VIDEO Una dintre minorele care au bătut și umilit o fetiță a fost REȚINUTĂ, deși are 14 ani

Dimensiune font:

| 07-09-2020 17:34

 Părinţii minorilor care au fost implicaţi în evenimentul de sâmbătă, în care o fată de 13 ani a fost agresată de alte adolescente, au fost sancţionaţi cu câte 500 de lei, a transmis, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Victor Ţuhaşu.

IPJ Gorj a anunțat că, în continuarea cercetărilor efectuate de polițiști, o tânără, de 14 ani,din municipiul Târgu Jiu, bănuită de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

 

 

 
 

"Faţă de patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 41 şi 52 de ani şi o femeie de 32 de ani, din municipiul Târgu Jiu, părinţii tinerilor implicaţi în evenimentul din data de 5 septembrie, a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 500 de lei fiecare, conform Legii nr. 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice", a precizat Ţuhaşu.

Poliţiştii efectuează cercetări într-un dosar penal de lovire sau alte violenţe, după ce în spaţiul public au apărut imagini în care o minoră de 13 ani este agresată de alte adolescente, au informat, duminică seară, reprezentanţii IPJ Gorj.

 

 

"În cursul zilei de astăzi (duminică n.r.), având în vedere imaginile apărute în spaţiul public pe o reţea de socializare, ne-am autosesizat cu privire la aceste aspecte, conducerea IPJ Gorj dispunând efectuarea de verificări. Astfel, cu ocazia verificărilor efectuate de poliţişti, au fost identificate trei tinere cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani, din municipiul Târgu Jiu, care ar fi exercitat acte de violenţă asupra unei tinere de 13 ani, din municipiul Târgu Jiu. Două dintre cele trei tinere care ar fi exercitat acte de violenţă au fost aduse la sediul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu, fiind însoţite de către părinţi, în vederea audierii", au transmis reprezentanţii IPJ Gorj.

De asemenea, poliţiştii efectuează cercetări în alte două dosare penale pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe, respectiv ameninţare, în urma a două filmări care au apărut în spaţiul public, în evenimentele respective fiind implicaţi minori, potrivit IPJ Gorj.

 

 

În una dintre filmări, o minoră de 12 ani din Târgu Jiu este agresată de alte trei fete, iar în cealaltă, un minor s-a filmat în timp ce proferează ameninţări precum "Mă duc la şcoală şi îi împuşc pe toţi".

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:23

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
SUBSCRISA Five Administration SPRL, in calitate de Administrator judiciar al debitoarei R-Agro Falciu SA -in reorganizare, organizeaza in perioada 16.04 -09.05.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobile aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: -Utilaje agricole lista nr. 1 -pret de pornire peste 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 16 -17.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 29 -30.04.2025, termen-limita inscriere: 28.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 07 -08.05.2025, termen-limita inscriere: 06.05.2025, ora 12:00. -Utilaje agricole lista nr. 2 -pret de pornire sub 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 17 -23.04.2025, termen-limita inscriere: 16.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 30.04 -02.05.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 08 -09.05.2025, termen-limita inscriere: 07.05.2025, ora 12:00. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administratorul ui judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiilor nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administratoru lui judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confidentiali tate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 595 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire peste 9.000 Lei si de 119 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire sub 9.000 Lei si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenul-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie este cel mentionat mai sus, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five-advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la nr. 0762978187 sau e-mail: office@r-agro.ro si numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini.
Intervenție de urgență în Neamț în urma unei sesizări privind o posibilă victimă aflată într-un autoturism
11/04/2025 14:06

Un bărbat de 34 de ani din Piatra-Neamt este vizat de o anchetă penală, fiind suspectat de agresiune fizică si conducerea unui autovehicul sub influenta alcoolului, după ce si-ar fi lovit concubina in timp ...

IGPR anunță reținerea a 12 persoane în cadrul unui dosar de înșelăciuni financiare
10/04/2025 17:39

Un total de 12 persoane au fost retinute, iar alte 33 sunt cercetate sub control judiciar intr-un amplu dosar ce vizează fraude in domeniul investitiilor financiare, anuntă Politia Romană printr-un comunicat ...

Eșec pentru echipa lui Kovesi, în România
10/04/2025 06:54

Răsturnare spectaculoasă de situatie. Curtea de Apel Cluj a anulat, miercuri, condamnarea de patru ani inchisoare primită in primă instantă de afaceristul Cătălin Hideg, patronul companiei Sanimed Intern ...

Delta Dunării câștigă trofeul suprem la Gala „Destinația Anului 2025”
09/04/2025 09:18

Delta Dunării a fost desemnată castigătoarea Marelui Premiu in cadrul Galei „Destinatia Anului 2025”, una dintre cele mai relevante competitii de promovare a turismului romanesc. Clasamentul fina ...

Victor Ponta a 'luat-o la țintă' pe Kovesi: Numai câinelui nu i-a făcut dosar în familia mea!
09/04/2025 06:49

Candidatul la alegerile prezidentiale Victor Ponta a declarat luni, pe B1 TV, că fosta sefă DNA Laura Codruta Kovesi i-a făcut un dosar politic. Acesta a precizat că regretă că a acceptat numirea sa in fu ...

Incidentul care a pus pe jar serviciile secrete din România: Ce au stabilit specialiştii în cazul plicurilor primite de patru instituţii din Bucureşti
02/04/2025 18:34

Anchetatorii au stabilit că plicurile primite in urmă cu o zi, in Bucuresti, de Avocatul Poporului, Biroul Electoral Central, Inspectoratul General al Poliţiei Romane şi Inspectoratul General al Jandarmerie ...

„Am fost violată de Van Damme când aveam 15 ani. Ziceau că e mascul alpha”. Declarații incendiare despre actorul acuzat că îi plăceau minorele din România
02/04/2025 17:08

Celebrul actor Jean-Claude Van Damme, cunoscut pentru rolurile sale din filmele de actiune ale anilor ’90, este mentionat intr-un dosar penal de mare gravitate, investigat de DIICOT Iasi. Una dintre victime ...

Un 'nou început' pentru Ion Iliescu: Trimis, din nou, în judecată în Dosarul Mineriadei, alături de Petre Roman și alții
02/04/2025 10:55

Fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, Virgil Măgureanu, Adrian Sarbu, Miron Cozma au fost trimişi in judecată in Dosarul “Mineriada din 13 – 15 iunie 1990”, pentru infracţiuni co ...

Traian Băsescu îl contrazice pe Marcel Ciolacu după scandalul cu Hurezeanu: 'Anularea alegerilor afectează relația României cu SUA'
31/03/2025 14:16

Fostul presedinte Traian Băsescu sustine, intr-o postare pe Facebook, că principala problemă in relatia Romaniei cu Statele Unite nu este legată de ambasador, ministrul de Externe sau lipsa unui imputernici ...

Victor Ponta a izbucnit după ce CNA a eliminat emisiunea lui Tucă și alte producții online: Un abuz evident
27/03/2025 10:20

Victor Ponta, candidat la alegerile prezidentiale, a izbucnit după ce CNA a decis să elimine mai multe emisiuni in care anularea alegerilor sau eliminarea lui Călin Georgescu din cursa pentru alegerile prezi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei