Szabo Odon (UDMR): Dacă se ia o decizie politică la nivelul formaţiunilor, atunci sunt absolut convins că până în Crăciun putem avea investit un nou Guvern

7

Dimensiune font:

| 17-12-2024 00:20

Deputatul Szabo Odon (UDMR) a declarat luni că, dacă se ia o decizie politică, la nivelul formaţiunilor, cei care doresc să şi asume o guvernare într-un an aşa de greu, atunci el este absolut convins că până în Crăciun se poate realiza investirea unui guvern.

”Eu am mai participat la formarea unor majorităţi parlamentare. (..) Dacă se ia o decizie politică, la nivelul formaţiunilor, cei care doresc să şi asume o guvernare într-un an aşa de greu, atunci eu sunt absolut convins că până în Crăciun se poate realiza investirea unui guvern”, a declarat deputatul Szabo Odon.

El a precizat că trebuie multă diplomaţie şi trebuie şi multă răbdare. ”Altfel se poate discuta dacă a două, trei, patru partide la masă, dar aici începe zona de dialog şi căutare cu bună credinţă de soluţii”, a completat el.

Szabo Odon a menţionat, despre măsurile pe care Guvernul trebuie să le ia prin ordonanţa trenuleţ, cu impact pe bugetul anului viitor, că ”aici se va vedea foarte clar dacă a înţeles lumea ceva din turul întâi al alegerilor prezidenţiale sau nu”.

”Hai să fim foarte sinceri, nu ştim dacă vrem să mergem în această formulă de 4 sau nu, dacă guvernul actual îşi adumă greşelile şi adoptă ordonanţa Trenuleţ pentru toate dezastrele pe care le-a creat în acest an sau nu are acest plan”, a spus Szabo Odon.

”Noi ne-am dori ca această ordonanţă să fie aprobată, pentru a putea porni în noua struc tură guvernamentală cu nişte lucruri clare”, a arătat el, adăugând că nu ştie dacă se va da dar ar fi sănătos să fie adoptată.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
CTP, reacție după anunțul lui Nicușor Dan: 'Poate fi un candidat bun, aș putea să-l votez. Dar...' / Ce critici îi aduce primarului Capitalei
17/12/2024 00:30

Cristian Tudor Popescu a comentat luni seară anuntul făcut de Nicusor Dan de a candida ca independent la alegerile prezidentiale din 2025. „Mai avem un candidat la Presedintia Romaniei, numai că nu in 202 ...

Prima reacție din PSD după anunțul lui Nicușor Dan: 'Nu funcționăm în fața faptului împlinit / S-a pripit'
17/12/2024 00:25

Lucian Romascanu, purtător de cuvant al PSD, a comentat anuntul lui Nicusor Dan de a candida independent la alegerile prezidentiale din 2025. „Domnul Nicusor Dan s-a pripit. Indiferent care ar fi aspectele p ...

Szabo Odon (UDMR): Domnul Nicuşor Dan, era foarte clar, în momentul în care a venit cu ideea referendumului pe Bucureşti că viza mai sus. A mutat primul
17/12/2024 00:22

Deputatul UDMR Szabo Odon a declarat, luni, despre anunţul primarului Capitalei privind intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale, că Nicuşor Dan era foarte clar in momentul in care a venit cu ideea ...

PNL despre USR: Avem voturile necesare și fără ei
17/12/2024 00:21

PSD, PNL, UDMR si Grupul minoritătilor nationale anuntă că au voturile necesare pentru formarea guvernului si fără participarea USR, dar o majoritate pro-europeană mai largă ar fi in interesul national. ...

Kelemen Hunor, reacție după anunțul lui Nicușor Dan: 'El dictează cadenţa acum' / Ce șanse îi dă în cursa pentru Cotroceni
17/12/2024 00:19

Anunţul primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, privind candidatura la alegerile prezidenţiale era unul aşteptat, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care consideră că trebuie să fie desemnat un si ...

Mesaj al coaliției, către USR: PSD, PNL, UDMR și Grupul minorităților naționale au voturile necesare pentru a forma un Guvern și o majoritate parlamentară
17/12/2024 00:18

Mesaj al coalitiei, către USR: PSD, PNL, UDMR si Grupul minoritătilor nationale au voturile necesare pentru a forma un Guvern si o majoritate parlamentară chiar si in eventualitatea in care USR va decide să ...

Cancelarul german Olaf Scholz a fost demis: A primit vot de neîncredere
16/12/2024 19:02

Bundestagul, forul legislativ din Germania, s-a reunit, luni, avand un singur punct pe ordinea de zi: demiterea cancelarului Olaf Scholz printr-un vot de neincredere, relatează presa internatională. Voturile ...

USR nu mai merge la negocierile pentru formarea Guvernului
16/12/2024 18:52

Liderii USR au luat decizia de a nu participa, luni, la negocierile pentru formarea Guvernului. Această intalnire era programată pentru ora 18.00, la Palatul Victoria. Elena Lasconi, dezvăluiri din cadrul n ...

Partidele pro-europene, susținere pentru Nicușor Dan: 'La aceste alegeri, mesajul este: Nu mai merge așa!”
16/12/2024 18:42

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, si-a anuntat oficial candidatura la alegerile prezidentiale, precizand că va candida independent, insă este deschis colaborării cu partidele pro-europene pentru sustinerea ac ...

Nicușor Dan candidează la prezidențiale: 'Sunt trei probleme mari pe care România le are'
16/12/2024 18:34

Nicusor Dan a anuntat luni, intr-o conferintă de presă, că va candida ca independent la alegerile prezidentiale. „Suntem intr-un moment de cumpănă. Cel mai dificil moment de după Revolutie. Romanii ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei