Ieşean, judecat pentru că a filmat un film porno cu nepoţii săi minori
Dimensiune font:
În lipsă de ocupaţie şi mai mult ca să se distreze, Ciprian M., un individ în vârstă de 41 de ani, dintr-un sat de lângă Iaşi, a făcut-o pe regizorul de filme porno cu minori. Şi-a convins nepoţii, un băieţel de 8 ani şi o fetiţă cu doi ani mai mare, să se dezbrace şi să demareze o partidă de sex. Iar el, să-i filmeze.
Naivi şi clar fără discernământ, copiii s-au supus. Evenimentul a avut loc în urmă cu trei ani şi, foarte probabil că nu s-ar fi ştiut nici în ziua de azi de acea grozăvie. Numai că omul a montat imaginile, a pus şi un fond sonor, apoi a urcat secvenţele pe Facebook şi le-a distribuit peste tot, pe unde a apucat.
Aşa a ajuns „opera” lui în atenţia procurorilor DIICOT. Care au făcut o descindere cum scrie la carte, au intrat în laptopul şi în telefonul „regizorul”, strângând probele necesare trimiterii acestuia în judecată.
Iniţial, individul a negat cu desăvârşire că el ar fi filmat scenele, susţinând că a fost vorba de doar o joacă între nepoţii săi. Declaraţiile copiilor au fost contradictorii, oricum nu pot fi luate de bune de către magistraţi, de aceea procurorii s-au chinuit atâta vreme până să limpezească lucrurile. În cele din urmă, au reuşit, dosar penal a ajuns, luna trecută, pe masa judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Iaşi.
Acesta, după ce a analizat toate probele, a decis, zilele trecută, că rechizitoriul a fost corect întocmit şi a dispus începerea judecăţii lui Ciprian, inculpat pentru pornografie infantilă. Urmează a se stabili un prim termen al procesului. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau