Accident feroviar la Ploiești. Un tren a agăţat cablurile de înaltă tensiune. Pasagerii au fost evacuați
Dimensiune font:
Un tren care circula pe ruta Ploieşti Sud-Urziceni a agăţat, sâmbătă seară, 15 mai, cablurile de înaltă tensiune la ieşirea din municipiul Ploieşti către Dâmbu. 15 persoane au fost evacuate și au fost nevoite să meargă pe jos.
Circulaţia a fost blocată pentru a asigura intervenţia echipajelor, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
În tren se aflau 15 persoane, fiind nevoite să se deplasează pe jos către Ploieşti.
„Începând cu ora 20,24, circulaţia a fost blocată pentru a se asigura intervenţia echipajelor. La locul evenimentului a fost mobilizată o autospecială pentru deblocare”, precizează sursa citată.
„Poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Prahova au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe calea ferată din zona Staţiei CF Dâmbu a căzut un copac. Faţă de cele sesizate s-a constituit echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului unde au constatat faptul că firul II al reţelei de cale ferată Urziceni – Ploieşti Sud, în zona km feroviar 3 +800 a fost rupt de un arbore care s-a prăbuşit din cauze naturale. Ulterior, crengile căzute au fost acroşate de un tren care circula din direcţia Urziceni spre staţia Ploieşti Sud, în care se aflau 15 călători, niciunul dintre aceştia nefiind rănit, aceştia fiind evacuaţi din tren în condiţii de siguranţă. Circulaţia este oprită pe firul II Urziceni – Ploieşti Sud până la remedierea defecţiunii.”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau