Anchetă la spitalul din Petroșani, după ce o femeie internată a fost depistată cu noul coronavirus
Dimensiune font:
O anchetă epidemiologică a fost declanșată la Spitalul din Petroșani, după ce o femeie care a fost internată aici a fost confirmată, marți seara, cu noul coronavirus.
Potrivit autorităţilor din judeţul Hunedoara, femeia era izolată la domiciliu, dar a plecat de acasă la Spitalul din Petroşani pentru că avea dureri lombare și a fost internată. Toate persoanele care au stat cu ea în salon sunt izolate. Nimeni nu va fi externat până nu vin rezultatele testelor pentru coronavirus, a declarat, pentru Mediafax, Lucian Morogan, reprezentant al Prefecturii Hunedoara.
„142 de persoane sunt în izolare în judeţ. La Spitalul din Petroşani a început ancheta epidemiologică să se vadă când s-a dus femeia la consult, cu ce medici a luat legătura. Apoi se va lua o decizie. Spitalul Petroşani este în carantină, oricum. Medicii nu sunt în izolare, vom vedea ce măsuri a luat DSP de aseară şi până acum. Pacienţii care au stat în spital cu doamna confirmată cu noul coronavirus sunt în spital, în izolare, iar cei care trebuiau externaţi nu li s-a făcut externarea. Rămân acolo pentru a fi testaţi. Ancheta epidemiologică a început imediat ce s-a confirmat prezenţa virusului acolo. Ancheta epidemiologică durează ceva pentru că nu ştim ce schimb a fost sâmbătă-duminică, pe unde a intrat femeia, pe la Urgenţe sau..., dacă a făcut triajul, pe unde s-a dus şi pe unde a ajuns până în secţia de neurologie sau unde o fi ajuns. Medicii şi epidemiologii de la DSP sunt acolo, în Valea Jiului", a spus Lucian Morogan.
Femeia de 26 de ani din județul Hunedoara, care a fost disgnosticată cu noul coronavirus, a fost amendată anterior pentru că a părăsit domiciliul în care a declarat că se autoizolează.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau