Acum ultimele actualizări meteo: ploi abundente, vijelii și ninsori. Vremea se răcește brusc, potrivit prognozei pentru weekend
Dimensiune font:
Meteorologii au actualizat sâmbătă dimineața prognoza. Cea mai mare parte a țării va fi afectată de ploi torențiale și vânt puternic, în timp ce la munte se vor semnala lapoviță și ninsoare. Vremea se va răci accentuat în toată țara, potrivit ANM.
De sâmbătă, 28 septembrie, ora 18, până duminică, 29 septembrie, ora 8, este valabil un cod galben de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ.
În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei și local la munte vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 50…60 km/h. Izolat vor fi vijelii și va cădea grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
Ploi în aproape toată țara, duminică
Duminică, 29 septembrie, între 8 și 20, este valabil un cod galben instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului, care va afecta aproape toată țara.
În intervalul menționat, aversele se vor extinde în cea mai mare parte a țării și local în regiunile sudice vor fi însoțite de descărcări electrice. Izolat vor fi vijelii și va cădea grindină. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și local de peste 50 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45…65 km/h. În Moldova și estul Munteniei temporar vor fi și rafale de peste 70 km/h. Vremea se va răci accentuat în toată țara.
Tot pentru duminică, 29 septembrie, între orele 8-20, meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de ploi torențiale și abundente
În intervalul menționat, în nordul și estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei și sudul Transilvaniei, vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50…70 l/mp și izolat de peste 80 l/mp.
Cod portocaliu de ploi abundente în județele afectate deja de inundații
De duminică, 29 septembrie, ora 20, până luni, 30 septembrie, ora 10, intră în vigoare un cod galben de ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului.
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Olteniei, vestul Munteniei și local în Transilvania vor fi averse, iar în intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45…65 km/h. La munte, la altitudini în general de peste 1700 m și cu precădere în Carpații Orientali, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
Tot de duminică, 29 septembrie, ora 20, până luni, 30 septembrie, ora 10, va fi în vigoare un cod portocaliu de ploi torențiale și abundente și intensificări ale vântului.
În intervalul menționat, în Moldova, Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei, estul și sud-estul Transilvaniei, vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 40…60 l/mp și local peste 70 l/mp. Vântul va avea intensificări, temporar cu rafale în general de 70…85 km/h.
Sursă foto: Dreamstime
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau