* ieri, după cateva amanări, Spitalul mobil a fost predat celor de la Spitalul de Boli Infecţioase „Sf.Parascheva” * in spitalul de la marginea Iaşului vor fi consultaţi, internaţi şi trataţi cei infectaţi cu noul co ...
Întrebat ce l-a determinat să cumpere cateva abonamente virtuale, fostul internaţional a răspuns foarte prompt: "A fost un gest simbolic, dar foarte important, cred eu. fără spectatori in tribune, fotbalul e unul trist, urat, lipsit de i ...
Doi tineri, de 16 si 19 ani, au bătut cu pumnii si picioarele un bărbat pană l-au omorat. Incidentul a avut loc in Blaj, in noaptea de sambătă spre duminică, iar cei doi tineri au fost retinuti. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe langă ...
Părinţii minorilor care au fost implicaţi in evenimentul de sambătă, in care o fată de 13 ani a fost agresată de alte adolescente, au fost sancţionaţi cu cate 500 de lei, a transmis, luni, purtătorul de cuvant al Inspectoratului de Poli ...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea privind statutul personalului feroviar. Potrivit legii, printre numeroase beneficii si gratuităti de care pot beneficia atat salariatii din sistemul feroviar, cat si familiile acestora si urmasii lo ...
Contractul pentru Autostrada A7, coridorul rutier de mare viteza care va lega nordul de sudul Romaniei a fost semnat luni, 7 septembrie 2020, la Suceava. Noul drum expres ar urma sa vina in continuarea autostrazii A7 pe coridorul 9 de la Bucuresti-Ploi ...
Astăzi, 7 septembrie 2020, toate directiile de sănătate publică judetene si a municipiului Bucuresti vor informa Inspectoratele Scolare Judetene/al Municipiului Bucuresti, respectiv senatele universitare ale institutiilor de invătăma ...
Poliţiştii au solicitat, luni, sprijinul populaţiei pentru a găsi o minoră de 13 ani care a dispărut de acasă in urmă cu o săptămană, din localitatea Şaroş pe Tarnave, informează un comunicat de presă remis AGERPRES. "Dacă aţi vă ...
Autoritatile au raportat luni, 7 septembrie 2020, un numar de 883 de cazuri noi de infectii si 33 de decese, in doar 24 de ore. In sectiile ATI sunt internati, in prezent 465, de pacienti. De la inceputul pandemiei, pana in prezent, pe teritori ...
Citeste si: Patru atleti au umplut Iasul de medalii la Campionatele Nationale pentru seniori si tineret! Ieşeanul Alexandru Creţu (28 de ani) a debutat oficial in echipa naţională de seniori a Romaniei in disputa de la Bucureşti, cu I ...
Portarul naţionalei Romaniei, Ciprian Tătăruşanu, s-a arătat iritat de criticile primite de jucătorii primei reprezentative şi a spus că nu il interesează părerile oamenilor de fotbal şi cele ale suporterilor. "Nu mă interesează ce p ...
Portarul naţionalei Romaniei, Ciprian Tătăruşanu, s-a arătat iritat de criticile primite de jucătorii primei reprezentative şi a spus că nu il interesează părerile oamenilor de fotbal şi cele ale suporterilor, transmite news.ro. "Nu mă ...
Romania va fi stăpana lumii profetie indian tanar Bucovina salvatorul Profetul indian Gupta Swami a fost in Romania intr-o scurtă vizită si s-a arătat profund impresionat de mănăstirile din Bucovina. În plus, a anu ...
În prima săptămană de campanie electorală fortele de ordine au dat 39 de amenzi, in valoare de peste 28.000 lei, a declarat, vineri, purtătorul de cuvant al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-sef de politie Monica Dajbog. Refer ...
Oamenii de stiintă din Spania au descoperit că o moleculă naturală, numită Quercitina, poate anihila noul coronavirus. Aceasta functionează ca un inhibitor al Sars-CoV-2, actionand asupra uneia dintre proteinele cheie pentru multiplicarea agentul ...
Autoritatile au raportat sambata, 5 septembrie 2020, un numar de 1.269 de cazuri noi si 38 de decese in doar 24 de ore. La ATI sunt internati 476 de pacienti. De la inceputul pandemiei pana in prezent, in Romania au fost raportate 93.864 de cazuri de p ...
Mai multe tari din Europa au interzis accesul romanilor sau au impus restrictii pe teritoriul acestora, pe fondul ingrijorarii cauzate de cresterea alarmanta a numarului de cazuri COVID-19. Potrivit informatiilor furnizate de Ministerul Afacerilor Exte ...
O adolescenta de 13 ani din comuna Avrameni, judetul Botosani, este cautata de Politie dupa ce a fost data disparuta de familie. Ioana-Ecaterina Condurache a plecat de la domiciliu in cursul noptii de miercuri spre joi, 3 septembrie, iar pana i ...
Adrian Mutu a debutat cu o victorie, scor 3-1, pe banca nationalei Under 21 de fotbal a Romaniei, tricolorii trecand, in deplasare, de Finlanda. Confruntarea a făcut parte din preliminariile pentru Campionatului European U21 de anul viitor. &nbs ...
Cele 400 de ventilatoare mecanice destinate bolnavilor de coronavirus din Romania nu au mai ajuns in spitale. Firmele care au incheiat contracte in acest sens cu statul roman nu au livrat nici macar un aparat pana in prezent, cu toate ca au incasat avan ...
Autoritatile au raportat vineri, 4 septembrie 2020, un numar de 1.339 cazuri noi de coronavirus. Cele mai multe au fost inregistrate in municipiul Bucuresti si judetele Timis, Brasov, Vaslui, Prahova si Iasi. Astfel, conform raportului la 24 de ore tra ...
AS Com Val Valea Lupului a primit o veste la care nici nu avea curajul să se gandească in momentul infiinţării clubului, in 2014. S-a obişnuit deja cu sportivi ai săi convocaţi la loturile naţionale de cadeţi, de juniori şi de tineret, dar să ...
Nationala Germaniei a remizat, joi seara, la Stuttgart, scor 1-1 (0-0), cu selectionata Spaniei, intr-un meci din prima etapa a grupelor Ligii Natiunilor, in care oaspetii au egalat dupa minutul 90. Golul gazdelor a fost marcat de Wer ...
Au mai rămas mai puţin de două săptămani pană ce clopoţelul va suna, din nou, vestind inceperea unui nou an şcolar. Un inceput de an şcolar aşteptat cu nerăbdare de elevii plictisiţi de cele cinci luni de cand nu au mai intrat pe uşa clasei ...
Alte 1.365 de noi cazuri de infectie cu noul coronavirus au fost raportate in ultimele 24 de ore in Romania, in urma a 23.973 de teste. Bilantul COVID-19 a ajuns la 91.256, potrivit datelor transmise joi de Grupul de Comunicare Strategică. Î ...