Institutul de Studii Financiare are o sucursală la Chișinău
Dimensiune font:
Institutul de Studii Financiare, fondat de ASF, are, începând cu această săptămână, o sucursală la Chişinău, pentru evaluarea şi formarea profesională a specialiştilor din piaţa financiară din Republica Moldova
Institutul de Studii Financiare (ISF) are, începând cu această săptămână, o sucursală la Chişinău, cu sediul în cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova, scopul ISF fiind evaluarea şi formarea profesională a specialiştilor din piaţa financiară din Republica Moldova, încheierea de parteneriate academice şi de cercetare, dar şi creşterea gradului de educaţie financiară în rândul consumatorilor de peste Prut.
Această iniţiativă face parte din prevederile unui protocol de colaborare mai larg, încheiat între Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Institutul de Studii Financiare, Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), Banca Naţională a Moldovei (BNM) şi Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF).
Acest protocol mai prevede dezvoltarea unui program de educaţie şi incluziune financiară, organizarea unor ateliere de lucru pe tematici de piaţă financiară nebancară, derularea de activităţi comune pentru creşterea nivelului de cunoştinţe şi abilităţi financiare, dar şi sprijinirea creării cadrului necesar pentru formarea şi certificarea distribuitorilor de asigurări. „Această iniţiativă reprezintă un pas major în dezvoltarea unor pieţe financiare solide şi moderne în Republica Moldova. Sucursala ISF la Chişinău va deveni un catalizator pentru educaţia financiară, pregătirea profesională şi promovarea bunelor practici în domeniul financiar”, a declarat Gabriel-Ioan Avrămescu, Prim-vicepreşedintele ASF.
Institutul de Studii Financiare este un centru de excelenţă în domeniul studierii pieţelor financiare non-bancare fondat de ASF, care asigură pregătirea, perfecţionarea şi specializarea profesională a persoanelor active în domeniul financiar, acordă atestate profesionale, editează publicaţii de specialitate şi organizează activităţi de informare şi educare în domeniul financiar non-bancar la nivel naţional şi internaţional.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau