Kevin Spacey, acuzat de agresiune sexuală asupra unui adolescent în 1986. Procesul are loc la New York
Dimensiune font:
Kevin Spacey, starul de la Hollywood căzut în dizgraţie, va apărea începând de joi, la New York, într-un proces civil intentat de actorul american Anthony Rapp, care îl acuză de agresiune sexuală pe când avea 14 ani în 1986.
Un actor de teatru, film şi televiziune, câştigător de două ori al premiului Oscar, pe numele complet Kevin Spacey Fowler, în vârstă de 63 de ani, el a dispărut de pe ecrane şi de pe afişe de când a fost unul dintre primii actori afectaţi în urmă cu cinci ani de valul global MeToo.
Acuzatorul său este actorul american Anthony Rapp, care joacă în serialul „Star Trek: Discovery” şi împlineşte 51 de ani luna aceasta. El a depus o plângere în septembrie 2020 împotriva lui Kevin Spacey pentru avansuri şi o presupusă agresiune sexuală la o petrecere din Manhattan în 1986.
Anthony Rapp era atunci un adolescent de 14 ani. Kevin Spacey avea dublul vârstei lui.
Kevin Spacey, a cărui faimă mondială a fost construită începând cu anii 1980 datorită personajelor sale din filmele „American Beauty” şi „Usual Suspects” dar şi din serialul „House of Cards”, a negat întotdeauna acuzaţiile de agresiune sexuală.
La sfârşitul lunii octombrie 2017, când mişcarea MeToo lansată de femeile din lumea cinematografiei l-a afectat pentru prima dată pe producătorul Harvey Weinstein, Anthony Rapp l-a acuzat pe Spacey pentru prima dată.
A doua zi, pe Twitter, Kevin Spacey şi-a prezentat „scuzele sincere” pentru „comportamentul său profund inadecvat”.
După plângerea sa din 2020, acţiunea în justiţie a lui Anthony Rapp a fost abandonată de instanţa penală federală, dar a fost preluată în civil.
Kevin Spacey va fi judecat de joi, ora 9.30 a.m. (1.30 p.m. GMT), de un juriu popular al Tribunalului Civil Federal din Manhattan, prezidat de judecătorul Lewis Kaplan, în vârstă de 77 de ani.
„Domnul Spacey va apărea joi şi pe tot parcursul procesului. Aşteptăm cu nerăbdare să se poată apăra în faţa unui juriu imparţial”, a declarat avocatul său Jennifer Keller pentru AFP într-un e-mail.
În faţa acestei jurisdicţii civile, Kevin Spacey poate fi condamnat la daune importante.
Însă acuzaţia iniţială de „agresiune sexuală” adusă de Anthony Rapp nu a fost în cele din urmă reţinută de judecătorul Kaplan, magistratul federal considerând că această calificare nu putea acoperi fapte deja prescrise şi nici nu intra în domeniul de aplicare al legii protecţiei unui copil din statul New York în 2019.
Kevin Spacey a avut deja probleme cu legea în Statele Unite şi în Marea Britanie.
În august, un judecător din California i-a ordonat să plătească aproape 31 de milioane de dolari companiei de producţie pentru serialul „House of Cards”, din care fusese concediat în urma acuzaţiilor de hărţuire sexuală. Acuzaţii pe care le-a negat întotdeauna.
La Londra, este urmărit penal pentru agresiuni sexuale asupra a trei bărbaţi în perioada martie 2005 - aprilie 2013, când era regizor de teatru, şi pentru care a pledat nevinovat în iulie anul trecut.
Şi în Massachusetts, Kevin Spacey a fost acuzat de comportament indecent şi de agresiune sexuală asupra unui barman în vârstă de 18 ani în iulie 2016. Procesul a fost abandonat în iulie 2019.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau