Algeria/ostatici: Oslo şi Londra confirmă sfârşitul operaţiunii militare la In Amenas
Dimensiune font:
Norvegia a confirmat sâmbătă că operaţiunea lansată de armata algeriană împotriva islamiştilor care au ocupat complexul de la In Amenas a luat sfârşit, fără însă ca Oslo să poată indica un bilanţ al victimelor, transmite AFP.
"Ministerul de Externe a primit confirmarea că operaţiunea militară de la In Amenas s-a încheiat", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt, Frode Andersen. Acesta nu a citat sursa informaţiei, dar a precizat că aceasta este una de încredere.
Frode Andersen nu a putut să indice un bilanţ al victimelor luării de ostatici, nici care este soarta celor şase angajaţi norvegieni ai companiei de stat Statoil daţi încă dispăruţi.
Nici în Algeria nu a fost furnizat numărul exact al ostaticilor, teroriştilor sau victimelor de la In Amenas.
Un prim bilanţ indicat de o sursă de securitate după asaltul final al armatei vorbea despre "între 25 şi 27 de ostatici străini şi algerieni" ucişi începând de miercuri.
Informaţia privind încetarea luării de ostatici de la In Amenas a fost confirmată, după Oslo, şi de Londra. "Luarea de ostatici tocmai s-a încheiat, după un nou asalt al forţelor algeriene, atac ce a făcut noi morţi", a declarat ministrul apărării Philip Hammond, într-o conferinţă de presă comună cu omologul american Leon Panetta, aflat într-o scurtă vizită la Londra.
"Le-am cerut algerienilor să ne furnizeze detalii mai ample despre situaţie", a adăugat Hammond, subliniind că pierderile de vieţi umane "sunt îngrozitoare şi /că/ trebuie spus în mod clar că întreaga responsabilitate le revine teroriştilor". AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau