Mircea Badea, concluzie privind turiștii care nu respectă avertismentele salvamarilor
Dimensiune font:
Mircea Badea a fost prezent în studioul Antena3 CNN unde a vorbit despre turiștii care nu respectă avertismentele salvamarilor.
Acesta a fost întrebat ce îi îndeamnă pe acești pe oameni să intre în apă chiar și atunci când există avertismente și li se transmite clar că nu este permis scăldatul.
„Manelismul. E o țară plină cu maneliști, interesați de bere și manele. Ăsta e adevărul! Nu am nicio problemă să-l spun pentru că mi se pare evident.
Întrebarea domnului salvamar, ce le facem, îi mai salvăm sau îi lăsăm? Răspunsul meu: îi lăsăm. Ca să treci o bătrânică strada, prima dată trebuie ca ea să vrea, că nu poți să o treci împotriva voinței. Adică trebuie să zică: „Maică, mă ajuți și pe mine?”. „Da mamaie, te ajut”.
Dacă zice: „Pleacă mă de aici”. Gata, am plecat.
Ei au evaluat că e marea periculoasă, s-a ridicat steagul roșu. Îl vede toată lumea? Poate nu. Intră Gigel în mare, îi spui: „Prietene, vezi că e steagul roșu. Foarte probabil o să mori.” Și el zice: „Lasă-mă mă în pace!” Du-te liniștit, ne vedem în viața viitoare, și cu asta basta.
Adică nu înțeleg la ce folosesc astea. Adică ai văzut, era Gigel ăla care zicea „Am senzația că mi se îngrădesc drepturile”. Și dreptul de a muri, până la urmă, e un drept. Du-te, tată, liniștit!
E opinia mea personală, eu asta aș face. Aș anunța, aș informa, aș atrage atenția. Mai departe de atât, să se ducă liniștit dacă vrea, dacă are un destin pe care trebuie să-l împlinească, implacabil, să-l împlinească!
Două legi sunt supreme pe planeta Pământ, chiar mai presus de constituțiile statelor: legea gravitației și legea lui Darwin. Să se aplice!”, a spus Mircea Badea la Antena3 CNN.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau