DNA Iași a trimis în judecată un director de colegiu pentru o șpagă de numai 300 de euro
Dimensiune font:
Directorul unui colegiu din municipiul Iaşi este acuzat că ar fi primit bani pentru transferul unui elev de la o unitate de învăţământ la alta, au informat, luni, reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Potrivit acestora, procurorii Serviciului Teritorial Iaşi din cadrul DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Gheorghiţă Nistor, la data faptei director al Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" din municipiul Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În acelaşi dosar, a fost trimisă în judecată şi Andreia Irina Sănătescu, educator în cadrul unei grădiniţe din municipiul Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, precum şi Anca Ariton, la data faptei director al aceleiaşi grădiniţe din municipiul Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită.
"La data de 28 august 2023, inculpatul Gheorghiţă Nistor, în calitatea menţionată mai sus, ar fi primit, prin intermediul inculpatei Ariton Anca, de la inculpata Sănătescu Andreia-Irina suma de 300 euro, pentru a asigura transferul fiului acesteia din urmă de la un colegiu tehnic la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri", pe care-l conducea. Suma de bani menţionată mai sus ar fi fost primită de inculpatul Gheorghiţă Nistor în timp ce se afla pe holul aceleiaşi instituţii de învăţământ", susţin procurorii DNA. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau