Acuzații grave: O fetiță din Iași nu este lăsată să vină la grădiniță decât însoțită de un adult. ”Lăsați-o mai moale”
Dimensiune font:
Părinții unei fetițe de 4 ani din Iași acuză o educatoare că nu îi primesc copila la grădiniță decât însoțită de un adult. Motivul ar fi că micuța necesită supraveghere specială, fapt negat însă de părinți. IȘJ Iași a declanșat o anchetă.
Tatăl unei fetiţe de 4 ani, înscrisă la Grădiniţa cu Program Normal nr. 13 din Iaşi, susţine că educatoarea care o are în grijă pe copila sa îi condiţionează prezenţa acesteia de însoţirea unui adult.
Motivul ar fi faptul că fetița necesită supraveghere specială, pentru că părăseşte adesea sala fără voie, iar educatoarea nu îi mai poate face faţă.
Astfel, de mai bine de şapte luni, soţia ieşeanului a fost obligată să stea zi de zi împreună cu micuţa la grădiniţă. Familia mai acuză că educatoarea i-a indicat un consult de specialitate pentru fetiţă, în vederea încadrării într-o formă de deficienţă.
Părinţii refuză însă acest lucru, bazându-se pe rezultatele unui consult la un psiholog, potrivit căruia copila este perfect normală.
Răspunsul grădiniței către părinți: ”Lăsați-o mai moale”
Educatoarea nu a vrut să comenteze acuzațiile părinților. ”Trebuie să discutaţi cu conducerea, directorul cunoaşte situaţia, are toate informaţiile. Prezenţa Emei nu este condiţionată, eu doar am cerut ajutorul părinţilor”, a precizat educatoarea.
Părinții consideră revoltătoare cererea educatoarei de a scoate fetiței un certificat de handicap, chiar dacă recunosc că micuța are anumite deficiențe de limbaj, dar la care lucrează constant cu medicii.
În plus, mama fetiței a rămas însărcinată, ceea ce va face din ce în ce mai dificilă situația. ”Mi se pare amuzant răspunsul oficial al şcolii, citez: «În ceea ce priveşte diferitele somaţii şi ameninţări cu trimiterea în judecată...lăsaţi-o mai moale». Aşa ne vrea statul român prin reprezentanţii săi, să o lăsăm mai moale?”, a mai spus tatăl copilei.
Cazul a ajuns și în atenția inspectoratului școlar, care va efectua o anchetă la grădinița vizată. “E clar că a fost înregistrată sesizarea, se vor face verificări, adică specialiştii vor face verificări”, a declarat inspector şcolar Antonina Bliorţ, purtător de cuvânt al ISJ Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau