Un cerșetor păşcănean a comis un jaf ca-n filme

1jaf

Dimensiune font:

| 29-11-2024 09:20

 * a urmărit, discret, victima aproape două ore, aşteptând momentul prielnic pentru a da atacul * a lovit chiar în ultima clipă, dar cu eficienţă maximă * în rucsac erau bani, carduri bancare şi un telefon mobil

Legislaţia îi încurajează, pedepsele sunt mai mult simbolice, aşa încât tâlharii au ajuns să opereze fără nicio jenă, ziua ăn amiaza mare, în plin centrul municipiilor, nu a cătunelor izolate. Nici prezenţa camerelor de supraveghere nu-i jenează. Ştiu că nu vor ajunge după gratii, decât în cazuri excepţionale, mai rămân şi cu ceva din pradă. Cel mai recent exemplu este al păşcăneanului Daniel M., un cunoscut cerşetor cu vechi stagii, ce-şi face veacul în centrul municipiului. Jaful comis de el pe 13 martie a.c. e asemeni unui film.

Victima, Eugenia M., primise din străinătate 250 euro prin Western Union şi s-a dus să-i scoată. Şi-a luat rucsacul în care avea cardurile bancare, telefonul mobil, cartea de identitate, o umbrelă, ochelariii, setul cu permisele CFR şi diverse alte mărunţişuri. Ca de obicei.

Femeia a ieşit din casă în jurul orei 13.00, s-a dus să încaseze valuta şi s-o schimbe apoi în lei româneşti. Era îmbrăcată cu geacă de culoare gri, fular în nuanţe negru cu alb, pantaloni de blugi albaştri, încălţată cu adidaşi de culoare neagră, iar pe cap purta o căciulă neagră din imitaţie blană. A ajuns la ghişeu, a schimbat banii, după care a pornit agale spre casă. Nu şi-a imaginat niciun moment că este urmărită îndeaproape.

Daniel o remarcase atunci când a intrat să schimbe banii. A văzut-o prin vitrină cum îi număra şi a decis că i se cuvin lui. Coincidenţă maximă, nu mai era îmbrăcat jerpelit ca de obicei, purta o geacă roşie, pantaloni crem şi adidaşi de firmă. Un trecător ca toţi ceilalţi, Eugenia nu l-a băgat deloc în seamă pe parcursul a mai bine de un kilometru, cât e distanţa de la casa de schimb valutar şi până la domiciliul ei.

Se mai oprea, din când în când, contemplând vitrinele magazinelor, a intrat şi într-un supermarket, de unde şi-a cumpărat ceva, nu l-a băgat deloc în seamă pe cel cu geacă roşie, care o urmărea insistent, dar discret. Păstra mereu o distanţă de 4-5 metri faţă de ea.

N-au găsit rucsacul, doar cardurile şi două punguţe cu cannabis

Totul bine şi frumos, până la intrarea în bloc. Acolo, Eugenia şi-a dat jos rucsacul, l-a deschis pentru a scoate cartela de acces în bloc. Daniel a exploatat la maxim momentul. A tras vârtos de rucsac, reişind să-l smulgă din mâna femeii, după care a zbughit-o la fugă. S-a oprit în parc, a făcut inventarul, a scos banii, i-a băgat în buzunar, apoi a intrat într-o sală de jocuri, una pe care o frecventa în mod obişnuit. Cei de-acolo s-au mirat tare, văzându-l pe boschetar plin de bani. L-au întrebat de unde-i are, el a spus că i-a trimis soţia, care e plecată la muncă în străinătate. L-au crezut.

Între timp, Eugenia s-a dus la poliţie şi a reclamat jaful. Agenţii au început, ca de obicei în asemenea cazuri, cu studierea imaginilor surprinse de către camerele de supraveghere plasate pe traseul urmat de femeie. Daniel a fost identificat imediat, i s-a făcut o percheziţie a culcuşului în care se adăposteşte,  n-a fost găsit rucsacul, ci doar cardurile Eugeniei şi telefonul mobil. Plus două punguţe cu cannabis.

Trimis în judecată, tâlharul a recunoscut comiterea faptei, aşa cum a fost ea descrisă în rechizitoriu şi, drept urmare, prin sentinţa pronunţată la mijlocul acestei săptămâni, a fost condamnat la doi ani şi şase luni. Dar cu suspendare. Claudiu CONSTANTIN

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:14

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
  Un militar, dovedit ca hoţ, a fost iertat de către magistraţi
29/11/2024 09:26

După un an de anchete şi termene de judecată intr-un dosar de furt, soldatul M.L.D., angajat al unei unităţi militare din Capitală, a scăpat cu basma curată. Astfel, prin sentinţa pronunţată la mijlo ...

Condamnare record pentru un braconier ieşean: aproape opt ani de puşcărie
29/11/2024 09:15

Ani la rand, Aurel Manole din Ţibăneşti a fost convins că nu i se poate intampla nimic, deşi avea două ocupaţii clar ilegale. Tăia lemne din pădurea apropiată, fără niciun fel de aprobare oficială, ...

Primăria va preda, de Ziua Națională, 72 de l­­­ocuințe sociale
29/11/2024 09:06

Primăria Municipiului Iasi face in această perioadă ultimele interventii pentru finalizarea blocurilor de locuinte sociale si convenabile C1 si C2 din zona Grădinari. Acestea vor fi predate beneficiarilor d ...

Paradă militară și concert public, la Iași, de Ziua Națională
29/11/2024 08:35

Ziua Natională a Romaniei, duminică, 1 decembrie 2024, va fi marcată la laşi printr-o serie de manifestări oficiale de tradiţie, dar şi prin deschiderea amenajărilor specifice organizate de Primăria Mu ...

Zeci de milioane de euro disponibile pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
29/11/2024 08:34

* valoarea nerambursabilă a unui proiect este cuprinsă intre minim 300.000 euro si maximum 2.500.000 euro * in mod obligatoriu, proiectele trebuie să vizeze lucrări de reabilitare termică a elementelor de ...

Selfie-urile provoacă disperarea medicilor ieșeni
28/11/2024 22:37

* medicii de la Spitalul „Sf.Maria” sunt ingrijoraţi că tot mai mulţi copii se electrocutează in timp ce incearcă să işi facă fotografii de pe vagoanele de tren * ingrijorarea medicilor este ...

„ Mulți tineri sunt aproape de burnout constant”
28/11/2024 20:55

- Ce te-a determinat să alegi această profesie si cum s-a schimbat perspectiva ta asupra meseriei de psiholog pe parcursul anilor? - Cred că primul motiv si cel mai puternic a fost fascinatia mea fată de ...

Postumanism domestic. Scenă cu prieteni și pisici
28/11/2024 13:52

   ArtEast Gallery invită publicul vineri, 29 noiembrie, de la ora 18:00 la vernisajul expozitiei colective „Postumanism domestic. Scenă cu prieteni si pisici”, curatoriată de Dana Lung ...

Pinocchio – o lume fantastică pentru copii – premiera pentru copii la Sala Unirii
28/11/2024 13:50

Ateneul National din Iasi anuntă cu bucurie cea mai nouă premieră pentru copii, semnată de actrita si regizorul Erica Moldovan. Este vorba despre spectacolul Pinocchio, ce va avea loc vineri, 6 Decembrie 20 ...

Îmbrățișări de speranță. O Lumină în lupta pentru viață
28/11/2024 13:07

Într-un univers al provocărilor personale si al tăcerilor grele, Clubul Inner Wheel Iasi rămane un prieten ale cărui imbrătisări răman mereu in amintire. Într-o zi ce părea a fi obisnuită, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei