVPN, a publicat recent lista anuală a celor mai slabe parole folosite pe internet, iar rezultatele sunt ingrijorătoare. Printre cele ma ...

Spectacol pe cer. Ploaie de stele căzătoare
15/11/2024 14:34

Luna noiembrie aduce un moment asteptat de pasionatii de astronomie: curentul meteoric al Leonidelor atinge punctul culminant in noaptea de 16 spre 17 noiembrie. Acesta este momentul ideal pentru a observa &bd ...

Regulă importantă pentru chiriașii și proprietarii de la bloc! Ce trebuie să facă obligatoriu iarna
14/11/2024 11:23

 Regulă importantă pentru chiriasii si proprietarii de la bloc! Multi romani apelează la tot felul de trucuri in prag de iarnă pentru a mai reduce consumul la căldură sau la energie electrică. Locat ...

Anomalie bizară într-o regiune din Canada: acolo poți să slăbești instantaneu. Oamenii de știință caută explicații
12/11/2024 09:39

Stiati că gravitatia nu este aceeasi peste tot pe Pămant? In Golful Hudson din Canada, gravitatia este usor mai slabă decat media globală - o anomalie pe care oamenii de stiintă o studiază incă din anii ...

Cum distingi vinul făcut din struguri de cel falsificat? La ce să fii atent? Testul simplu
10/11/2024 18:35

  Cum distingi vinul făcut din struguri de cel falsificat? La ce să fii atent?     Romanii nu sunt printre cei mai mari consumatori de vin din Europa, dar fie si ocazional, sunt ...

VIDEO Descoperirile care schimbă tot ce știam despre Pompei: Cum arătau, de fapt, locuitorii legendarului oraș
10/11/2024 17:23

  Cercetătorii au realizat o descoperire remarcabilă in cadrul unui studiu recent despre victimele eruptiei vulcanice din Pompei, care a avut loc in anul 79 d.Hr, conform CNN.com.     ...

Memoria apei, un fenomen care fascinează şi intrigă lumea ştiinţifică
08/11/2024 15:37

Memoria apei, un fenomen care fascinează şi intrigă lumea ştiinţifică Are apa memorie? Poate un lichid diluat de 120 de ori sa pastreze proprietatile solutiei initiale? Daca incredibilul devine credibil, ...

Influenţa Lunii asupra vieţii de pe Pământ. Ce efecte puternice are?
06/11/2024 11:12

Influenţa Lunii asupra vieţii de pe Pămant. Ce efecte puternice are? Luna, singurul satelit natural al Pămantului, exercită o influentă profundă asupra vietii de pe planeta noastră. De la ciclurile ma ...

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” – opera fundamentală a unui savant de excepţie
05/11/2024 14:24

 La data de 3 noiembrie 2024, Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” implineşte 190 de ani de la infiinţare. Una dintre cele mai vechi instituţii de cercetare a biodiversită ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei