Eduard Hellvig, fost sef al SRI, a fost vehiculat drept potential candidat al PNL la alegerile prezidentiale, mai ales după demisia neasteptată din fruntea SRI. Jurnalista Anca Alexandrescu a dorit să-l invite la o emisiune, iar in cadrul răspunsulu ...
* la polul opus, numărul autoturismelor cu o vechime de pană in 2 ani este de doar 6.441, iar totalul celor inscrise in categoria 0-5 ani a ajuns la 18.371, cu doar 263 in plus fată de anul precedent * parcul auto al Iasului numără acum 294.507 aut ...
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a anunţat vineri că renunţă să ia parte la alegerile pentru Parlamentul European prevăzute să aibă loc inceputul lui iunie, denunţand ceea ce a calificat ca "atacuri personale", relatează AFP ...
Posibilitatea suspendării efectelor contractului RCA pe durata in care autovehiculul nu este utilizat şi prelungirea valabilităţii acestuia cu perioada in care a fost suspendat, efectuarea plăţii primei RCA in rate atat la persoanele fizice, cat ...
Hertz, compania care a investit sume enorme in masini electrice in ultimii ani, a decis că este timpul să renunte la ele. Compania va vinde o treime din flota sa electrică. Asta inseamnă aproximativ 20.000 de vehicule. Banii obtinuti din vazări vor ...
Tarifele RCA sunt deja plafonate la nivelul celor din 28 februarie 2023 pană in luna martie a anului in curs, susţin reprezentanţii Uniunii Naţională a Societăţilor de Asigurare-Reasigurare din Romania (UNSAR), ca răspuns la solicităril ...
Vantul puternic, cu intensificări de 55...60 km/h, a viscolit zăpada si a ingreunat circulatia pe unele drumuri din judetul Botosani, in ultimele ore. Patru autovehicule au rămas inzăpezite, iar un microbuz a iesit in sant. In ultimele ore, la ISU ...
Liderii PSD si PNL s-au intalnit luni, la guvern, intr-o primă sedintă de coalitie din 2024. Dincolo de temele la zi, legate de urgentele guvernării, s-a abordat si tema alegerilor prezidentiale de la sfarsitul acestui an. Potrivit unor surse politi ...
* dialog cu primarul Iasului, Mihai Chirica - Domnule primar, a revenit, iată, si iarna, un anotimp care suprasolicită nu doar buzunarele consumatorilor, ci si pe cele ale municipalitătii. S-a tot vorbit de aprovizionarea cu combustibili, de stocuri ...
Fortele pentru Operatii Speciale Romane au primit din SUA 33 de JLTV-uri. „Joint Light Tactical Vehicle” este vehiculul tactic usor, ales de US Army pentru inlocuirea celebrelor Humvee-uri si este conceptut să ofere maximum de mobilitate si protect ...
Un proiect de ordonantă de urgentă propus pentru modificarea si completarea unor acte normative cu scopul de a imbunătăti siguranta rutieră, introduce două noi situatii in care inmatricularea unei masini va fi suspendată automat. Astfel, o ...
Europarlamentarul Corina Creţu a declarat, pentru AGERPRES, că măsurile fiscale asumate de către Guvern vin in contextul unui deficit bugetar excesiv, dar că nu există pericolul suspendării fondurilor europene faţă de Romania, aşa cum se vehic ...
A devenit oficial! Noi schimbări majore in Codul Rutier. Proiectul a fost aprobat, Hotărarea de Guvern a fost publicată in Monitorul Oficial, ceea ce inseamnă că noile prevederi intră in vigoare. Este vorba de ...
Accident cu o blindată NATO in Covasna. Vehiculul de luptă a dăramat gardul unei locuinte si a ajuns in curte. Armata face acum anchetă. In accident a fost implicată o blindată care apartine militarilor de la grupul de luptă de la Cincu. Potriv ...
Traficul feroviar este intrerupt luni seara pe ruta Făurei-Buzău din cauza unui accident soldat cu patru victime. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Politiei Romane informează că traficul feroviar este oprit temporar pe sectia 702 Fău ...
O familie de romani care mergea către Austria a fost eliberată teafără dintr-o maşină cuprinsă de flăcări pe autostrada M1 din Ungaria, de către agenţi fiscali aflaţi in apropiere, a transmis Administraţia Naţională Fiscală şi Vamală ( ...
Poliţiştii băcăuani pun in aplicare, marţi, 11 mandate de percheziţie domiciliară şi 3 percheziţii ale autovehiculelor in comuna Horgeşti, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău. „Activităţile sunt desfăşurate i ...
Administratia Fondului pentru Mediu a publicat lista proiectelor aprobate in cadrul Programului „Statii de reincărcare pentru vehiculele electrice in localităti”. În urma analizării dosarelor depuse, pentru judetul Iasi au fost acce ...
Administratia Fondului pentru Mediu a publicat lista proiectelor aprobate in cadrul Programului „Statii de reincărcare pentru vehiculele electrice in localităti”. În urma analizării dosarelor depuse, pentru judetul Iasi au fost acce ...
În contextul sărbătoririi a 125 de transport electric la Iasi, Primăria Municipiului Iasi si Compania de Transport Public Iasi invită iesenii să admire ultimele achizitii in materie de mijloace de transport electrice, moderne, sigure ...
Dacia a aplicat noua sa identitate vizuală intregii sale game concomitent in trei fabrici diferite: mai exact in fabrica de la Pitesti, in Romania, si in cele de la Casablanca si Tanger, in Maroc, scrie ANSA, potrivit Agentiei de presă Rador. Schimba ...
Camera Deputatilor a aprobat luni, in cadrul unei sedinte, proiectul de lege care prevede o nouă obligatie pentru soferii de autovehicule in Romania. Potrivit acestui proiect, conducătorii auto vor fi obligati să folosească luminile de intalnire sau ...
Poliţiştii romani şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat, in perioada 21 - 27 aprilie, 716 persoane, 42 de autovehicule şi 41 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse in SIS (Sistemul Informatic Schenge ...
După ce a primit autorizaţia mult aşteptată din partea autorităţilor aeriene americane, compania SpaceX a anunţat că vizează lansarea luni a vehiculului spaţial Starship intr-un prim zbor de incercare, in configuraţia sa completă, transmite ...
ASF a publicat marti noile tarife de referintă pentru politele RCA. Tarifele in cazul masinilor sub 3,5 tone: Pentru soferii cu varsta sub 30 de ani, preturile de referintă RCA pleacă de la 1.822 de lei dacă au o masină cu capacitate cilindric ...