ULTIMA ORĂ | Ministrul Educației face anunțul așteptat de elevi: Cu sau fără cursuri pe 23 decembrie
Dimensiune font:
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, vineri, că şcolile vor avea posibilitatea de a decide dacă fac sau nu cursuri pe 23 decembrie. Decizia aparţine conducerii unităţii, iar cursurile în format fizic pot fi înlocuite cu o temă de vacanţă sau cu întâlniri informale.
„Dată fiind configuraţia acestui an şcolar şi provocările pe care acesta le-a adus pentru copii şi cadre didactice, Ministerul Educaţiei a decis să ofere posibilitatea unităţilor şcolare să adapteze modul în care se va organiza ziua de 23 decembrie, din punct de vedere didactic. Astfel, fiecare director de şcoală va putea hotărî, după consultarea cadrelor didactice, dacă pe 23 decembrie elevii vor desfăşura cursuri cu prezenţă fizică sau dacă activităţile pot fi adaptate astfel încât să răspundă aşteptărilor în contextul particular al sărbătorilor, în care activităţile de învăţare să se poată organiza de manieră nonformală şi informală, eventual printr-un proiect pe o temă care să implice întreaga familie şi care să fie prezentat ulterior colegilor, după vacanţa de sărbători”, a transmis, vineri, ministrul Educaţiei, potrivit news.ro.
Sorin Cîmpeanu afirmă că decizia a fost luată pentru a veni în întâmpinarea dorinţelor copiilor, dar şi pentru a întări pocesul de descentralizare.
”Decizia a fost luată pentru a veni în întâmpinarea dorinţei copiilor şi părinţilor de a dedica această zi pregătirilor pentru Ajunul Crăciunului, cât şi în spiritul descentralizării promovate în acest an de Ministerul Educaţiei, astfel încât unităţile de învăţământ să poată adapta mai eficient activităţile lor aşteptărilor şi nevoilor societăţii”, a mai transmis ministrul Educaţiei.
Potrivit structurii anului şcolar, ziua de 23 decembrie este ultima zi de şcoală înainte de vacanţa de sărbători.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau