Comunicat de presă 23.11.2022 Privind lansarea proiectului Granturi pentru capital de lucru AGRI-FOOD
Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că Mihai Amarandei, fost consilier personal la Cabinetul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, nu poate justifica o avere de peste 180.000 de euro. Potrivit unui comunicat al ANI, inspectorii de integritate au constatat existenţa unei diferenţe nejustificate in cuantum de 188.193 euro intre averea dobandită şi veniturile realizate de către Mihai Amarandei, in perioada exercitării funcţiei de consilier. ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Iaşi, in vederea inceper ...
Au fost publicate salariile selectionerilor de la Cupa Mondială din Qatar. Cupa Mondială din Qatar a ajuns la a treia zi de competitie si mai multe echipe incep să se individualizeze ca mari favorite sau măcar cu potential de a avansa mai departe de faza grupelor, datorită jucătorilor si antrenorilor. Gustavo Alfaro a făcut deja istorie cu Ecuador invingand gazda in meciul de deschidere. Argentinianul este al 21-lea cel mai bine plătit antrenor cu 770.000 de euro, fiind al patrulea sud-american de pe lista celor mai bine plătiti antrenori. Tite, care antrenează Brazilia, este pr ...
Sunt peste 120 de perchezitii ale politistilor si procurorilor DIICOT, miercuri, in aproape toată tara, la persoane care activează in domeniul jocurilor de noroc si care ar fi urmărit eliminarea concurentei, prin santaj, in timp ce clientii are realizau castiguri mari erau impiedicati să le ridice. Politistii Directiei Generale de Politie a municipiului Bucuresti - Serviciul Grupuri Infractionale Violente, impreună cu procurorii DIICOT – Structura Centrală pun in aplicare 123 de mandate de perchezitie domiciliară, fiind vizate domiciliile şi imobilele detinute sau folosite de ...
Un bărbat in varstă de 57 de ani a fost condamnat de Tribunalul din Bacău la 13 ani de inchisoare pentru că si-a omorat sotia din bătaie. Ancheta a scos la iveală faptul că individul a stat patru zile cu cadavrul in casă inainte să anunte Politia, informează adevărul.ro. Individul obisnuia să bea adesea cu sotia lui, o femeie de 46 de ani, iar pe fondul consumului de alcool ajungeau mai mereu să se certe. Un astfel de episod a avut loc pe 4 aprilie 2021, cand femeia a fost agresată de sotul său, care i-a aplicat numeroase lovituri in zona capului, corpului şi a membrelor, atat ...
Determinarea valorii trigliceridelor reprezintă o analiză de sange importantă atunci cand vine vorba despre evaluarea stării generale de sănătate. În acest articol poti afla care este semnificatia acestei investigatii si ce poti face in cazul in care valoarea trigliceridelor tale este crescută. Ce sunt trigliceridele? Probabil că stii deja cat de important este să iti monitorizezi tensiunea arterială si nivelul de colesterol, dar impactul pe care il au valorile serice ale trigliceridelor este la fel de puternic. Trigliceridele sunt un tip de lipide - grăsimi - din sange. A ...
A patra zi de meciuri de la Campionatul Mondial de fotbal din Qatar va debuta cu meciul Croatiei (vicecampioana en-titre a lumii) contra Marocului. Cele patru dueluri de pe 23 noiembrie vor fi LiveBlog pe HotNews.ro si in direct pe TVR 1. Al Thumama Stadium CM 2022 Qatar, programul meciurilor in ziua de marti, 22 noiembrie De la ora 12:00 Maroc vs Croatia / Al Bayt Stadium De la ora 15:00 Germania vs Japonia / Khalifa International Stadium De la ora 18:00 Spania vs Costa Rica / Al Thumama Stadium De la ora 21:00
Un roman, domiciliat in orasul Bracknell (Berkshire), Marea Britanie, a fost sanctionat contraventional după ce a stationat intr-o statie de autobuz de pe aeroportul londonez Luton ca să ii ofere ajutor copilului său, un băietel in varstă de trei ani, căruia i s-a făcut rău in maşină. El se indrepta impreună cu familia sa spre aeroportul londonez Luton pentru a-si lasa sotia si soacra care trebuiau să se imbarce intr-un zbor spre Romania. În timp ce se apropriau de aeroport, fiul bărbatului, in varstă de trei ani, care era putin răcit, a suferit un acces prelungit de tus ...
Trupa lui Leo Grozavu mai are două meciuri de sustinut in acest an in Liga 2, din sezonul regular rămanand de jucat doar trei partide in 2023 inainte ca primele sase clasate să joace in play-off pentru promovarea in Superligă, iar celelalte paisprezece să fie impărtite in două serii din care să se aleagă retrogradatele in al treilea esalon. La CSM Politehnica Iasi nu se vorbeste de altceva decat de promovarea in 2023, desi Grozavu deocamdată nu pare prea incantat de acest aspect, insă formatia ieseană n-a emanat pe teren acea fortă care să ofere sigurantă suporterilor că obiect ...
Grant capital de lucru AGRI-FOOD pentru MEGACART EXPERT SRL
Grant capital de lucru AGRI-FOOD pentru CAPRIOARA SRL
Anul 2022 marchează 125 de ani de la naşterea lui Vespasian V. Pella şi comemorarea a 70 de ani de la trecerea sa in nefiinţă. Cu acest prilej, la Palatul Braunstein din Iaşi va putea fi urmărită miercuri, 23 noiembrie, incepand cu ora 17.00, expoziţia foto-documentară „Vespasian V. Pella – 125 de ani de la naştere”. Moderatorul evenimentului va fi Aurica Ichim, manager al Muzeului Municipal „Regina Maria” din Iaşi. Vespasian V. Pella a fost unul dintre cei mai mari diplomaţi şi jurişti romani, unul dintre fondatorii Dreptului Internaţional Pena ...
Manifestările ocazionate cu prilejul zilei de 1 Decembrie, care vor avea loc pe Bulevardul Anastasie Panu, vor genera o serie de restricţii de circulaţie valabile incepand cu 29 noiembrie. Astfel, marţea viitoare, in intervalul orar 9.00-12.00, va fi inchisă circuaţia pe str. Anastasie Panu, de la intersectia cu str. Elena Doamna şi pană la intersectia cu str. Palat, dar şi pe str. Palat, de la intersectia cu str. Anastasie Panu pană la intersectia cu str. Sf. Lazăr. De asemenea, in funcţie de necesităţi, va fi suspendat traficul in Piata Palatului Culturii, intre ...
Pe 24 noiembrie avem Lună Nouă in Săgetător. Fazele lunii sunt, de fapt, formele in care luna poate fi văzută, forme ce diferă de la o schimbare la alta. Ciclul lunar este alcătuit din 28 de zile si format din patru faze principale. Iată care sunt acestea: Luna Nouă, Primul Pătrar (Primul Sfert), Luna Plină, Ultimul Pătrar (Al doilea trimestru). În cadrul acestor cicluri se produce iluminarea sau ascunderea totală a lunii. Cand luna nu este luminată sau nu poate fi văzută, atunci este lună nouă. Faza Lunii noi este atunci cand, in cursul orbitei sale, sateli ...
Teatrul National va găzdui miercuri, 23 noiembrie, de la ora 17, un concert extraordinar organizat de Fundatia Star of Hope Romania. La eveniment vor participa Lennart Erikson, presedinte executiv al Star of Hope International Suedia, Ulrika Kallin, director Star of Hope International Suedia, primarul Mihai Chirica, reprezentanti ai ONG-urilor partenere – UNICEF Romania, Fundatia SERA Romania, CARE Franta, FONPC, FONSS – reprezentanti ai autoritătilor locale, copii şi părinţi, personalităti ale comunităţii ieşene, ambasadori si sustinători ai Fundatiei Star of Hope ...
Cinematograful Dacia va deveni un spatiu multifunctional care va permite desfăsurarea spectacolelor de teatru, muzică si dans. Acesta va fi reabilitat, extins si complet modernizat, potrivit anuntului făcut de către primarul Iasului, Mihai Chirica. Totodată, vor fi asigurate functiunile de acces necesare persoanelor cu dizabilităti. Durata estimată de executie este de 18 luni, din care lucrările de constructii si montaj sunt prevăzute a fi realizate in 12 luni. „Am primit aprobarea de la BERD pentru aprobarea documentatie de licitatie si am publicat acum anuntul! ...
Iesenii care isi doresc o stare de sănătate cat mai bună sunt asteptati sambătă, 26 noiembrie, la lansarea, in premieră, a unor produse foarte speciale. Este vorba despre gama Zinzino Balance Oil, despre care cercetătorii care le-au preparat spun că „readuc lumea in echilibru”. Zinzino BalanceOils+ este o serie de suplimente alimentare complet naturale cu acizi grasi Omega si Polifenoli, care reface in sigurantă echilibrul acizilor grasi din corp. Este o combinatie unică si brevetată bazată pe o formulă sinergică - ulei de peste capturat din mediul sălbati ...
În fiecare an, la data de 23 noiembrie, crestinii ortodocsi il sărbătoresc pe Sfantul Cuvios Antonie de la Sfantul Cuvios Antonie de la Iezerul Valcii este unul dintre sfintii romani care s-au nevoit ca pustnic intr-o pesteră din apropierea schitului Iezer. Părintele Ghelasie de la Frăsinei l-a asociat pe Sfantul Cuvios Antonie cu un "Mărgăritar de mult Pret, al plaiurilor Valcene”. Sfintele Moaste ale Sfantului Cuvios Antonie de la Iezerul Valcii sunt cinstite in biserica Schitului Iezer. Sfantul Cuvios Antonie de la Iezerul Valcii era de neam roman si ...