Rezultatele cautarii pentru "judecat"
Un vameş de la Biroul Vamal Siret a fost trimis în judecată

Un vameş de la Biroul Vamal Siret a fost trimis in judecată de procurorii Serviciului Teritorial Suceava din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) intr-un dosar de fraudă cu fonduri europene, au anunţat reprezentanţii DNA. Potrivit aces ...

DNA Iași a trimis în judecată un director de colegiu pentru o șpagă de numai 300 de euro

Directorul unui colegiu din municipiul Iaşi este acuzat că ar fi primit bani pentru transferul unui elev de la o unitate de invăţămant la alta, au informat, luni, reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Potrivit acestora, procur ...

  Medicii de familiea menință… cu instanțele de judecată

Medicii de familie ieşeni, reprezentaţi de Societatea de Medicină de Familie Iaşi si de Colegiul Medicilor Iaşi, se alătură colegilor din ţară. Ei sunt nemulţumiţi de intarzierile la plata contractelor de servicii decontabile de la sistemul d ...

A urinat într-o parcare. Copil de 10 ani judecat și condamnat

A urinat intr-o parcare, iar copilul a fost pedepsit pentru fapta sa. Judecătorul a fost insensibil la argumentele avocatului. Toti se asteptau ca acuzatia să fie respinsă. Incidentul cu Quantavious Eason, băiatul in varstă de 10 ani, s-a petrecut ...

Actrița Sienna Miller, însărcinată la 41 de ani și într-o relație cu un bărbat de 27 de ani, acuză „judecata” și „standardele duble” privind vârsta

Actrita Sienna Miller a vorbit despre „judecata” cu care s-a confruntat cand a devenit din nou mamă, la varsta de 41 de ani, si despre povestea „misogină” din jurul diferentei de varstă de 14 ani dintre ea si partenerul ei, tr ...

Dumitru Buzatu a fost trimis în judecată

Fostul presedinte al CJ Vaslui si al organizatiei judetene PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, aflat in arest preventiv, a fost trimis in judecată in dosarul in care DNA il acuză de luare de mită, conform Digi24. Buzatu a fost arestat preventiv pe data de 2 ...

Proaspăt student, scandalagiu şi bătăuş, învoit de judecători pentru a merge la cursuri

* tanărul e inculpat inr-un dosar de „lovire sau alte violenţe”, „tulburarea liniştii şi ordinii publice”, precum şi pentru „ameninţare” * a fost plasat in arest la domiciliu, dar, de săptămana asta, poate ie ...

Vlad Pascu, judecat pentru ucidere din culpă și fugă de la locul accidentului. Tatăl Robertei este revoltat: 'Este omor, nu ucidere din culpă'

Vlad Pascu, cel care a ucis doi studenti după ce a condus drogat, va fi judecat pentru ucidere din culpă si fugă de la locul accidentului. Instanta a decis ca Vlad Pascu, tanărul care a ucis doi studenti in accidentul de la 2 Mai, după ce a condus ...

Un tricou şi o pereche de mănuşi semnate de Helmut Duckadam au fost licitate și adjudecate de un polițist din Harghita

Un tricou şi o pereche de mănuşi semnate de renumitul portar de fotbal Helmut Duckadam, scoase la licitaţie online de către Asociaţia Şcoala de Gimnastică Liviu Botoş din Sfantu Gheorghe in cadrul campaniei "Impreună pentru educaţie", au fost ...

CSM izbucnește după ce judecătorii de la Tribunalul Brașov au fost făcuți maimuțoi de angajați ai CNSC

Consiliul Superior al Magistraturii a luat foc după ce in presă au apărut stiri conform cărora angajatii de la CNSC ii numeau pe judecătorii de la Tribunalul Brasov maimutoi. Judecătorii sunt “maimutoii de la Tribunalul Brasov”, decizia lor e ...

Judecătoarea Dana Gîrbovan, lecție dureroasă de istorie de Ziua Națională: 'Învățați să vedeți singuri semnele minciunii, ale manipulării'

Judecătoarea Dana Girbovan, presedintele Curtii de Apel Cluj, transmite un mesaj despre semnificatia Zilei Nationale a Romaniei - Marea Unire si evenimentele istorice prin care făuritorii ei au ajuns să fie ucisi de un regim criminal instalat după A ...

Explicațiile judecătorilor CCR: De ce sunt de neatins pensiile speciale ale parlamentarilor cu cel puțin un mandat complet

Judecătorii CCR au decis, marti, că dispozitiile art.I din Legea nr.192/2023 pentru abrogarea capitolului XI din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputatilor şi al senatorilor sunt constitutionale in măsura in care nu se aplică deputatilor/senator ...

MOTIVAREA din dosarul Retrocedărilor de păduri: Judecătorul a cerut mită, dar fapta s-a prescris ca urmare a deciziilor CCR

Instanţa Supremă l-a găsit vinovat de luare de mită pe judecătorul Lorand Andras Ordog de la Tribunalul Covasna, dar a dispus incetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei – potrivit motivării instanţei. Judecătorul Ord ...

Antena 1 a scos 'cuțitul' la Chefi: Postul TV i-a dat în judecată pe Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea

Antena 1 a scos 'cutitul' la Chefi: Postul TV i-a dat in judecată pe Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu si Sorin Bontea Antena 1 se pregăteste pentru un conflict legal cu cei trei Chefi. Antena Group, proprietarul Antena 1, a decis să ii adu ...

Arafat judecat pentru cei legati de pat! Raed Arafat și Valeriu Gheorghiță s-ar putea afla ȘI EI în Dosarul Vaccinurilor deschis de DNA

Raed Arafat, „Comandantul Actiunii Covid”, si col. Valeriu Gheorghită, coordonatorul Campaniei de Vaccinare si al CNCAV, s-ar putea afla si ei printre urmăritii penal de DNA in Dosarul Vaccinurilor. Este concluzia de bun simt a avocatului Gheorgh ...

Militar experimentat, judecat pentru o neglijenţă de răcan

* acesta şi-a cumpărat două arme neletale, a obţinut o autorizaţie provizorie, dar le-a uitat intr-un dulap * autorizaţia provizorie a expirat şi, conform legii, militarul era obligat să predea armele * n-a făcut-o in termenul legal, iar la o v ...

Victor Ponta se dezice de PSD în scandalul DNA: Doar dacă îi condamnă un judecător, să cerem răspundere politică

Fostul premier al Romaniei, Victor Ponta, se dezice de PSD, care i-a făcut penali pe Vlad Voiculescu, Ioana Mihăilă si Florin Citu, după ce DNA a cerut Presedintiei si Senatului incuviintarea pentru inceperea urmăririi penale pentru abuz in servici ...

Anchetatorii din Sibiu, dovadă de incompetență crasă! Au arestat și bătut un om nevinovat în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner. Bărbatul dă în judecată Poliția: ”M-au tăvălit pe jos, mi-au dat cu pumnii în gură, cu picioarele”

Anchetatorii din Sibiu se fac iar de rusine! După ce au retinut un bărbat care nu avea nicio legătură cu crimele si mai apoi l-au eliberat, anchetatorii tin secrete numele suspectilor. Atata doar că ele sunt publice, fiind vorba de o sedintă in ca ...

Boxerul reținut fără să fie vinovat de crima din Sibiu dă în judecată poliția: Mi-au dat cu pumnii în gură, cu picioarele. M-au luat la bătaie

Bărbatul retinut si audiat vreme de 12 ore ca suspect in cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner spune că a fost bătut de politie. Si nu e primul suspect care face astfel de acuzatii. Din puscărie, Gheorghe Dincă povestea că mascatii din C ...

Judecătorii ÎCCJ dau undă verde urmării penale pentru abuz în serviciu în cazul vicepreședintelui CSM, Horodniceanu

Daniel Horodniceanu, vicepresedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) si fost sef al DIICOT, poate fi urmărit penal pentru abuz in serviciu si fals intelectual, după ce Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a desfiintat decizia de cla ...

Ieşean, judecat pentru că a filmat un film porno cu nepoţii săi minori

  În lipsă de ocupaţie şi mai mult ca să se distreze, Ciprian M., un individ in varstă de 41 de ani, dintr-un sat de langă Iaşi, a făcut-o pe regizorul de filme porno cu minori. Şi-a convins nepoţii, un băieţel de 8 ani şi o ...

Judecătorii care au blocat executarea silită a fraților Micula, declarați nevinovați de CSM, în procesul disciplinar de gravă neglijență

Sectia pentru judecători in materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, actiunea disciplinară impotriva a doi judecători de la Judecătoria Beius si a unui magistrat care a activat pană recent la aceeasi instan ...

Judecătorii italieni nu-l extrădează pe fostul șef al CJ Neamț. Se pare că Ionel Arsene suferă de depresie

Curtea de Apel din Bari, Italia, a suspendat pentru moment extrădarea fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, pe motive medicale, scrie pe Facebook ministrul justiţiei, Alina Gorghiu. Avocaţii italieni ai acestuia susţin ...

Bogdan Aurescu, ales judecător al Curţii Internaţionale de Justiţie a ONU. Este primul român care îndeplineşte această funcţie

Fostul ministru de Externe Bogdan Aurescu a fost ales, joi, judecător al Curţii Internaţionale de Justiţie a ONU, fiind primul roman care indeplineşte această funcţie. ”Preşedinţii Adunării Generale şi ai Consiliului de Securitate ...

Ucigaşa din Mangalia, trimisă în judecată

Tanăra de 18 ani care in luna august şi-a ucis prietena in camera unui hotel din staţiunea Saturn, iar apoi i-a băgat cadavrul intr-un geamantan si l-a abandonat sub o bancă intr-un parc din Mangalia a fost trimisă in judecată, in stare de arest ...

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

info icon Pentru articole pe aceasta tema publicate inainte de 2020 click aici.

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei