Cine va fi vizitat de Antifraudă în 2025? Inspectorul general al DGAF a vorbit despre cele 4 business-uri pe care le are în vizor

Dimensiune font:

| 13-03-2025 14:10

La Conferința Anuală de Taxe 2025 organizată de PwC România, Inspectorul General al Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), Teodor Georgescu, a vorbit despre ce businessuri a luat la ochi anul acesta Antifrauda. „Sunt domenii consacrate care au fost identificate și în baza experienței pe care o avem și care se pliază pe problemele din economie”, a spus Georgescu.

El a dat ca prim exemplu domeniul comerțului electronic, despre care a spus că este „de interes major”.


„Economia mondială, nu numai cea românească, a făcut ca tranzacțiile în domeniul online să crească exponențial. Se așteaptă să depășească chiar și comerțul tradițional, dacă nu l-a depășit deja, iar sumele care se tranzacționează în mediul online sunt substanțiale.”, a explicat el.


Un alt domeniu de interes îl reprezintă platformele de intermediere servicii turistice gen Booking sau Airbnb. „Contribuabilii care au înregistrat venituri îi anii precedenți și pe care nu le-au declarat vor primi, în funcție de sumă și de riscul identificat, o notificare în care li se vor aminti obligațiile legale. Alții, cu sume mari, vor face obiectul unei verificări documentare sau control Antifraudă, după caz”, a spus inspectorul general al DGAF.

El a mai vorbit despre fraudele „foarte ridicate” în domeniul online, mai ales la tranzacțiile care se efectuează cu ramburs, cu cash, cu ajutorul curierilor. Pentru aceasta, DGAF a introdus o declarație- 395, iar „datele sunt valorificate în mod continuu”, spune Georgescu.

DGAF mai țintește în 2025 respectarea legislației muncii și plata corectă a tuturor impozitelor și contribuțiilor datorate salariaților din anumite domenii. „Unele din cele mai importante domenii pe care le pot menționa este transportul alternativ, dar și domeniile ce țin de livrare prin curierat a mâncărurilor șamd. Aici avem o schimbare legislativă care a introdus o declarație informativă pusă în sarcina firmelor gen Uber și Bolt, pentru o declarație care va fi depusă în fiecare lună la ANAF. Astfel, informațiile și din aceste platforme să ne vină mult mai repede, pentru că e foarte ușor să identifici frauda, e foarte greu să recuperezi prejudiciul produs”, spune inspectorul general al DGAF. 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

România bate cu pumnul în masa Comisiei Europene și cere amânarea închiderii centralelor pe cărbune: Ne-au salvat în momentele de criză
13/03/2025 20:51

Autorităţile romane depun toate eforturile, inclusiv prin studii şi analize de adecvanţă efectuate de operatorul de sistem Transelectrica, pentru a convinge reprezentanţii Comisiei Europene să amane inch ...

Loto. Rezultatele tragerilor de joi, 13 martie, 2025. Report de peste 5,08 milioane de euro la LOTO 6/49
13/03/2025 20:16

  Numere extrase joi, 13 martie, 2025 Loto 6/49: 17, 32, 15, 1, 7, 19 Loto 5/40: 35, 15, 13, 19, 20, 16 Joker: 31, 13, 8, 17, 15   + 8 Noroc: 4, 6, 4, 0, 9, 4, 9 Noroc Plus: 2, 3, 9, 5, 1, ...

Cererea de aur, tot mai mare
13/03/2025 18:36

Temerile referitoare la posibilitatea intrării in recesiune a Statelor Unite, in urma războiului comercial iscat de către administratia Trump, obligă Rezerva Federală americană la o echilibristică difici ...

Bugetarii sunt în pericol. Nu se vor mai putea reangaja
13/03/2025 15:15

Guvernul a fost la un pas să adopte o ordonantă prin care bugetarii care au primit deja decizia de pensionare nu se mai pot reangaja. Conform surselor Realitatea Plus, in urma discutiilor intre Ciolacu si Bol ...

Vârsta de pensionare crește la 70 de ani
13/03/2025 14:42

Reforma pensiilor revine in discutiile politice din Germania, avand in vedere că presedintele Confederatiei Asociatiilor Patronale Germane (BDA), Rainer Dulger si economistul Martin Werding cer măsuri pentru ...

  Salariul adecvat de trai, o soluție pentru echitate în piața muncii din România
13/03/2025 13:00

Blocul National Sindical (BNS) atrage atentia asupra inegalitătilor din piata muncii din Romania si propune adoptarea unui concept nou: salariul adecvat de trai (SAT). Această măsură ar putea reduce dispari ...

Contrabanda cu țigări crește alarmant. Peste 10 la sută din piață este ilegală
13/03/2025 11:52

Piata neagră a tigaretelor continuă să castige teren, atingand 10,1% din consumul total in ianuarie 2025, potrivit unui studiu realizat de Novel Research. Această crestere vine după ce, in noiembrie 2024, ...

Milioane de români se încălzesc cu lemne de foc
13/03/2025 11:41

Romania continuă să fie puternic dependentă de lemnul de foc, utilizat de milioane de gospodării pentru a trece peste sezonul rece. Această realitate a fost subliniată de ministrul Mediului, Apelor si Pă ...

Finanțări flexibile pentru orice fermier
13/03/2025 10:58

Finantări flexibile pentru orice fermier Agricultura este un domeniu dinamic, in care este nevoie ca fermierii să se adapteze constant la cerinte pentru a rămane pe piată si a avea succes. Fiecare fermă a ...

Muncitorii de la Combinatului siderurgic Liberty din Galați  au făcut grevă
13/03/2025 10:20

Europarlamentarul PSD Dan Nica a pledat astăzi in fata vicepresedintelui Comisiei Europene, Stéphane Séjourné, pentru salvarea industriei otelului. Cateva zeci de angajati ai Combinatului ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei