Un bărbat care a stat 44 de ani la inchisoare pentru o faptă pe care nu a comis-o urmează să primească 25 de milioane de dolari despăgubire, aceasta fiind a doua cea mai mare sumă din istorie acordată pentru o condamnare injustă, potrivit Duke ...
Comisarul-sef al DGA Iasi, Gheorghe Cătălin Tibulcă, a fost trimis miercuri in judecată, el fiind acuzat că isi ajuta apropiatii prin fabricarea de dosare penale la adresa persoanelor cu care se aflau in conflict. Tibulcă a fost trimis in judecat ...
Hunter Biden, fiul preşedintelui american Joe Biden, a declarat vineri că atacurile pe care le primeşte din partea sectoarelor de dreapta au ca obiectiv final să-l omoare şi să distrugă preşedinţia tatălui său, transmite EFE, conform AGERPRES ...
Ioana Mihăilă, fost ministru al Sănătătii, a fost pusă sub urmărire de procurorii DNA in dosarul vaccinurilor. „Ca urmare a indeplinirii conditiilor legale si constitutionale, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia d ...
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, este urmărit penal de DNA, pentru cumpărare de influentă, a anuntat marti Directia Natională Anticoruptie. Ancheta a fost deschisă in urma investigatiei publicate recent de Recorder, care a publicat ...
Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie de la Pitesti au dispus efectuarea urmăririi penale fată de suspectul Marius Florinel Nicolaescu vicepresedinte al Consiliului Judetean Arges, pentru folosirea, in orice mod, direct sau indirect, ...
CTP il cautionează pe ‘Magicianul’ acuzat de DNA in Dosarul achizitiei vaccinurilor in pandemie: De vină ar fi doar Citu Cristian Tudor Popescu (CTP) a vorbit, intr-o postare, pe Facebook, despre dosarul vaccinurilor, in care sunt urmăriti penal ...
S-a iscat un scandal uriaş in tenis! Se cere suspendarea lui Novak Djokovic. Au fost lansate acuzaţii de dopaj la adresa sarbului după episodul din Cupa Davis. Marc Madiot se revoltă la adresa sportivului si cere suspendarea acestuia. Marc Madiot, ...
Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC), care funcţionează in cadrul ANAF, este "total ineficientă" şi "doar mimează" lupta cu evaziunea fiscală, susţine coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR, Cristi ...
Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost condamnat definitiv vineri, 24 noiembrie, la 5 ani de inchisoare cu executare de Curtea de Apel Cluj, in dosarul in care e acuzat de luare de mită. Primarul este de negăsit la momentul ...
Acţiunile concrete ale autorităţilor din Romania in vederea transpunerii directivei europene privind venitul minim european adecvat intarzie să apară, susţin consultanţii EY Romania. "După mai bine de un an de la adoptarea Directivei de cătr ...
Procurorii anticoruptie fac miercuri dimineaţă percheziţii in 7 locaţii situate pe raza judeţului Iaşi, dintre care una este sediul unei instituţii publice, anuntă DNA intr-un comunicat. Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, institu ...
Olena Zelenska se află in centrul unui scandal de proportii. Sotia presedintelui Ucrainei este acuzată de propagandistii rusi că trăieste in lux. Olena Zelenski a devenit o tintă clară pentru propagandistii rusi. Olena Zelenska a fost acuzată c ...
Poliţiştii au reţinut o bătrană din Neamţ, care are 68 de ani, după ce autorităţile din Italia au emis un mandat european de arestare. Este bănuită că făcea parte dintr-o grupare infracţională . Femeia a fost dată in urmărire la nivel ...
Un juriu a acordat joi peste 1,2 milioane de dolari fostei asistente personale a lui Robert De Niro, considerand că una dintre companiile acestuia este responsabilă pentru că a supus-o unui mediu de lucru toxic, transmite Associated Press. Î ...
Studentii medicinisti din Iasi, prin intermediul Ligii Studentilor (LS IASI), critică organizatiile studentesti la nivel de facultate din cadrul Universitătii de Medicină si Farmacie „Gr. T. Popa” din Iasi pentru organizarea defectuoasă a aleger ...
Surse judiciare afirmă pentru autorul acestui material că soacra lui Cătălin Chereches ar fi fost retinută pentru 24 de ore de către procurorii anticoruptie din Cluj. Alături de aceasta ar fi fost retinut in dosar si sotul femeii, socrul lui Cher ...
Un bărbat a fost retinut duminică, fiind acuzat că si-a ucis sotia in varstă de 47 de ani si fiica, in varstă de 14 ani, intr-o casă părăsită din Manoleasa, judetul Botosani. Bărbatul a incercat să isi ascundă fapta, incendiind casa. Politi ...
Directorul din Ministerul Investitiilor si Fondurilor Europene (MIPE) care este acuzat de luare de mită a fost retinut pentru 24 de ore. Procurorii DNA sustin că acesta ar fi ajutat 2 persoane să ocupe functii, prin concurs, la institutii din subordi ...
Dragoş Adrian Iorga, director executiv in cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a fost reţinut, vineri, de procurorii anticorupţie intr-un dosar in care este acuzat că lua mită de la subordonaţi. Potrivit unui comunicat al ...
Xenia Costinar, care este antrenoare de voci in viata de zi cu zi, sustine că producătorii emisiunii s-au rugat de ea ani in sir să participe la Vocea Romaniei. Xenia a interpretat "O mio babbino caro" (Giacomo Puccini), dar nu a reusit să intoarcă ...
Curtea de Conturi a Romaniei a realizat auditul ”Gestionarea resurselor de medicamente in perioada pandemiei”, iar concluzia specialiştilor a fost că Ministerul Sănătăţii s-a preocupat constant de asigurarea resurselor necesare, insă unele ac ...
Părintii unei fetite de 4 ani din Iasi acuză o educatoare că nu ii primesc copila la grădinită decat insotită de un adult. Motivul ar fi că micuta necesită supraveghere specială, fapt negat insă de părinti. ISJ Iasi a declansat o anchetă. T ...
Nicolo Fagioli este in centrul unui scandal de amploare in Italia, fotbalistul celor de la Juventus riscand trei ani de suspendare si o amendă de 25.000 de euro pentru pariurile sportive efectuate cel mai probabil pe platforme clandestine, inform ...
Judecătoarea Ana Maria Chirilă de la Tribunalul Suceava a fost reţinută pentru 24 de ore de procurorii Parchetului General, fiind acuzată că lua mită de la traficanţi de droguri, constand in bani, bijuterii, folosinţa gratuită a unor autoturis ...