Elevii de gimnaziu si cei de liceu care au revenit de luni din vacanta de iarnă au inceput online cursurile pentru că autoritătile locale spun că nu au bani pentru a plăti furnizarea căldurii in scoli. "Avand in vedere dificultăţile financ ...
Elevii de gimnaziu şi liceu, precum şi cei din invăţămantul profesional şi postliceal se intorc luni la cursuri după vacanţa de iarnă. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, grupele/clasele din invăţămantul preşcolar şi p ...
Actorul, regizorul şi scenaristul american James Franco a recunoscut că s-a culcat cu femei care urmau cursurile şcolii sale de actorie, abordand in sfarşit acuzaţii impotriva sa apărute in 2018. Vedeta a vorbit despre acest subiect in timpul unu ...
Ministrul Educaţiei, Sorin Cimpeanu, a anunţat, vineri, că şcolile vor avea posibilitatea de a decide dacă fac sau nu cursuri pe 23 decembrie. Decizia aparţine conducerii unităţii, iar cursurile in format fizic pot fi inlocuite cu o temă de vac ...
În conformitate cu Ordinul comun al Ministerului Educatiei (5.338/01.10.2021) si al Ministerului Sănătătii (1.082/01.10.2021) – pentru aprobarea măsurilor de organizare a activitătii in cadrul unitătilor/institutiilor de invăt ...
* Ministerul Educatiei sustine că, in 8 ani de scoală, in mediul rural se pierde aproape un sfert dintr-o generatie * la nivelul judeţului Iasi a fost inregistrată, anul trecut, o crestere cu 0.42% a abandonului şcolar, faţă de ani anteriori pand ...
O femeie in varstă de 60 de ani, cadru didactic la o unitate de invăţămant din municipiul Campulung Muscel, a murit, luni, după ce i s-a făcut rău la şcoală. "În această dimineaţă (...), poliţiştii din cadrul Po ...
Ministrii interimari ai Educatiei si Sănătătii, Sorin Cimpeanu si Cseke Attila, au semnat ordinul comun care prevede noile conditii in care se reiau cursurile fată in fată in scoli, după vacanta de două săptămani. Potrivit Ordinului pentru m ...
Ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, a anuntat joi, la Antena 3, că pragul de vaccinare in randul personalului din unitatea de invătămant, astfel incat şcolile si grădinitele să funcţioneze cu prezenţă fizică, ar putea fi de 60%, dar o decizie ...
Matei D. şi Claudia F. sunt studenţi la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” şi, pană săptămana trecută, au trăit in concubinaj. În seara de dumincă, 17 octombrie, cei doi au ieşit la promenadă prin Palas Mall. La un mom ...
Hotărarea de Guvern prin care se suspendă cursurile cu prezentă fizică si in scolile si grădinitele private a fost publicată in Monitorul Oficial luni seară, la aproximativ 9 ore de la adoptare. Prin urmare, de marti scolile si grădinitele ...
Universitatea de Ştinţe ale Vieţii de la Iaşi nu suspendă orele şi nu intră in sistemul de predare online, a precizat rectorul instituţiei, Gerard Jităreanu. El a adăugat că măsura de trecere a cursurilor in online nu este justificată deoa ...
Avand in vedere prevederile ORDINULUI privind asigurarea asistentei medicale a prescolarilor, elevilor din unitătile de invătămant preuniversitar si studentilor din institutiile de invătămant superior pentru mentinerea stării de sănătate a colec ...
Avand in vedere prevederile Ordinului privind asigurarea asistentei medicale a prescolarilor, elevilor din unitătile de invătămant preuniversitar si studentilor din institutiile de invătămant superior pentru mentinerea stării de sănătate a colec ...
Situatia sistemului sanitar botosănean devine ingrijorătoare in actualul context pandemic, una dintre principalele directii de actiune in vederea cresterii standardelor de ingrijire a botosănenilor fiind campania de recrutare a tinerilor medici speci ...
Fii cu un pas inaintea tuturor! Inscrie-te la cursuri de dezvoltare personala Cum iti vezi viitorul? Te-ai oprit vreodata sa te gandesti la cum vrei sa arate viata ta in viitor? Desigur ca toata lumea viseaza, insa trebuie sa stii ca unii oamen ...
* 60 de elevi si 11 profesori de la două licee din Iasi au fost confirmati pozitiv cu COVID-19, cursurile fiind suspendate pentru 14 zile * in acest moment, patru unităti de invătămant din judet au cursurile suspendate Două focare de COVID-19 au f ...
Ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii privind prezenţa fizică a elevilor la cursuri şi după depăşirea ratei de infectare cu SARS-CoV-2 de 6 la mie a fost publicat vineri in Monitorul Oficial. Cursurile cu prezenţă fiz ...
Ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii privind prezenţa fizică a elevilor la cursuri şi după depăşirea ratei de infectare cu SARS-CoV-2 de 6 la mie a fost semnat vineri, acesta urmand să fie publicat in Monitorul Oficial. &qu ...
Ministrul Educaţiei, Sorin Cimpeanu, a declarat că după ‘regulile’ din prezent, dacă vineri rata de infectare cu noul coronavirus este de peste şase la mie, incepand de luni şcolile vor susţine cursurile online, insă, personal, optea ...
Dacă in cursul zilei de miercuri erau raportate 65 de clase din invăţămantul gimnazial şi liceal şi 26 de grupe/ clase din invăţămantul preşcolar şi primar, la care se adaugau şi toate grupele de la Grădiniţa PP „Cuv. Parascheva&ldqu ...
In anul universitar 2021-2022 se vor desfăşura in sistem hibrid la Universitatea "Gheorghe Asachi" din Iaşi (TUIASI). Conform rectorului TUIASI, Dan Caşcaval, deşi in noul an universitar se va aplica un sistem hibrid, se va impune prezen ...
Mod inedit de desfăşurare a cursurilor şi laboratoarelor in noul an universitar la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi. Studenţii vor invăţa in format hibrid dar totuşi vor trebui să fie prezenţi in Iaşi. Această decizie a fost l ...
Studenţii Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi care incep, astăzi, un nou an academic vor face cursurile in format fizic, indiferent de facultate. Decizia este valabilă atat pentru studenţii de la ci ...
Din cauza descoperirii unor cazuri de COVID, cursurile au fost suspendate la grădinita ”Cuvioasa Parascheva” din Iasi. Redăm hotărarea. Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgentă Iasi, constituit prin Ordinul nr. 241/17.06.2021 al ...