Mod inedit de desfăşurare a cursurilor şi laboratoarelor la UTI
Dimensiune font:
Mod inedit de desfăşurare a cursurilor şi laboratoarelor în noul an universitar la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi. Studenţii vor învăţa în format hibrid dar totuşi vor trebui să fie prezenţi în Iaşi. Această decizie a fost luată în Senatul Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iaşi (TUIASI). Festivitatea de deschidere a anului universitar 2021-2022 va fi pe 1 octombrie, şi va avea loc pe spaţiul verde dintre căminele T9 şi T10 din campusul Tudor Vladimirescu.
Astfel, TUIASI va aplica un sistem hibrid, dar care va impune prezenţa fizică a tuturor studenţilor în Iaşi. Conform deciziei Senatului TUIASI, în cele 11 facultăţi ale Politehnicii ieşene toate cursurile vor fi susţinute în sistem online, însă activităţile la laboratoare, seminarii, proiecte, orele de sport studenţii şi profesorii trebuie să fie prezenţi în format fizic.
"Fiind vorba despre o universitate prin excelenţă cu aplicabilitate practică, nu putem comuta activităţile în întregime online. În plus, experienţa anului trecut, în care am avut doar şase cazuri de infectare în rândul studenţilor cazaţi în campusul Tudor Vladimirescu, ne face încrezători că vom putea să ne protejăm şi în acest an", a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval, rectorul TUIASI.
Studenţii vor trebui să respecta toate reglementările în vigoare cu privire la prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
În cazul în care apar cazuri de îmbolnăvire, în funcţie de mărimea grupelor sau a seriilor de predare, facultatea poate solicita Consiliului de Administraţie suspendarea activităţilor faţă-în-faţă dacă în interval de două săptămâni au apărut între 1 şi 3 cazuri de infectare a studenţilor ce fac parte din grupele respective. Decizia de suspendare va fi luată cu aprobarea Senatului, la propunerea Consiliului de Administraţie, după obţinerea unui aviz de la DSP în acest sens. Dacă va fi infectat un cadru didactic, activităţile faţă-în-faţă se suspendă cu toate grupele la care acesta predă până la însănătoşirea acestuia.
La fel ca şi anul trecut, festivitatea de deschidere a anului universitar va avea loc pe 1 octombrie, în campus, în zona spaţiului verde amenajat între căminele T9 şi T10. Ceremonia va fi una simplă şi restrânsă. Vor fi invitaţi doar din rândul partenerilor de la nivel local, vor fi acordate premii celor mai buni studenţi de la fiecare facultate, şi se vor respecta şi regulile sanitare impuse.
În ceea ce priveşte cazarea în campus, anul aceasta se va realiza la capacitatea maximă prevăzută de legile în vigoare, respectând normele de protecţie sanitară.
Au fost făcute deja listele cu studenţii care solicită cazare în noul an universitar şi s-a efectuat distribuţia acestora pe căminele din Campusul "Tudor Vladimirescu". Spre deosebire de anii anteriori pandemiei, anul acesta nu vor mai fi cazaţi studenţi de la alte universităţi. Se doreşte astfel să fie asigurată cazarea pentru cât mai mulţi dintre studenţii TUIASI. Cazările s-au desfăşurat online, fără ca studenţii să ia legătura fizic cu prodecanul facultăţii de care aparţin. Urmează ca în aceste zile studenţii să primească un email în care vor fi informaţi în ce cămin şi în ce cameră vor locui în noul an universitar, şi data la care sunt programaţi pentru preluarea cheilor camerei.
"Deoarece nu există nicio prevedere legală în acest sens, deşi personal sunt un adept ferm al vaccinării, nu vom condiţiona participarea niciunui student la nicio activitate didactică sau din campus de efectuarea vaccinării. Dar vom stimula această vaccinare prin acordarea de gratuităţi la cazare. Am fost prima universitate din România care a decis să acorde o lună de gratuitate studenţilor vaccinaţi şi am fost un exemplu de bună practică pentru celelalte universităţi care apoi au adoptat această măsură. Vom organiza, împreună cu DSP Iaşi, un centru mobil de vaccinare în campus în perioada cazărilor", a spus Dan Caşcaval, rectorul TUIASI. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau