Pe 9 iulie se implinesc patru ani de cand Petronel şi Bogdan P. se tot luptă prin instanţe cu verişorii lor, Costel şi Andrei C. Sunt deja trei dosare penale, s-au dat sentinţe, toţi au dublă calitate. Atat de parte vătămată, cat şi de inculpat. O bizarerie cum nu prea s-a mai văzut in justiţia romanească. Totul a inceput de la un raliu nocturn intre BMW-ul in care se aflau Andrei şi Costel şi Opelul fraţilor Petronel şi Bogdan. Nimeni nu se putea desprinde in caştigător, aşa că au trecut la schimburi de amabilităţi. Saluturi cu degetul mijlociu indreptat spre cer. Au ...
Petru Vascal stă inchis in Penitenciarul Iaşi din toamna lui 2019, are de executat o pedeapstă de opt ani şi patru luni, fiind condamnat pentru proxenetism şi trafic de minori. Individul a fost liderul unei reţele alcătuite din şase membri, racolau adolescente prin metoda „loverboy”, apoi le puneau să se prostitueze. Nu la colţ de stradă, ci in apartamente inchiriate in regim hotelier, in zona centrală a oraşului. Banda a fost destructurată de către procurorii DIICOT, iar ancheta a relevat faptul că Vascal şi complicii săi au caştigat aproximativ un mil ...
Un spectacol lectură va sustine miercuri, 26 aprilie, de la ora 14, in aula Universitătii de Medicină si Farmacie „Gr.T. Popa” Iasi, echipa artistică a Teatrului Luceafărul. E vorba despre o dramatizare realizată de I.I. Mironescu după o parte a „Amintirilor din copilărie” de Ion Creangă, intitulată Catihetii de la Humulesti. Evenimentul este parte a programului Centrului Cultural "I.I. Mironescu" al UMF, coordonat de prof.dr. Richard Constantinescu (istoric al medicinei), si isi propune relevarea unei părti mai putin cunoscute a fostului profesor s ...
Un bărbat care in urmă cu 17 ani şi-ar fi ucis fiica in varstă de 5 ani şi fosta soţie, in varstă de 24 ani, a fost condamnat, vineri, la inchisoare pe viaţă de magistraţii Tribunalului Neamţ. „Condamnă pe inculpatul Arhip Antonio Ilie la pedeapsa detenţiunii pe viaţă pentru săvarşirea infracţiunii de omor deosebit de grav”, precizează minuta Tribunalului Neamţ. După ce a divorţat de bărbatul cu care avea o fetiţă in varstă de 5 ani, femeia s-a mutat cu copilul la locuinţa părinţilor săi, in oraşul Buhuşi, judeţul Bacău. Dispariţia celor ...
Conform sentinţei date vineri, 21 aprilie, de către Judecătoria Iaşi, Cristi P. işi va petrece următorii şapte ani in spatele gratiilor. Fiind condamnat pentru săvarşirea infracţiunilor de „lipsire de libertate in mod ilegal”, „violenţă in familie” şi „viol”. Părţi vătămate, concubina Dora şi fiica acesteia, Ana-Maria. Şi-a răpit iubita din pat, apoi a dus-o cu forţa la iarbă verde Cristi trăia de ani buni impreună cu Dora, aveau o casă frumuşică şi o gospodărie rezonabilă intr-un sat din comuna Schitu Duca. Amandoi trecuţi ...
CNAIR a obtinut avizul favorabil al Comisiei zonale de monumente istorice intr-un timp relativ scurt pentru autostrada Pascani – Suceava: cererea a fost depusă la finalul lunii martie, iar Comisia a dat deja undă verde proiectului, astfel că CNAIR poate continua fără obstacole procesul de autorizare a executiei autostrăzii. Valoarea estimată a investitiei este de 4,3 miliarde lei, fără TVA. Autostrada Pascani – Suceava va avea o lungime totală de 62 km. Pe raza judetului Iasi vor fi construiti 12,3 km, in Botosani& ...
Mii de alergători şi de pasionaţi ai mişcării in aer liber s-au bucurat de vremea frumoasă de afară şi au venit, duminică, să participe la competiţia Semimaraton Iaşi. Evenimentul sportiv are şi o componentă umanitară in urma căreia fondurile stranse vor fi alocate susţinerii copiilor de excepţie din mediul rural dar care provin din familii fără posibilităţi materiale. „Este unul dintre cele mai frumoase şi generoase circuite din ţară. Evenimentul creşte de la un an la altul. De curand am primit omologarea internaţională. Asta inseamnă că la această competi ...
O pacientă de 240 de kilograme a fost tinută intinsă pe jos, mai bine de 12 ore, la sectia de Primiri Urgente a Spitalului din Dorohoi. Unitatea medicală nu avea un pat special si nici aparatură pentru pacienti cu obezitate morbidă. Pacienta care a fost refuzată de trei spitale a fost ţinută intr-o autospecială de pompieri mai bine de patru ore. A fost nevoie de intervenţia managerului spitalului ca pacienta să fie internată, notează Monitorul de Botosani. Familia femeii a declarat că aceasta ar fi inceput să ia foarte mult in greutate de aproximativ două luni. Din ace ...
O femeie a primit ingrijiri medicale la faţa locului, după ce un incendiu a izbucnit, duminică, la un bloc de locuinţe din Vatra Dornei, in urma unui scurtcircuit produs la un cablu defect aflat in holul de la intrarea in imobil, a informat ISU Suceava. Potrivit sursei citate, pompierii militari de la Detaşamentul Vatra Dornei au intervenit cu trei autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD B2, in sprijinul cărora a ajuns şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava, la un incendiu izbucnit in holul de la parterul unui bloc de locuinţe cu un etaj. La sos ...
Echipa de robotică a elevilor ieşeni de la Liceul Teoretic de Informatică "Grigore Moisil" Iaşi s-a clasat pe locul al II-lea la cel mai mare concurs de profil din lume, desfăşurat in această săptămană la Houston, in SUA. FIRST World Championship - Ro2D2, competitie la care au mai participat alte două echipe romaneşti. Concursul s-a desrulat intre 19 si 22 aprilie si a reunit echipe din 190 de tări. „Ati asezat orasul Iasi, LIIS si scoala ieseană pe harta mondială a roboticii! Ne-ati transmis mereu incredere că totdeauna in educatie se poate să fim si mai aproa ...
Peste 150 de persoane au protestat, vineri seară, in localitatea ieşeană Leţcani, in zona in care cu două zile in urmă pe o trecere de pietoni un copil a murit, iar fratele său şi tatăl au fost răniţi după ce au fost loviţi de un TIR. La un moment dat, protestul a degenerat, mai mulţi oameni imbrancindu-se cu forţele de ordine, după ce jandarmii au vrut să legitimeze un tanăr care participa la eveniment. Oamenii s-au adunat in cursul serii in zona trecerii de pietoni din Leţcani, unde a avut loc accidentul, blocand circulaţia rutieră pe drumul dintre Iaşi şi ...
Invitat in redacţia Evenimentului Regional al Moldovei, primarul Iasului, Mihai Chirica, a oferit detalii despre viitorul Spital Regional de Urgentă, despre Spitalul CFR, despre sediile Filarmonicii si Operei, alături de alte cateva subiecte foarte importante. Discutia a vizat si lucrările de reabilitare ale Colegiului Pedagogic, dar si Campionatul Mondial de Esports, care va avea loc la Iasi, dar si esplanada Teatrului National si zona din proximitate. Evident, discutiile au urmărit si zona educatională, dar si cea administrativă. Dialogul complet poate fi urmărit aici ...
Drumul national 2 (DN2), soseaua care pe o distantă de 100 de kilometri traversează judetul Suceava, de la Drăguseni la Siret, este considerat in continuare unul dintre cele mai periculoase din tară, dat fiind numărul mare al accidentelor consemnate pe această arteră, ultimul fiind consemnat ieri. Ziua si accidentul, asa ar putea arăta o radiografie a evenimentelor rutiere din Moldova, zonă in care soferii par a fi uitat de către Regulamentul Rutier. Pe DN 2, in zona localitătii Pătrăuti, un accident a dat alarma la 112. Două autoturisme in care se aflau cin ...
Un bărbat cu dublă cetătenie romano-ucraineană s-a ales cu dosar penal după ce politistii de frontieră impreună cu reprezentantii Autoritătii Vamale Romane au descoperit in microbuzul pe care il conducea, in Punctul de Trecere a Frontierei Siret, 6 tone de tutun de narghilea pentru care s-au prezentat documente falsificate. Potrivit Politiei de Frontieră Suceava, politistii de frontieră in cooperare cu reprezentantii Autoritătii Vamale Romane şi cu Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) au făcut o serie de controale in PTF Siret. Lor le-a atras atentia un bărbat de 46 de ...
Hidrologii au prelungit, pană vineri la pranz, avertizarea Cod galben pentru rauri din judeţele Vaslui, Iaşi, Constanţa şi Tulcea, unde sunt posibile inundaţii locale. Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), specialiştii au prelungit Codul Galben hidrologic cu 24 de ore, acesta avand valabilitate incepand de joi, ora 12:00, pană vineri, la aceeaşi oră. În acest interval, vor fi afectate raurile din bazinele hidrografice: Barlad – afluenţii aferenţi sectorului situat in aval de staţia hidrometrică Negreşti – amonte de ...
În majoritatea comunitătilor de romi din Moldova si nu numai astăzi este mare sărbătoare. Etnicii sărbătoresc Joia Verde sau Pastele tiganilor, un obicei păstrat de zeci de ani. În satul sucevean Gulia, din comuna Dolhasca, obiceiul este foarte respectat. Toţi cei dezrădăcinati si care incă nu au revenit pentru sărbătorile pascale se intorc in sat pentru marea sărbătoare, un prilej de distracţie, de intalnire cu familia şi cu cei dragi. Fiii satului revin la vatră, femeile pregãtesc mancăruri alese si aleg cele mai bune haine pentru petrecer ...
Candva o ocupatie de bază a locuitorilor de pe Valea Bistritei, plutăritul a rămas un mestesug peste care s-a asternut uitarea. Tehnologia modernă a făcut să dispară această meserie odată cu amenajarea raurilor, construirea de diguri si baraje Folosit mai ales pentru transportarea materialului lemnos, plutăritul era mult mai ieftin decat celelalte modalităti de transport – pe calea ferată sau pe sosele. În zona Neamtului, lemnul transportat cu plutele era adus de la Dorna, Farcasa sau Sabasa. Un centru de exploatare era pădurea Tarcău, unde se amenajase o &bd ...