În supermarket, doar aparent e mai ieftin

Dacă legea s-ar aplica întocmai şi la timp, aşa cum e zicerea, atunci toate hiper/supermarketurile ar avea câte o amendotecă de toată frumuseţea. Reactualizată zilnic. Pe motiv de ţepuire, din ce în ce mai rafinată, a clientului. Nu e vorba de întâmplări izolate, de iniţiative personale a unui vânzător ori a altuia, ci de îndelungate şi profunde studii de marketing, având drept scop fraierirea cumpărătorului. Şi toate aceste magazine fucţionează pe aceleaşi reţete.

Eticheta care nu corespunde cu produsul, deja un arhaism de marketing

Chestia aia că pui un produs mai scump sub o etichetă de la altceva, mult mai ieftin, cu preţul scris mare, iar numele sortimentului, mic şi înghesuit, sus, în stânga, e fumată de ani buni. Ţine de arhaisemele marketingului deşănţat din acest secol. Comercianţii s-au mai rafinat şi devin din ce în ce mai eficienţi. Pentru buzunare lor, nu ale noastre.

Promoţii peste promoţii, carduri de fidelitate, „aplicaţia” şi alte tertipuri al căror scop e de a scoate cât mai mulţi bani din buzunarele clienţilor. Lumea, în marea ei majoritate, e convinsă că, la hiper/supermarket mărfurile sunt mai ieftine şi (ăsta-i adevărat) mai comod de achiziţionat. Nu-i deloc aşa.

Se poate verifica foarte uşor. Facem o listă, gândim un coş de cumpărături, produse alimentare. Legume, verdeţuri, fructe, ouă, carne şi preparate din carne, dulciuri, conserve de peşte, băuturi (bere, vin, spirtoase). Mergem la supermarket, zăbovim acolo destul timp printre rafturi, în primul rând ochind ofertele, apoi ne aşezăm la casă. Pierdem ceva timp, angajaţii acordă prioritate aşezatului de marfă în raft, decât clienţilor şi vânzării. Pare un non-sens, o absurditate, dar există o explicaţie. Ceva mai încolo.

Aceeaşi listă, dar altă sursă de aprovizionare. Tarabele din pieţe şi barurile de cartier. Ca timp, cam tot atât se pierde, ca sumă cheltuită, cu aproximativ 15-20% mai puţin. Depinde un pic şi de noroc. La ţărani, preţurile sunt rotunjite, 5 lei e 5 lei, nu 4,99 sau 4,69. La o privire superficială, nu mai eşti atent la ce-i dincolo de virgulă şi eşti convins că la market e mai ieftin. Eroare. Legumele, verdeţurile şi fructele sunt de producţie proprie, clar mai recent culese, crescute mai natural. Mai bune. La fel şi ouăle. Produsele din carne, achiziţionate de la micile carmangerii din pieţe (şi sunt destule) conţin mai puţini aditivi, dacă nu le iei pe toate dintr-un singur loc şi ai răbdare să compari preţurile din mai multe puncte de vânzare, clar că ieşi mai ieftin decât la supermarket. Plus că nu prea apar probleme cu expirarea termenului de valabilitate. Dulciuri ori conserve au basarabenii din belşug.

Hocus-pocus cu promoţiile şi premiile

Altă capcană întinsă de marketingul agresiv: promoţiile şi premiile. Prima categorie e cea mai înşelătoare. Promoţiile durează foarte puţin, de regulă una - două, maxim trei zile, furnizorii schimbă preţurile foarte des, angajaţii nu au timpul fizic pentru a ţine pasul şi a actualiza etichetele. Pentru că sunt mii de repere ce trebuiesc urmărite. Cazuri recente, la două marketuri diferite: aceeaşi ciocolată, cumpărată în cursul dimineţii cu 2,79, seara era 4,59. O doză de bere, de 0,50 litri, în zori, la promoţie, 6,30 lei (cu tot cu garanţie), după prânz, opt lei, preţul de la raft - 7,40 lei. Nu afli costul coşului de cumpărături decât atunci când ajungi la casă. După slalomul printre angajaţii ce tot aranjează, total indiferenţi la nervii cumpărătorilor, mărfurile pe rafturi.

Intrigat, i-am întrebat pe mai mulţi angajaţi de ce o aşa conduită, care nu face altceva decât să alunge clienţii mai grăbiţi. Răspunsul a fost acelaşi, comunicarea între cei din depozit şi cei din magazin e tare deficitară, comenzile la furnizori nu se fac pe baza necesarului real de marfă, ci după ce s-a scris, cândva, în contract. De asta, morman de produse care se strică. Pagubele le suportă, în cele din urmă, cumpărătorul.

Premiile. Scrie sub cutie că ai câştigat ceva. Bani, produse nu contează. Din păcate, pentru a te bucura de ele, trebuie să te tot plimbi de la un supermarket la altul. Nu toate onorează ce e scris pe etichetă, cum ar fi normal. Mulţi clienţi renunţă. Chiar nu merită să baţi un drum de câţiva kilometri pentru o doză de bere sau de suc. Costă mai mult biletul de tramvai/autobuz decât doza în sine.

Ironia cu monedele de 5 bani

O altă metodă, una de-a dreptul persiflantă, prin care cei de la market îşi măresc profitul e cea cu mărinţişul dat ca rest. Până acum câţiva ani, te luau în râs cu monedele de un ban, ce nu ţi le primea niciun alt comerciant. Acum, după ce s-a devalorizat leul, astea au dispărut, la putere sunt cele de 5 bani. Dar cum românii nu se prea ocupă cu traficul de cupru, le abandonează pe dejghea. Până la schimbul de tură, se poate ajunge la un frumuşel plus de casă. Neimpozabil. Oricum, restul se dă rotunjit, dacă preţul de vânzare înregistrat în casa de marcat e, să zicem, 16,53 lei, nimeni nu-ţi de şapte bani. Poate, nici cei 40. Marcel FLUERARU