„Săgeţile de Ciurea”, între preferinţele ieşenilor

2trenuri

Dimensiune font:

| 13-02-2020 00:00

Trenul care pleacă din Ciurea la ora 7.27 şi care ajunge în Gara Mare la 7.45 a ajuns la un grad de încărcare de 75% - „Vii cu maşina, o parchezi, iei trenul, în 17 minute eşti în oraş. La fel şi la întoarcere”, spune Constantin Axinia, directorul Regionalei Iaşi


Estimările şefilor CFR Iaşi, potrivit cărora din ce în ce mai mulţi ieşeni vor apela la cursele rapide Ciurea – Iaşi, pentru a evita ambuteiajele care, de regulă, se produc la orele de vârf pe tronsonul CUG – Podu Roş, se adeveresc. „Lucrurile merg binişor, în sensul că deja avem 40 de abonamente lunare. Noi sperăm că din ce în ce mai mulţi ieşeni se vor orienta către această modalitate de transport, extrem de eficientă atât timp cât în mai puţin de 20 de minute ajungi în centrul Iaşului”, spunea, luna trecută,  Constantin Axinia, directorul Regionalei Iaşi. Mai nou, cel puţin pentru cea de-a doua cursă a zilei, gradul de încărcare a depăşit orice aşteptare. „Este cae mai aglomerată cursă, cu un grad de încărcare de 75%. Cu siguranţă, va creşte”, a precizat, ieri, şeful regionalei ieşene.

Lucrurile nu se opresc aici. Şefii regionalei au propus primarului din Ciurea amenajarea unei parcări în apropierea gării astfel încât şi alţi ieşeni să poată folosi cursele rapide. „Vii cu maşina, o parchezi, iei trenul, în 17 minute eşti în oraş. La fel şi la întoarcere”, mai spune Constantin Axinia. Propunerea urmează a fi analizată de Consiliul Local Ciurea.

Orarul ar putea fi modificat în avantajul călătorilor

Vă reamitim că începând de pe 15 decembrie au fost programate opt perechi de trenuri regio care circulă pe relaţia Iaşi - Ciurea şi retur. Durata medie a călătoriei este de 17 minute, iar preţul unui bilet la clasa a 2-a la trenurile Regio este de 3,90 lei. În total, luând în calcul şi trenurile regio existente, circulă 15 trenuri cu plecare din Iaşi şi 16 trenuri cu sosire în Iaşi.

Sigur că oferta celor de la CFR îi avantajează în principal pe ieşenii din zona metropolitană (Ciurea, Lunca Cetăţuii), însă în condiţiile în care trenurile opresc în Nicolina) mijlocul de transport devine o alternativă viabilă şi pentru ceilalţi ieşen. În plus, orarul în care operează aceste curse satisfac toate exigenţele, existând trenuri cu plecare la primele ore ale zilei, continuând cu cele care permit ajungerea la şcoală sau la serviciu (plecare din Ciurea la 6,28 sau 7.27 şi sosirea în Gara Mare la 6,46, respectiv 7.45) şi terminând cu cele care pornesc de la 14.25 sau 17.04 din gara Iaşi cu sosire în Ciurea la 14.41, respectiv 17.20. „Orarul nu este bătut în cuie, el poate suferi modificări funcţie de solicitări. Deja există propunerea ca trenul care soseşte la 7.45 în Gara Iaşi să fie devansat undeva în jurul orei 7.15-7.20 pentru ca elevii să poată ajunge la cursuri”, mai spune Constantin Axinia. Tudor DAMASCHIN

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Cei mai proşti tâlhari: au filmat jaful, apoi au trimis victimei toate secvenţele
26/06/2024 08:09

Toma P., Bogdan B. şi Fernando L. sunt trei tineri prieteni ce-şi aleseseră drept metodă de relaxare consumul de droguri. Obicei costisitor, nu intotdeauna se intamplă să ai banii necesari pentru procurar ...

Un profesor de sport a călcat un om cu maşina, dar a scăpat basma curată
26/06/2024 08:08

C.C.G. este profesor de educaţie fizică şi sport, deţine o Dacie Logan din pricina căreia, multă vreme a crezut că a intrat intr-o mare belea. Lucrurile n-au stat deloc aşa, mersul lor fiind in favoarea ...

270 de elevi ieșeni au chiulit de la Evaluarea Națională!
26/06/2024 08:04

În cele 167 de centre de examen din judetul Iasi, prima probă scrisă din cadrul Evaluării Nationale a absolventilor de clasa a VIII-a (Limba si literatura romană) a fost sustinută de 6.767 de elevi ( ...

Ieșenii vor vacanțe în străinătate!
26/06/2024 08:04

* anul acesta, majoritatea clientilor au optat pentru all-inclusive sau ultra all-inclusive * „Grecia pare că reuseste să atragă foarte multi turisti, pe locul al doilea fiind plajele din Turcia. &Icir ...

Medicii, asaltați de pacienți care au eșuat în cura de slăbire
26/06/2024 08:00

Vara, anotimpul concediilor, ii face pe foarte multi oameni să apeleze la solutii care mai de care mai ciudate pentru a scăpa de kilogramele in plus. Dorind să aibă parte de un corp perfect in momentul in c ...

Opt noi stații de încărcare pentru autovehicule electrice, la Iași
26/06/2024 07:49

* acestea vor fi amplasate in parcarea Romtelecom de pe bulevardul Independentei, parcarea de la Ciric, parcarea de la Spitalul „Dr. C. I. Parhon”, parcarea din fata „Piramidei lui Dubet&rdquo ...

Marii afaceriști germani, interesați de mediul de business ieșean
26/06/2024 07:45

O delegatie formată din peste 70 de oameni de afaceri, reprezentanti ai marilor companii din Germania si ai unor companii europene cu sediul in această ţară, printre care UBS Europe, Mercedes-Benz, BNP Pari ...

Şcoala ieşeană de neurochirurgie, apreciată în SUA
26/06/2024 07:41

* Spitalul Clinic de Urgentă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi este una dintre cele mai performante unităti medicale din tară, aici avand loc in ultimii ani o serie de operatii unicat in domeniu ...

Pepenii roșii de Dăbuleni au ajuns la Iași, cu preț de trufandale!
26/06/2024 07:34

În pietele din Iasi au apărut, de cateva zile, primii comercianti cu „celebrii” pepeni rosii de Dăbuleni. Mai devreme fată de ceilalti ani, din cauza temperaturilor ridicate inregistrate in ...

Circulația pe strada Bucium, restricționată până în week-end
26/06/2024 07:28

Circulatia autovehiculelor pe strada Bucium, pe tronsonul cuprins intre intersectia cu bulevardul Socola si intersectia cu Calea Chisinăului, va fi restrictionată in această săptămană, zilnic, intre orele ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei