Curiozități, tradiții și lucruri mai puțin știute despre încoronările de-a lungul secolelor, în diferite monarhii din Europa/ De când și din ce țară vine tradiția încoronării
Dimensiune font:
Cu încoronarea regelui Charles al Marii Britanii la ușă, multă lume se poate întreba care este motivul ritualurilor neobișnuite pentru care se pregătește regele. Adevărul este că încoronarea este un eveniment poate chiar mai straniu decât ar crede un om obișnuit, iar originile acestuia sunt pe măsură.
În ceea ce privește Marea Britanie, statul care de-a lungul secolelor a protejat cu ardoare tradițiile regale, la un nivel chiar mai ridicat decât alte monarhii din Europa și din lume, regele are un număr considerabil de gesturi și ritualuri tradiționale din care poate alege, majoritatea dintre ele vechi de sute de ani.
Spre exemplu, se vor folosi obiectele tradiționale și chiar mondene care au marcat încoronările britanice vreme de sute de ani. Lingura încoronării, explică Vogue, este cel mai vechi folosit pentru astfel de ocazii din lume. Obiectul datează din secolul al XII-lea și a fost folosit pentru a unge fiecare monarh până în prezent cu ulei sfințit.
Un obiect aproape la fel de vechi care-și va face apariția la acest eveniment este legendara Piatră a Destinului. Luată cu forța de către regele Edward I din Scoția în 1296, ea a fost returnată după peste 700 de ani. Acum, piatra mai părăsește teritoriul scoțian doar pentru a sta sub scaunul regal cu ocazia încoronării.
De fapt, chiar și uleiul care va fi folosit pentru ungerea regelui are propriile tradiții în spate, după cum arată The Independent. Cu o rețetă a cărei detalii exacte rămân secrete până în prezent, el este făcut de către doctorul familiei regale și consacrat de un episcop, de obicei în cantități destul de mari să reziste la câteva încoronări.
În 1941, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o bombă a lovit biroul decanului din Abația Westminster, unde se afla uleiul, care a fost distrus. Astfel, în 1953, Regina Elisabeta de un lot nou.
În ce îl privește pe Charles, uleiul său a fost făcut în Ierusalim, și sfințit de Patriarhul Ierusalimului și de Arhiepiscopul anglican din oraș măsline recoltate din două plantații de pe Muntele Măslinilor și presate chiar lângă Betleem și parfumate cu susan, trandafir, iasomie, scorțișoară, neroli, benzoin, chihlimbar și flori de portocal. Pentru puțină modernitate, regele a ales să renunțe la produsele animale, uleiul fiind în totalitate vegan.
Există multe alte mici tradiții care au rezistat la Buckingham vreme de sute de ani, dar nu este clar câte dintre ele vor fi prezente la prima încoronare din secolul 21. Spre exemplu, este puțin probabil ca Regele Charles să numească un campion ce îi va apăra onoarea și va provoca la duel pe oricine ar vrea să conteste încoronarea. De asemenea, nu se știe dacă Charles va oferi amnistie unor condamnați, cum a făcut mama sa pentru dezertorii de război în 1953.
În schimb, s-au înregistrat deja 13 aplicații din partea descendenților mai multor oameni care au luat parte la încoronări din trecut – conform unei tradiții de aproape șapte secole, și ei au dreptul să ia parte la această încoronare.
Și totuși, cum a început de fapt această tradiție atât de complicată? George Garnett, profesor de istorie medievală la Colegiul St Hughes din cadrul Universității Oxford explică faptul că originea ceremoniei este una cel puțin la fel de complicată precum tradițiile care o înconjoară.
Încoronarea așa cum este ea astăzi cunoscută își are rădăcinile în secolul al VII-lea d.Hr., în mod surprinzător nu în insulele britanice, ci în Spania, aflată la acel moment sub stăpânire vizigotă. Ceremonia a fost, totuși, modelată după Vechiul Testament, însă cu reinterpretări ale textului influențate de gândirea creștină mai “modernă” după standardele timpului.
„Încoronarea care s-a dezvoltat în Europa [după creștinarea Imperiului Roman] s-a bazat în mod clar pe Vechiul Testament și pe ungerile succesive ale profetului Samuel, care i-a consacrat ca regi pe Saul și David, un tip de conducere care ar fi imitat-o pe cea a popoarelor vecine”, detaliază profesorul.
După ce vizigoții din Spania au pus bazele tradiției, ea a fost preluată și în alte zone ale Europei, întâi în Francia (Germania și Franța de astăzi), iar la sfârșitul secolului al VIII-lea, a ajuns și în regatul Northmundia, un regat anglo-saxon medieval care cuprindea nordul Angliei de astăzi, precum și sud-estul Scoției.
În decursul secolelor care au urmat, ceremonia încoronării și elementele precum ungerea cu ulei sfințit au persistat, deși ele nu au avut o importanță chiar esențială, cu anumite excepții – unele obiceiuri au fost încălcate, apoi restaurate, unele noi au fost create, însă dedicarea britanică pentru eveniment a rămas neclintită, dovadă fiind faptul că la momentul actual, în niciun alt stat european, ceremoniile de încoronare nu mai sunt la fel de fastuoase și elaborate
Totuși, acest fapt nu a fost întotdeauna astfel – precum Marea Britanie, și alte monarhii europene obișnuiau să marcheze schimbarea șefului de stat prin ceremonii deosebite, însă multe dintre acestea au dispărut, la fel cum au dispărut de altfel și multe dintre aceste case regale.
În Franța, de exemplu, ritualul obișnuia să fie unul similar cu cel britanic – dovadă a originii lor comune. Desigur, Franța a trecut între timp prin câteva evenimente revoluționare și decapitări care au pus capăt monarhiei și implicit ceremoniilor de încoronare.
După cum explică site-ul francez The Connexion, regii francezi trebuiau să treacă printr-o zi grea înainte să poată fi încoronați. Fiecare parte a zilei era plănuită până la cel mai mic detaliu – până și unele conversații purtate cu participanții la ceremonie erau codificate.
Anumite elemente precum ungerea cu ulei sfințit și primirea de obiecte regale se asemănau erau destul de similare cu tradiții care persistă până în prezent în Regatul Unit, iar importanța acordată ocaziei era una deosebită – Din secolul al XIII-lea până în secolul al XIX-lea, încoronările se țineau la Catedrala Notre-Dame din Reims, iar călătoria monarhului de la Paris către Reims era mereu un episod grandios care indica importanța marii zile – la încoronarea regelui Carol al X-lea, în 1825, el a fost însoțit de peste 1.000 de persoane care au trebuit să fie cazate în oraș în noaptea de dinaintea încoronării.
În orice caz, oamenii nu au fost impresionați la nesfârșit de aceste evenimente luxoase, iar în prezent Franța este o republică care nu mai trebuie să-și bată capul cu aceste tradiții.
Până acum puțină vreme, asemenea ritualuri care acum reprezintă o excepție în Europa erau mai degrabă o regulă, în ciuda complicăriii situației regalității pe continent- Napoleon a fost încoronat de două ori, iar între 1790 și 1848, zeci de încoronări au avut loc în teritoriile controlate de casa de Habsburg. În mod ironic, mulți lideri din această perioadă căutau aerul de legitimitate oferit de aceste ritualuri de sute de ani într-o perioadă istorică marcată de revoluții și o dorință de schimbare.
Până și în 2023, casele regale care au întâmpinat democrația cu brațele deschise (și capetele încă pe umeri) continuă să păstreze cu mândrie elementele simbolice ale gloriei lor din trecut, în bună măsură sub forma obiectelor de valoare, de la săbii și sceptre la bijuterii și coroane până chiar la piese de mobilier, care nu continuă să joace un rol ceremonial. Chiar și familiile regale care au lăsat în urmă ceremoniile de încoronare, cum ar fi cea cea a Suediei și cea a Danemarcei păstrează și continuă să folosească asemenea obiecte.
Lumea este în continuă schimbare și deși pare la prima vedere că ne îndepărtăm din ce în ce mai mult de monarhie, tradițiile de sute sau chiar mii de ani care rămân încă în picioare arată că obiceiurile vechi se uită greu, în special obiceiurile care includ purtarea de coroane sclipitoare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau