Tensiune în negocirile pentru viitorul guvern - Boloș a aruncat 'bomba' majoritării impozitelor și taxelor
Dimensiune font:
Situația bugetară a României este într-un impas major, iar discuțiile dintre liderii coaliției PSD-PNL-UDMR nu duc la un consens asupra măsurilor necesare pentru a evita un dezastru economic. Potrivit unor surse politice, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a avertizat în discuțiile cu liderii partidelor asupra unei crize iminente, propunând creșterea taxelor ca soluție pentru echilibrarea bugetului. Cu toate acestea, propunerea a fost respinsă chiar de liderii liberali, care susțin reducerea masivă a cheltuielilor drept singura opțiune viabilă.
„Trebuie să tăiem din cheltuieli foarte mult dacă nu vrem să mărim taxele”, au declarat surse liberale, subliniind că deficitul actual este imposibil de gestionat fără măsuri drastice. Cheltuielile doar pentru pensii și salarii se ridică la 25 de miliarde de lei, în timp ce costurile pentru aparatul bugetar reprezintă deja 9,4% din PIB pentru anul 2024.
USR și-a exprimat clar poziția în acest context, considerând că majorarea taxelor reprezintă o „linie roșie” peste care nu se poate trece. USR susține că reducerea cheltuielilor ar trebui să includă ajustări semnificative ale programului PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală) sau ale schemelor de ajutor de stat. Totuși, chiar și aceste măsuri nu ar acoperi integral necesarul financiar.
Potrivit discuțiilor din cadrul coaliției, nici varianta finanțării prin împumuturi externe nu este o soluție viabilă. Sursele politice avertizează că un astfel de scenariu ar putea duce deficitul bugetar la 12%, ceea ce ar reprezenta o povară insuportabilă pentru economie. „Un leu din trei colectați la buget ar merge doar pentru plata datoriilor”, au explicat acestea.
Un alt punct de controversă în cadrul discuțiilor a fost lipsa unor cifre asumate în mod oficial de către ministrul Finanțelor. Marcel Boloș a prezentat situația verbal, fără a oferi documentație care să susțină gravitatea crizei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau